Ce cauta lumea pe aici

Doamnelor si domnilor,

Suntem in masura sa va prezentam in acest moment statisticile relevante privind interesul vizitatorilor acestui blog. Cu alte cuvinte, ce cauta ei de ajung aici. Clasamentul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de vizitatori, adica toti, in perioada 3 noiembrie - 3 decembrie, de catre prietenul Google Analytics, si arata in felul urmator.

Pe locul 1 se afla, ca intotdeauna, "invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau teodosie". Pe mine intotdeauna m-a uimit aceasta clasificare/cautare, avand in vedere ca toate materialele scrise si postate aici sunt intitulate mai mult sau mai putin "Invataturile fiului sau Teodosie" si atat. Ma depaseste, nu-mi aduc aminte sa fi pomenit nicaieri de Neagoe Basarab (na, ca acum am facut-o si nu mai scap :) ).

...Care e pe locul 2. Neagoe Basarab, adica. Ma astia de-l cautati la mine pe blog, sunteti fericiti, gata? Ati gasit nirvana?

Pe locul 3 se afla o carte draga mie, "Voievozi fara morminte", datorita citatului din Petru Zugravul.

Si pe un onorabil loc 4, in extrema apropiere a podiumului, se afla "cacare imprastiata".
Presupun ca sarmanii suferinzi cautau, daca nu remedii pe baza de iaurt, cel putin o solutie onorabila acestei probleme. Din pacate nu sunt in masura sa v-o ofer dar va pot garanta ca nu iaurtul e cel care va scoate din impas.

Pe locul 5 se afla memorabila fraza "cand tranzitul intestinal e foarte rapid". Pai da, cand tranzitul intestinal e foarte rapid ajungi la cautarea de pe locul 4. Scurt si la obiect.

6. Ce vedem in Lisabona. Asta incerc sa va povestesc intr-o serie care s-a poticnit nitel insa o sa-si dea drumul cat de curand.

7. Cele doua blocuri mari din Lisabona. Cautatorule, daca afli care-s alea, sa-mi spui si mie. Eu am fost in Lisabona si nu le-am vazut.

8. Congestionati. E vorba de vreun remediu, vreo dorinta sau vreo asociatie gen "congestionatii anonimi"?

9. Cum agat gagici pe net. Straduieste-te, poate merge.

10. De vazut in Lisabona. Vezi punctul 6.

Acestea au fost preferintele electoratului. Preferintele mele sunt, categoric, locul 4 si locul 5. Am zis.

Scurt intermezzo din metrourile patriei

...azi dimineata, intr-o inghesuiala obisnuita pentru orice dimineata la metrou, o voce de domnisoara vorbind la telefon de undeva dintre noi ceilalti:
"telefonu' tau? E la tine in mana, ca ma suni de pe el..."

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: Ziua 3

Ei, dar sa revenim. Ce nu v-am spus in posturile anterioare (sau n-am accentuat cum trebuie) e ca era cald. Si umezeala multa. Drept pentru care consumam apa in nestire iar cineva (nu spui cine... :) a ajuns sa aiba picioarele vraiste datorita faptului ca au ros-o pantofiorii cu care ne-am plimbat pana la Cascais. Pantofiori foarte comozi, dealtfel. Drept pentru care in cea de-a doua jumatate a zilei de ieri motto-ul a fost "imi iau sandale!".

Vazusem noi in prima seara cand am luat-o aiurea spre Saldanha, exact inainte de intrarea in piata, un magazin d-al lu' fratele Geox. Care era deschis pana tarziu.
Si dupa ce am trecut in mare viteza pe acolo, obositi rupti, n-am gasit nimic interesant. Asa ca ne-am decis, "in functie de cum va fi vremea maine", sa mergem la Freeport. Vazusem noi la televizor ceva cu ploaie da' ori n-am inteles ce ziceau aia in portugheza (relativ improbabil) ori trecea un avion ori n-am fost atenti, ca ploaie pauza.

Dupa ce, dimineata, am repetat vanatoarea de masa libera la hotel si apoi vanatoarea de sunca prajita ca sa am si eu ce manca, am realizat ca intr-adevar va fi, si astazi, cald.

Asa incat ne-am luat inima-n dinti si am zis hai sa mergem la Freeport, acolo gasim noi ceva magazine macar stam la aer conditionat, scapam cu ocazia asta si de stresul cu cadourile, poate ne gasim si noi una alta. Multumesc oficial pe aceasta cale Mariei ca ne-a deschis ochii si ca am putut sa facem si noi ceva cumparaturi interesante.

Zis si facut. Mergem la receptie sa-l intrebam pe nenea de acolo cu ce ajungem la Freeport. Cu autobuzul, cica. Pe care il luam de la gara Oriente. De unde anume, mai intrebam si noi pe acolo, pentru ca nici el nu stia. Si, evident, cu ocazia asta ne-am mai facut cu o harta, pe care ne-a marcat cu pixul locul garii, sa stim incotro trebuie sa ajungem.

Am luat metroul de la Saldanha, pe linia rosie (Vermelha) pana la capat, la Oriente. Acum, intrucat nu mai era totul gratis, era 2.80 cartela de doua calatorii. Si, cum se intampla in unele tari, aici daca n-ai cartela nu poti sa intri in metrou (si la gara) dar, ce-i mai rau, nu poti sa mai iesi.
Enfin.

Si, dupa cum mi se pare ca am mai amintit, imaginea generala de la ei din metrou e ca e exact invers ca la noi: daca la noi gasesti un loc, poate doua, unde nu curge apa pe pereti sau prin tuneluri, la ei gasesti un loc, poate doua, unde curge. Si, ca sa va delectati cu felul in care arata statiile la ei, aveti alaturi o poza cu un perete. Al statiei Oriente.

