Thursday, October 15, 2009

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: Ziua 2, partea 2

Ajungem noi la gara si ne urcam in tren. Frumos, curatel, cum numai in Europa vezi si la noi nu. Plecau curse din 20 in 20 de minute spre Cascais, via Estoril.
Pleaca trenul si nici n-apucam sa ne intoarcem bine privirile ca ajungem sub podul 25 aprilie, trecem repede de el si ne oprim la Belem.

Hait, zicem, asta era alt punct de pe harta pe care voiam sa-l vedem si ne faceam planuri cu ce ajungem pana aici... asa aproape e? Pai nu mai ajungem cu nimic, venim pe jos.
Pleaca trenul si ajungem la Cascais.

Si cand te dai jos din tren parca esti intr-o alta Portugalie. Un orasel superb, si superb e putin spus, minunat si extrem de cochet si plin de culoare, si pe malul estuarului, si plin de soare,... si...
Si ce pacat ca n-am putut sa stam decat vreo doua ore...
Am bagat picioarele in apa oceanului (deh ma, oceanu', nu marea...), ne-am mai plimbat nitel si cu regret a trebuit sa ne urcam in tren inapoi.

Da, stiu, e mult prea putin ce povestesc, insa regretul ca am vazut

un loc asa frumos pe repede inainte nu-mi lasa cuvinte.

Tot ce pot sa va spun e asta: daca vreti Portugalia, lasati naibii Lisabona. Pierdeti timp si bani aiurea.
Duceti-va la Cascais la mare, la plaja si la distractie si la incantat ochii si sufletul. E cald, e primitor si te face sa te simti intr-un fel anume cum nu m-am mai simtit de tare demult...



Fiind doar cu doua statii inapoi, am zis hai sa coboram si la Estoril, sa vedem si noi cum e.
Pai e un oras tipic de coasta mediteraneana, care are doar celebritatea celor care vin sa mai stea p-aici, a circuitului de formula auto/moto si a cazinoului care se vrea cel mai mare din Europa.





A, plus in gara un mare castel exact ca-n King Arthur, pe malul raului cu un steag in varf. In prima instanta nu ne-am prins ce e si
am zis hai sa vedem si noi cetatea aia, poate o fi cine stie ce.
Cine stie ce poate ca era, numai ca n-am putut sa o vizitam pentru ca acolosa era taman ambasada Maltei.
*weird*


A, si sa nu uit ceva la care sotia mea a facut alergie deja: Hello Kitty. Pentru cunoscatori, in Estoril e ditamai supermarketul cu tot ce se poate inventa Hello Kitty.
Cred ca aveau si prezervative Hello Kitty, precum si orice alte obiecte va mai pot trece prin mintile voastre oricat de perverse.
Da' scumpe... Rau.

Am vazut si Estorilu'. Am bagat si aici picioarele in apa, cu nostalgie. Cum nu prea era mare lucru ne-am zis, uitandu-ne pe una din harti, hai sa coboram la Belem, vedem si turnul, si manastirea Ieronimus, si monumentu' inchinat descoperirilor si le bifam si p-astea.

And so we did.


Am coborat la Belem unde am constatat ca monumentu' inchinat descoperirilor e un fel de mare cladire din beton si atata, turnul Belem e extrem de mic, extrem de in apa si extrem de scump ca intrare (la fel cu monumentul de mai-nainte - la ce sa dai cinci euro doar ca sa te-nghesui cu toti dobitocii pe scara-n sus, sa iesi pe capac si sa-ti invarti gatu' ca gaina?).
Trebuie sa aveti in vedere ca e ceva distanta intre ele, daca va grabiti sau daca va rod pantofii, cum s-a intamplat stiu eu cui. Daca nu, nu.
Observati langa monument un vas de croaziera, care tocmai pleca, el stie unde. Prin comparatie, era mult mai interesant decat monumentul cu pricina.










Singura manastirea era interesanta si merita s-o vezi. Am si poze dinauntru, da' era interzis cu blitzu' si 7.2 megapixeli in semiintuneric sesizau la maxim tremurul mainii mele de parkinsonian batran, asa ca nu au iesit foarte clare.

Plus ca in ea zace Vasco da Gama, cultilor (vezi mai jos unde). Cati stiti cine o fo' asta, fara sa cautati pe gugle sau pe uichipedia.




Langa manastire era ministeru' de interne al lor. Si, in fata ministerului, singurul si unicul politist vazut in Lisabona, in exercitiul functiunii ca sa-l vaza sefii. Exact ca ai nostri. Da' exact.

Si pe langa ele e patiseria aia pe care o lauda toate ghidurile ca face, vezi Doamne, pastry-ul lor traditional de nu stiu cate secole si unde, evident, tot americanu vine si se aseaza ca prostu' la coada sa stea ore in sir.
Be warned, si sa nu stati decat daca va e foame: e vorba despre o amarata de placinta cu mere pusa in niste forme mici gen tarta. Si atata. Ce mare lucru, mamele noastre faceau placinta cu mere dinainte ca astia sa descopere Indiile cu corabia.
Sfatul numarul doi: daca intr-adevar vreti sa bifati si placinta asta, mergeti la Sintra. Acolo, la biroul de informare turistica, se serveste gratuit, culmea. E pe masa sa ia tot turistu'.

Viteji cum suntem si vazand noi cat face trenul am zis hai sa mergem acasa inapoi pe jos, mai descoperim tot felul de locuri pe care nu le scrie nimeni prin nici o brosura. Si asa am facut, si ne-a luat vreo doua ore dar eram fericiti chiar daca obositi, si ne-am plimbat pe stradutele din Bairro Alto si am iesit undeva pe Rua do Arsenal, in Praca do Municipio.

Aici, in Praca asta, este asa, cum ar veni ca un fel de sculptura pe gard care seamana cu niste cartofi infipti in grilaj, sau ca niste grupari de spermatozoizi manifestand pentru libertatea cuvantului... mi-e si greu sa descriu ce-am vazut si sa spun "cu mana pe constiinta" (vorba profesoarei mele de Constitutie din generala, saraca) daca era monument sau doar un simplu gard.



Asa. Si din Praca do Municipio, apoi pe Rua do Ouro si inapoi in Praca Dom Pedro IV, si de acolo in Restauradores.
Si inapoi acasa...

2 comments:

stewardesa said...

Interesant...Astept continuarea si eventual niste poze!

yesterdayman said...

multumesc inca o data, doamna. Dupa cum vezi, am inceput sa urc poze. E ceva mai greu, cu Internetul asta mobil, dar perseverez.
Continuarea, cand o veni o noua zi de munca. Acasa ma relaxez :)