La Oriente am iesit din metrou direct intr-o cladire faraonica din beton. Beton gri, simplu, nevopsit nezugravit, toata luminata mai degraba de lumina de afara decat de becurile dinauntru, care-ti dadea impresia de adapost antiatomic facut in graba si lasat asa. E cumva spooky toata cladirea garii, trebuie s-o vedeti si sa va intre sentimentul ala in oase ca sa intelegeti ce spun. Este un fel de complex gara - autogara - statie de metrou.

In fata ei e un fel de autogara, cu zeci de peroane, unde permanent pleaca si vin autobuze. Ce e si mai interesant e modul in care simti cum sare asfaltul cu tine atunci cand trece cate un autobuz - ai senzatia ca esti pe o saltea in pat si nu pe asfalt afara, asteptand autobuzul...

Ca sa ajungi la Freeport trebuie sa iei autobuzul 431 sau 432, plus 412 care vine dintr-un loc, nu pleaca de acolo, si merge catre Montijo. Pana la Freeport (care se gaseste in comuna Alcochete, asa cum Carrefouru' de la noi din Militari se gaseste in comunca Chiajna) autobuzul traverseaza podul Vasco da Gama (care are cativa kilometri), merge vreun sfert de ora si costa 2.95 euro de persoana. A, si sa nu uit - autobuzele astea sunt de fapt autocare. Asa circula ei suburban.
Daca va duceti, cascati bine ochii la orarul autobuzelor, pentru ca la Freeport statia de intors e exact ca la noi, in camp, cu un acoperis minuscul, si daca te nimeresti sa astepti o jumatate de ora pana la primul autobuz, te doboara caldura.

Ca sa va faceti o idee despre ce gasiti aici, uitati-va pe site-ul lor (l-am pus si eu ceva mai sus). Ca un sumar, sunt destule magazine la fel de scumpe ca la noi si care, la fel ca si la noi, contrazic din plin ideea de outlet, dar gasiti si magazine in care puteti sa va luati lucruri bune incepand de la un euro in sus. Personal va recomand Levi's, unde trebuie sa aveti rabdare si sa va uitati absolut peste tot, ati putea avea surpriza sa va faceti rost de blugi, chiar editii limitate, incepand cu 15 euro.

Nu va recomand sa faceti alte lucruri de genul mancatului la terasa, pentru ca preturile sunt cele normale de restaurant. Freeport este o destinatie numai pentru cumparaturi - in speta haine si incaltari, zic, pentru ca tot acolo veti gasi si magazine mai ciudate, sa zicem, cum este magazinul cu vesela foarte frumoasa, la niste preturi flacaratoare.

Asaaa... aici am dat noi o suta si ceva de euro si am plecat ca navalitorii - noi nu ne mai vedeam dintre pungi. Dupa ce am asteptat, asa cum v-am sugerat mai sus, cam vreo jumatate de ora in statia din camp sa vina un autobuz, a venit unul si ne-am urcat in el. Pentru intors, noua ne trebuiau 2.95 x 2 adica 5.9 euro. Marunti nu mai aveam decat 5.5. Ne-am urcat ca lalelele si am scos radiosi o hartie de 100 de euro, la care soferul s-a uitat la noi ca si cum faceam misto de el. Adevarat ca toata lumea platea cu maruntis si ca era prima statie si, in consecinta, maruntis nu prea era,... da' noi de unde era sa stim asta? Cat s-au urcat si restul oamenilor in autobuz i-am explicat ca de urcat ne-am urcat, jos nu ne mai dam ca bani avem, si ca vrem chiar sa platim biletele odata. Exasperat, dupa vreo cinci minute, ne-a luat cei 5.5 euro marunt si am plecat; tot drumul ne-a aruncat numai priviri asasine in oglinda - da' ce sa-i fac eu?!

Ziua asta a fost relativ scurta ca intamplari; ce merita vazut e intr-adevar podul Vasco da Gama, macar sa nu ziceti ca n-ati trecut pe el. In rest, nimica deosebit iar outletul de la Freeport, care se mandreste cu faptul ca ar fi cel mai mare din Europa, e doar putin mai mare ca ansamblul de magazine din Militari, daca nu chiar la fel.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: Ziua 2, partea 2

Ajungem noi la gara si ne urcam in tren. Frumos, curatel, cum numai in Europa vezi si la noi nu. Plecau curse din 20 in 20 de minute spre Cascais, via Estoril.

Pleaca trenul si nici n-apucam sa ne intoarcem bine privirile ca ajungem sub podul 25 aprilie, trecem repede de el si ne oprim la Belem.

Hait, zicem, asta era alt punct de pe harta pe care voiam sa-l vedem si ne faceam planuri cu ce ajungem pana aici... asa aproape e? Pai nu mai ajungem cu nimic, venim pe jos.

Pleaca trenul si ajungem la Cascais.

Si cand te dai jos din tren parca esti intr-o alta Portugalie. Un orasel superb, si superb e putin spus, minunat si extrem de cochet si plin de culoare, si pe malul estuarului, si plin de soare,... si...
Si ce pacat ca n-am putut sa stam decat vreo doua ore...
Am bagat picioarele in apa oceanului (deh ma, oceanu', nu marea...), ne-am mai plimbat nitel si cu regret a trebuit sa ne urcam in tren inapoi.

Da, stiu, e mult prea putin ce povestesc, insa regretul ca am vazut

un loc asa frumos pe repede inainte nu-mi lasa cuvinte.

Tot ce pot sa va spun e asta: daca vreti Portugalia, lasati naibii Lisabona. Pierdeti timp si bani aiurea.

Duceti-va la Cascais la mare, la plaja si la distractie si la incantat ochii si sufletul. E cald, e primitor si te face sa te simti intr-un fel anume cum nu m-am mai simtit de tare demult...

Fiind doar cu doua statii inapoi, am zis hai sa coboram si la Estoril, sa vedem si noi cum e.
Pai e un oras tipic de coasta mediteraneana, care are doar celebritatea celor care vin sa mai stea p-aici, a circuitului de formula auto/moto si a cazinoului care se vrea cel mai mare din Europa.

A, plus in gara un mare castel exact ca-n King Arthur, pe malul raului cu un steag in varf. In prima instanta nu ne-am prins ce e si

am zis hai sa vedem si noi cetatea aia, poate o fi cine stie ce.
Cine stie ce poate ca era, numai ca n-am putut sa o vizitam pentru ca acolosa era taman ambasada Maltei.
*weird*

A, si sa nu uit ceva la care sotia mea a facut alergie deja: Hello Kitty. Pentru cunoscatori, in Estoril e ditamai supermarketul cu tot ce se poate inventa Hello Kitty.
Cred ca aveau si prezervative Hello Kitty, precum si orice alte obiecte va mai pot trece prin mintile voastre oricat de perverse.
Da' scumpe... Rau.

Am vazut si Estorilu'. Am bagat si aici picioarele in apa, cu nostalgie. Cum nu prea era mare lucru ne-am zis, uitandu-ne pe una din harti, hai sa coboram la Belem, vedem si turnul, si manastirea Ieronimus, si monumentu' inchinat descoperirilor si le bifam si p-astea.

And so we did.

Am coborat la Belem unde am constatat ca monumentu' inchinat descoperirilor e un fel de mare cladire din beton si atata, turnul Belem e extrem de mic, extrem de in apa si extrem de scump ca intrare (la fel cu monumentul de mai-nainte - la ce sa dai cinci euro doar ca sa te-nghesui cu toti dobitocii pe scara-n sus, sa iesi pe capac si sa-ti invarti gatu' ca gaina?).

Trebuie sa aveti in vedere ca e ceva distanta intre ele, daca va grabiti sau daca va rod pantofii, cum s-a intamplat stiu eu cui. Daca nu, nu.
Observati langa monument un vas de croaziera, care tocmai pleca, el stie unde. Prin comparatie, era mult mai interesant decat monumentul cu pricina.

Singura manastirea era interesanta si merita s-o vezi. Am si poze dinauntru, da' era interzis cu blitzu' si 7.2 megapixeli in semiintuneric sesizau la maxim tremurul mainii mele de parkinsonian batran, asa ca nu au iesit foarte clare.

Plus ca in ea zace Vasco da Gama, cultilor (vezi mai jos unde). Cati stiti cine o fo' asta, fara sa cautati pe gugle sau pe uichipedia.

Langa manastire era ministeru' de interne al lor. Si, in fata ministerului, singurul si unicul politist vazut in Lisabona, in exercitiul functiunii ca sa-l vaza sefii. Exact ca ai nostri. Da' exact.

Si pe langa ele e patiseria aia pe care o lauda toate ghidurile ca face, vezi Doamne, pastry-ul lor traditional de nu stiu cate secole si unde, evident, tot americanu vine si se aseaza ca prostu' la coada sa stea ore in sir.
Be warned, si sa nu stati decat daca va e foame: e vorba despre o amarata de placinta cu mere pusa in niste forme mici gen tarta. Si atata. Ce mare lucru, mamele noastre faceau placinta cu mere dinainte ca astia sa descopere Indiile cu corabia.
Sfatul numarul doi: daca intr-adevar vreti sa bifati si placinta asta, mergeti la Sintra. Acolo, la biroul de informare turistica, se serveste gratuit, culmea. E pe masa sa ia tot turistu'.

Viteji cum suntem si vazand noi cat face trenul am zis hai sa mergem acasa inapoi pe jos, mai descoperim tot felul de locuri pe care nu le scrie nimeni prin nici o brosura. Si asa am facut, si ne-a luat vreo doua ore dar eram fericiti chiar daca obositi, si ne-am plimbat pe stradutele din Bairro Alto si am iesit undeva pe Rua do Arsenal, in Praca do Municipio.

Aici, in Praca asta, este asa, cum ar veni ca un fel de sculptura pe gard care seamana cu niste cartofi infipti in grilaj, sau ca niste grupari de spermatozoizi manifestand pentru libertatea cuvantului... mi-e si greu sa descriu ce-am vazut si sa spun "cu mana pe constiinta" (vorba profesoarei mele de Constitutie din generala, saraca) daca era monument sau doar un simplu gard.

Asa. Si din Praca do Municipio, apoi pe Rua do Ouro si inapoi in Praca Dom Pedro IV, si de acolo in Restauradores.
Si inapoi acasa...

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: Ziua 2, partea 1

Asaaaaa. Si a fost intuneric, si apoi s-a facut lumina. Si a fost o noapte si apoi s-a facut zi, cum scrie la Biblie. Ne trezim noi dimineata cu speranta-n suflet, fericiti ("sa vezi cat o sa mergem azi") si pornim vitejeste spre micul dejun.
Cum v-am spus, am stat la hotelul Sana Executive. Hotelurile astea cu nume de lapte batut sunt mai multe in Portugalia, dintre care majoritatea in Lisabona. Asta era unul din cele frumusele, de trei stele (unul singur e de patru). Un hotel bine plasat, central, pe o artera pietonala si destul de pitoreasca. Noua etaje, peste 70 de camere, si cand am ajuns in sala unde se lua micul dejun, ce sa vezi? Zece (10) mese.
Mai exact, douasprezece.
Pentru 70 de camere.
daca aveai noroc gaseai loc si te asezai la masa si erai fericitul posesor al unui mic dejun, pentru ca intre timp se terminau si cele de-ale gurii.
Deci asa-numita "sala de mese" includea douasprezece mese in jurul unui stalp (amplasat strategic fix in mijlocul incaperii) si intr-un lateral o gradinita externa de-aia cum vezi in filmele cu americani, de trei metri patrati intre blocuri de beton, dar musai cu un palmier in mijloc. Gradinita mai avea trei mese, dar usa era inchisa. Incuiata, adica.

[In treacat fie spus, exact acelasi stil de gradinita - ca dimensiuni, componenta si amplasament - am gasit cu niste ani in urma (in 2001, mai exact) la Sofitelul din Bruxelles. Insa acolo era deschisa, numai ca amplasamentul intregului hotel era ciudat - intrai pe o scara rulanta ca la Unirea si parterul / receptia hotelului era la mezaninul inalt al cladirii respective. La fel si gradina.]

Sa revenim. De mancare erau urmatoarele: Cum intrai pe usa in vastul restaurant, in dreapta, o tava cu sunca de-aia gen de Praga, patrata, feliata subtire. Alaturi o alta tava cu ceva salam si alaturi una cu feliute de cascaval.
Apoi, pe peretele alaturat, un bol cu iaurturi mici Danone, croasanti mici, dulceturi si miere de-alea la caserola cat lingurita, unt la fel, salata de fructe din conserva (evident) alternativ (in functie de zi) cu rondele de ananas. Langa acest ansamblu arhitectonic era binecunoscutul recipient de tabla care continea oua storcite (efectiv asa aratau, ziceai ca omleta a fost facuta prin calcare cu camionul) facute omleta din prafuri - gustul era inconfundabil - carnaciori mici prajiti cu un gust oribil si sunca prajita.
In jurul stalpului era sectia de paine shi chifle si opus fata de carnati erau bidoanele cu cele doua sortimente de suc (piersici si portocale) plus masina de cafea / ceai.
Asta era tot, si exact aceleasi feluri au fost in permanenta.

Ma rog. Ne-am descurcat. Noroc cu sunca, fiindca altfel ramaneam nemancat.
Noi ne facusem ceva sandwich-uri cu ce cumparasem cu o seara inainte, sa avem peste zi, plus ca luasem o sticla mare cu apa la noi.

Zis si facut. Am "mancat" si am plecat. Indreptandu-ne tinta spre piata Marques de Pombal unde ramasesem ieri cu imaginea aia frumoasa in minte. Am zis hai sa continuam si poate gasim si alte locuri frumoase.

Am urmat acelasi traseu ca o zi inainte iar de la Marques de Pombal am luat-o in jos, pe jos, pe Avenida da Liberdade. Bulevard frumos, lung si numai cu magazine imbecile si-n stanga si-n dreapta. Luis Vuitoane, d-astea. Era un rahat de papornitza la vuiton in geam, ceva din musama cadrilata maro cu cacaniu care costa f'o 400 de euro (consilierul meu in materie de preturi d-astea se reface la munte acu cand scriu si eu mai am in minte doar impresia, nu neaparat valoarea exacta). Plus altele asemenea. Ceva de mare angajament.

Dupa ce s-a terminat bulevardu' asta, pret de cam vreo zece minute de mers pe jos, dai fix in Praca dos Restauradores. Piata frumoasa, cu traditionalul monument in mijloc.
Aci am descoperit urmatoarea intreprindere: un birou care se numea Ask me Lisboa si care era (cum ar veni la Predeal in gara) birou' de informatii turistice. Care lucra de dimineata pana-n seara (era deschis pana pe la 11 noaptea), avea mai multi gigei la birou, nu numai unul, si care iti oferea informatii despre cate-n luna si-n stele puteai tu sa-ntrebi. A, si harti. Evident.

Si, zice jumatatea mea mai buna, 'ai sa-ntrebam cum ajungem la Obidos (dupa ce tot timpul, cu intermitente, cochetasem cu ideea sa inchiriem o masina - nici nu costa mult, alea mici erau 35 de euro pe zi). Voiam noi sa mergem acolo ca sa bem Jinjinha d-ala, adica un fel de visinata mai slaba in paharutz de ciocolata.

Zis si facut: intram si ne ducem la un nene si-l intrebam. Asta ne explica cum ca Obidos e departe (f'o 80 de kilometri distanta) si ca putem sa mergem ori cu trenul ori cu autobuzul. Si, zice el, stiti ca azi transportul adica autobuze, metrou, tramvaie, tren suburban, e gratuit. Ca cica e ultima zi din saptamana europeana (sau internationala?) a mobilitatii si Lisabona ofera transport gratis.
Uraaa.. zicem, hai cu autobuzu, ca pana la 80 de kilometri nu mai era trenu' gratis. Bun, zice nenea ala, numai ca autobuzul se ia de aci, si punand mana pe harta face un cerc cu pixu' in dreptul la Campo Grande. Pan-aici ajungeti cu metrou'.

Multumim frumos ca niste copii politicosi, luam harta de la om si tzusti in metrou. Care era alaturi, la gara Central de Rossio, unde am intrebat cand pleaca si cat costa trenul spre Sintra. (Pleca din 30 in 30 de minute si in ziua aia era evident gratuit).

Am uitat sa zic, pana am plecat noi, am ajuns aici (ca nici nu ne-am grabit) se facuse cam pranzul. Cat am mai mers cu metroul (11 statii, de la Restauradores la Campo Grande, dar statii mici mici de tot ca distanta), s-a facut aproape de 1 dupa amiaza. Si era cald. Cald rau. Sticla aia nu ne-a ajuns, am mai cumparat una, cu gandul inciudat ca pe alelalte le lasasem ca fraierii la hotel.
La Campo Grande am iesit din metrou direct sub un fel de autostrada, ca cum ai iesi din metrou direct sub Podul Grant. Aceeasi atmosfera. Si aceeasi intunecati la fatza. Milioane de autocare si autobuze imprastiate cam pe un kilometru patrat. Si fiecare sofer ne trimitea in alt colt pentru ca el, evident, nu mergea la Obidos. Dupa ce i-am luat pe toti la trei pazeste si, 20 de minute mai tarziu, tot nu aflasem cine merge incolo, am zis hai inapoi la metrou ca eram si obositi si transpirati si incepea sa ne si fie foame.

Si fix cu 50 de metri inainte sa intram la loc in metrou am vazut stalpul statiei de autobuz pe care scria "Obidos". Si pe orarul afisat, pe care am spus ca-l respecta aia cu sfintenie, scria 13:15, noi fiind deja cam aproape de ora 14. Urmatorul 15:15.
Ghinion. Da' de ce voiam noi sa mergem la Obidos, zice? Pai sa bem d-ala. Doar atat? Da, ca in rest cica o strada, patru case si gata.
Atunci da-l in ma-sa si hai sa mergem inapoi.

Inapoi in metrou - care, am uitat sa zic, curat luna, frumos... si culmea ma, la ei nu curgea apa pe pereti!... si iesim la Restauradores. Hai sa-l intrebam pe nenea cum ajungem d-un paregzamplu la Cascais.
Zice nenea pai inapoi in metrou si iesiti la Cais do Sodre unde e gara.

Iesim din cladire si, invartindu-ne ca gaina fara cap p-acolo dam peste tramvaiu' in panta, unul din cele doua. Si anume ceea ce ei numesc "Elevador de Santa Justa". Si care costa tot 1,40 euro, ca tot transportul. Dar, fiind gratuit, am zis hai si noi.
Si te urca in panta pret de fix doua minute.

Spuneam "unul dintre cele doua" - pe bulevard, cum te intorci din Restauradores spre Pombal, pe partea dreapta, mai e o straduta de-asta scurta cu alt tramvai de-asta stramb dar al carui traseu e de numai vreo suta de metri. Ala nu e asa renumit...

Pana intr-un loc (asa-numitele "miradouro") de unde poti sa vezi orasul de deasupra. Unde era frumos, pentru ca batea soarele, si stralucea totul, si se vedea pana pe celalalt mai al raului si unde am facut si noi poze si pe urma am coborat pe jos inapoi.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: Ziua 1

Aveam bani la noi cand am plecat, nu asta era problema. Stilul nostru de a fi insa, si bucuria ca eram in sfarsit singuri dupa aproape patru ani ne-au decis sa procedam ca turistul roman normal la cap.

Pentru inceput, o impresie de la noi din tara: autogara de aeroplane Bucuresti Baneasa, supranumita si Aurel Vlaicu. [Acuma eu, daca eram unul din mostenitorii lui Aurel Vlaicu as fi facut orice pentru ca aeroportul ala sa nu poarte numele inaintasului meu. Il facea de rusine, nu de alta.] Intrand in cladire exact asta impresie am avut: ca sunt in autogara intr-un oras mic, prafuit, din Baragan, pregatindu-ma sa iau rata care avea sa ma hurducaie pret de cateva ore spre o lume mai buna. Aceeasi imagine depresiva, aceiasi tigani, aceeasi aglomeratie, aceeasi mizerie. Singurul lucru care amintea ca esti intr-un aeroport international era magazinul cu preturi inumane pentru lucruri firesti.

[LATER EDIT: It so happens that azi, la doua zile dupa ce am scris asta, citesc un post de-al lui Dono care exprima exact ceea ce am spus si eu, numai cu cuvinte ceva mai multe si ceva mai graitor. Io sunt deja resemnat, el inca n-a ajuns la starea asta. Cititi-l si voi, merita.]

Avionul, saracul, n-a avut nici o vina, s-a comportat admirabil, la fel si pilotii, si chiar si echipa de insotitoare de bord conduse de domnisoara Cristina (parca). Chiar daca una dintre ele (Iulia, pe care mi se pare ca am mai vazut-o undeva, avea o fata extrem de cunoscuta.) avea ciorapeii rupti :)

[LATER EDIT] Un lucru frumos si unul nu la fel, din partea liniei aeriene: frumos a fost ca tanti de aici ne-a zis ca pana la sfarsitul anului e promotie si fiecare persoana are dreptul la un bagaj de cala gratuit. Lucrul nu la fel de frumos a fost ca tati omoloaga de pe aeroportul din Lisabona nu spunea asta, si pe majoritatea celor de la coada i-a trimis sa plateasca. Noi ne-am infipt cu tupeu si am zis ca de la venire ni s-a spus ca avem dreptul si ca nu trebuie sa platim si, desi a strambat din nas a nemultumire, tanti aia ne-a luat bagajele de cala fara sa comenteze.

In rest, the usual. Am decolat la timp de pe Baneasa - ceea ce, avand in vedere lucrurile pe care le tot vedem la televizor in ultima vreme despre intarzierile companiilor low cost, e ceva de mare mirare. Si am si aterizat la timp la Lisabona.
In cu totul alta lume, tinand cont de unde am plecat.

In toate pliantele si site-urile informative portugheze spune ca dinspre aeroport (care, pentru cine n-a fost, e ma in interiorul orasului decat e Baneasa noastra) spre centru circula AeroShuttle, un fel de expresul 783. Care are bilet special, de trei euro si ceva, valabil 24 de ore.
Ma rog. Am gasit pe pagina RATB-ului local, autobuzul care ma ducea extrem de aproape de unde trebuia sa ajungem noi - recte Avenida Conde Valbom, la hotelul Sana Executive.

Autobuzul regulat costa 1.40 euro calatoria. Si ne-a dus pana pe Av. da Republica, pana aproape de Sao Sebastiao.

Prima impresie uluitoare: autobuzele vin la minutul la care scrie pe stalp.
A doua impresie uluitoare: autobuzul deschide toate usile dar calatorii urca NUMAI pe usa din fata, fara sa se repeada si stand frumos la coada sa-si plateasca cel dinainte biletul. Aia de coboara, coboara NUMAI pe la mijloc. Ce chestie bai dom'le...
Prima impresie proasta: orasul este de o mizerie comparabila cu Bucurestiul. "Orasul", adica tot ce tine de administratie. Ce tine de o institutie privata e de o curatenie exemplara - veceurile, metroul, trenurile, autobuzele, etc...
A doua impresie proasta: Aproape la fel de plin de indieni ca Londra si Roma. De negri nu mai vorbesc. A, si am vazut si tiganci la cersit, de-alea cu "ajuta me, molto foame".

Am coborat din autobuzul 44 la Campo Pequeno (apropo, nu stiam ca inca mai au loc coride aici...) si am facut-o la dreapta pe Av. Elias Garcia, pana la capatul bulevardului spre parc. Bulevardul, mic. Am mers cinci minute.
Inapoi (aproape stanga-mprejur) pe Conde de Valbom, hotelul era la alti 100 de metri. Pe jumatatea pietonala a strazii, ceea ce era super, pentru ca era liniste.
Deci, de la coborarea din avion pana la intrarea in camera am facut cu totul vreo ora.

Alta impresie buna: la hotel au harti pe gratis pe care ti le dau de fiecare data cand intrebi ceva. Chiar daca te duci de trei ori pe zi.
La fel se intampla peste tot in oras - la metrou, la gara, la biroul de turisti (o sa revenim asupra subiectului).

Fiindca inca era lumina si era undeva in jur de sapte sau opt seara, si o caldura destul de mare, am zis hai sa iesim sa hoinarim nitel, ne acomodam si noi cu imprejurimile.
Traseu: Conde de Valbom - Miguel Bombarda - Marques de Sa Bandeira - Marques de Fronteira (unde se afla El Corte Ingles).
Aici ne-am uimit de preturile nesimtit de inutile pentru niste lucruri care in alte parti costa cu cel putin o suta de euro mai putin. Am iesit asa cum am intrat (ba, mint, am fost la toaleta - gratis, ceea ce era de mirare pentru cat costa toate in magazinul ala - si deci am iesit mai fericiti).
Reluat traseul: Marques de Fronteira - parc - Alameda Cardeal Cerejeira unde am facut "uaaaaa" la privelistea ce se intindea pana jos la Tejo. Ca sa intelegeti, pe Alameda asta te afli fix in varful unui deal care coboara uniform direct spre apa. Super frumos. Poze, chestii. Voila, cum zice neamtzu:

Am zis hai ca venim maine sa coboram, acuma ne mai invartim p-acilica. Sa cautam un supermarket sa luam ceva de mancare.
Am coborat pana in Marques de Pombal si am luat-o la stanga pe Duque de Loule unde am gabjit un MiniPreco (un fel de cum vreti sa-i spuneti - Albinuta, Profi, d-astea) de unde, cu 5 euro si ceva, am luat doua sticle mari de apa (1,5 litri bucata), chifle, mezeluri, bere si cola.

SFAT: Beliti bine ochii la termenele de garantie, ca era s-o furam si noi, in alta zi, cu niste mezeluri expirate de vreo doua saptamani. Daca eram acasa eram linistit, ca aveam doctoru' la un telefon distanta, da' in Portugalia la mama naibii parca nu-mi convenea...

Incarcati ca niste d-alea am plecat mai departe zicandu-ne ca simtul nostru de porumbei magnetici ne va duce spre stanga in asa fel incat sa iesim de unde am plecat.
In capatul lui Duque de Loule am dat de o intersectie in Y si, in loc s-o luam spre Saldanha pe dreapta am luat-o pe stanga, pe Praca Jose Fontana, si am iesit tot cam pe unde trebuia numai ca mai in fata cu vreo 100 de metri. Dar deja se intunecase si, fiind primul drum, habar n-aveam unde suntem. Stiam, cu harta in mana, ca suntem undeva pe drumul spre Saldanha dar nu mai eram siguri.

O alta impresie uluitoare: oamenii - portughezii nativi, bastinasii, zic - sunt extrem de saritori si de binevoitori. Cel mai graitor exemplu: In bezna fiind, cu doua sacose mari si cu harta, se opreste un cuplu de omuleti in varsta (n-as putea sa le zic batranei pentru ca nu erau chiar batrani) si ne intreaba unde trebuie sa ajungem si daca pot sa ne ajute. Evident ca ne-a aratat unde eram si unde trebuia sa ajungem si totul a parut, dintr-o data, foarte aproape si foarte simplu. De fapt, asa si era: Saldanha - Avenida da Republica - stanga pe Duque de Avila pana la intersectia cu Marques de Tomar si Conde Valbom.
Si de acolo am ajuns acasa.

Si au mai fost o gramada de oameni de-astia care, chiar daca nu stiau engleza, se straduiau din rasputeri sa ne faca sa intelegem in portugheza ce-i intrebasem. Si noi, politicosi, intelegeam. Iti vine sa-i pupi, nu alta. Oameni simpli si saritori.

Prima impresie proasta, despre hotel: hotelul are 9 etaje si un singur lift care merge inceeeeeeet. Si de obicei merge in sus si in jos. Nu in functie de comenzile date din interior.

In camera, inainte sa ne culcam, am constatat urmatoarele: in Lisabona, cu avioanele, e cam la fel ca la Londra. Adica la fiecare 5 minute trec cel putin 2 avioane pe care le auzi. Clar. Si tare. Pentru ca deja sunt pe culoarul de aterizare. Dar te obisnuiesti.

...sa fim si putin intelectuali

Intotdeauna m-a fascinat teoria asta.
Detalii puteti gasi si aici.

Acest Google minunat si aplicatiile lui zburatoare

...Dupa ce, cu ceva vreme in urma va delectam cu simtul lingvistic de-a dreptul nativ al prietenului gogule punct com, iata ca acuma gogule strikes again, ca sa zic asa.

De ceva vreme sunt abonat - inutil, dealtfel, ca mai toti - la AdSense, un serviciu care cica iti infige anunturi in site pe baza "directiei" generale pe care o ia conextul prostiilor pe care le scrii in paginile tale. Ultimele mele doua posturi inainte de asta sunt cel cu manualele tehnice scrise de chinezi in limba engleza si cel despre rapiditatea lui Windows-Vista-cel-iute-ca-gandul. Ei bine, ce a inteles serviciul asta de la Google sa bage intre ele? Ce vedeti mai jos:

===============
Vrei sa agati gagici?
Te invat sa abordezi orice femeie si sa-i obtii numarul de telefon.
www.juan.ro
Marirea Penisului 4-6 cm
Tratament natural puternic si sigur Preturi accesibile,cadouri,reduceri
www.vimaxpills.ro
Marirea Sanilor Natural
Procurves cele mai bune tablete pentru cresterea naturala a sanilor
www.procurvesplus.ro
Tipizate personalizate
Tipizate comune sau personalizate Livrare rapida in toata tara!
http://www.tipografiareal.ro/
===============

Buuun... Deci sa inteleg ca daca scrii pe net despre manuale tehnice si sisteme de operare, Google intelege ca esti d-ala de n-a vazut femeie in viata lui decat in Photoshop sau in jpeg-uri furate de pe diverse retele P2P.

Pana aici pot sa inteleg - deh, americanii evident tributari propriului lor sindrom American Pie.

Dupa care, ca o consecinta fireasca, ce si-ar dori sa citeasca unul care are nevoie sa invete de pe net cum se agata gagicile? Evident, ati ghicit, cum sa-si mareasca, ma-ntelegi, mataranga. Castravetele. Gogul. Stromeleagul. Si tot asa.

Io ma-ntreb despre ce cadouri e vorba. Oare le face cadou un centimetru doi in plus astora de citesc? Nu, nu stiu, eu de obicei nu accesez linkuri d-astea.

Firescul capata o nuanta de "level 2", ''pour les connaiseurs" (pentru ingineri) cu "Marirea Sanilor Natural". Da, adica mi se parea evident ca dupa un link cu marirea penisului sa vina unul cu marirea sanilor. Poate pentru ca targetul e acelasi? Freakin'. Pot s-o inteleg si p-asta, la urma urmei umbla zvonurile mai nou pe net cum ca d-alde Lady Gaga (cine dreq o fi si asta) e hermafrodit(a). De ce n-ar vrea, la urma urmei, si un hermafrodit sa-si mareasca penisul si sa-si mareasca si sanii? A?
Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, li s-a zis "procurvesplus.ro". Nici macar eu nu puteam sa gasesc un nume de domeniu mai bun.
Marirea sanilor. Procurves Plus.
Amin.

Si dupa ce cugetai io adanc la meandrele internetului care au dat navala la mine-n blog, chintesenta acestei grupari de linkuri relevante pentru context si pentru ele insele ca grup vine, ca vinul cel bun, la urma.

Da, stimati domni si doamne, ati vazut bine urechilor si ati auzit bine ochilor. *drum roll*. Tipizate personalizate, manca-v-as.

Incep sa cred ca zicala cu Mioara Mantale si prefectura (extrem de buna la vremea ei - zicala, Mioara, nu prefectura) se intoarce.

La tăț n'i greu.

...si au trait fericiti pana la adanci batranete...

...asta-mi spune mie astazi computerul. Cat inseamna oare 47.166 de zile? undeva aproape de 100 de ani, daca e sa socotim si anii bisecti, nu?

Cam atata estimeaza Window Vista ca are nevoie pentru a aplica niste atribute unor fisiere.

Pana atunci va fi murit si Microsoft, si Windows, si computerul...

Sau poate nu?

Eu ma-ntreb ce o sa faca in alea 14 ore de la sfarsit... oare nu s-o plictisi?

Ce zic producatorii de aparate de uz casnic

Iata, mai jos, cateva instructiuni de mare importanta referitoare la utilizarea diferitelor aparate de uz casnic, extrase de mine din originalele manualelor (scrise, evident, in limba engleza, evident de catre chinezi - pentru ca ei produc totul in ziua de azi).

1. Never use this appliance while sleeping. (dintr-un manual de uscator de par)
2. The Blower Function is recommended for use to gather scattered dry waste such as leaves and confetti or any new ideas from you. (din manualul unui aspirator)

3.

In order to avoid cold air lost, reduce open, close door times.

In order to freezer and ice-out easily, do best to make food flat.

Freezing food do not freezer again. More earlier eat, more better.

Clean and wash some food that can do, and remove water to store.

Use the air proof container and fresh bag to pack food to freezer It can keep fresh long time and low the frost.

Distinguish different quantity, and make one certain quantity to store to ice-out easily.

(tot paragraful este luat din manualul unui frigider)

[LE] 3.A. M-a mancat undeva sa ma dau pe Google Translate cu pocitania asta de text de la punctul 3. Ni ce-o iesit:

Pentru a se evita pierderea de aer rece, reduce deschise, în apropierea uşii de ori.

În scopul de a congelator şi gheaţă-out cu uşurinţă, nu pentru a face cele mai bune produse alimentare plat.

Congelarea alimentelor nu congelator din nou. Mai mult mâncaţi mai devreme, mai mult mai bine.

Curăţaţi şi spălaţi unele alimente care pot face, şi apă, pentru a elimina magazin.

Utilizaţi dovada recipient de aer proaspăt şi la pungă de ambalaj alimentar la congelator Se poate păstra proaspete mult timp şi scăzut de îngheţ.

Distinge diferite cantitate, şi să facă o anumită cantitate de gheaţă la magazin pentru a-uşoară.

Deci stimati domni si stimate doamne, "Mai mult mâncaţi mai devreme, mai mult mai bine.", da?!

Am sa actualizez periodic acest post, pentru ca mintea chinezului mare e, si la fel competenta lui in materie de limba engleza :)

Tranzitul intestinal al bashinii...

...este, iata, prezentat la televizor in ceea ce putem identifica drept una din reclamele discriminatorii pe criterii de sex: Activia "de baut" (ca si cum ar mai exista si Activia de altceva). Iaurt care contine vestitul ferment ce si-a schimbat numele in urma casatoriei, din Bifidus Essensis in Bifidus ActiRegularis.

...Si cum va spuneam, ma uit zilele trecute din greseala la reclame si vad aceeasi tipa descheindu-se la nasturele pantalonilor si plangandu-i-se prietenei ca, vezi Doamne, "tranzitul este lent". Ma manca-v-as, voi folositi expresii d-astea acasa?! Unde au invatat astia sa vorbeasca romaneste?

Enfin, reclama e mai veche insa acum are adaugata o bomboana, si anume ilustratia animata a ce face Activia in matzele stimabilei doamne dupa ce e ingurgitat. Recte coboara pe matz si impinge, careva's'zica, bashina figurand sub forma de norisor alb, spre unde? Ia ghiciti.

[LATER EDIT: Va inchipuiti ce fericita pleaca respectiva doamna, dup-aia, la cumparaturi. Si ce fericiti vor fi ceilalti care au avut nefericita idee sa plece tot la cumparaturi odata cu ea.]

Io de cand eram mic stiam ca daca mananc iaurt (si pe vremea aia nu era decat un singur fel, in borcanel de sticla cu capac de staniol) rezolv orice fel de problema as fi avut de asemenea natura. Pentru ca iaurtul prin natura lui are in compozitie bacterii si fermenti care asta fac, fermenteaza.

In ziua de azi, odata cu the freedom of choice, s-a complicat rau treaba. Numai daca esti femeie si numai daca bei Activia de baut o sa ai un tranzit rapid prin matze, asa de rapid ca nici nu o sa apuci sa digeri mancarea.

Bag seama ca noi barbatzii suntem condamnatzi la constipatzie.

Pana data viitoare, va urez cacare imprastiata, doamnelor. Aleluia.

Aripi

Sa-i odihneasca Dumnezeu aripile pe care tot El i le-a dat vineri, 5 iunie 2009...

http://www.mediafax.ro/social/mihai-dobre-avea-peste-o-mie-de-ore-de-zbor-si-era-cel-mai-bun-pilot.html?1688;4491408
http://www.realitatea.net/prunariu--am-vorbit-cu-mihai-dobre-cu-5-secunde-inainte-sa-moara-si-el-suspecta-o-defectiune-tehnica_532802.html
http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/destin-nemilos-mihai-dobre-a-fost-tradat-de-avionul-pe-care-il-pilota.html
http://videonews.ro/action/viewvideo/15893/Mihai-Dobre-stapanul-aerului/
http://www.ziare.com/Mihai_Dobre_era_fiul_fostului_comandant_al_aerodromului_Clinceni-777611.html
http://www.newsin.ro/avion-mihai-dobre-clinceni.php?cid=view&nid=5b73d58a-05d3-4dcd-b6e5-a4b4a0dd42ba&hid=video

adevarul zace in vin

Oare cum poate o sticla de Feteasca Neagra din 1998 (conform etichetei) sa fie din lotul XXX din anul 2002 (conform altei etichete, atasata de aceeasi sticla)?

Si, in aceeasi ordine de idei, eu stiu dintotdeauna ca vinul, cu cat imbatraneste, cu atata e mai bun. Si ma incapatanez sa cred ca asa e. Si atunci de ce pe toate sticlele din tara asta scrie "termen de valabilitate/garantie"?

Oare cand o sa avem si noi bauturi pe care sa scrie, asa cum scrie, de exemplu, pe sticlele de whisky Queen Anne (cel putin) "termen de valabilitate: nelimitat"?

...ce intrebari am si eu...