La zece ani de la manufacturarea postmodernista a Lumii Celei Noi (ca "facere" nu pot sa-i spun), cineva care ar privi din afara problemei ar spune ca nici macar acum, dupa atita timp, fiul sau Teo tot nu invatase ce inseamna cu adevarat viata. Poate ca se daduse cu capul de multe praguri, dar nici in aceasta clipa memorabila nu putea sa accepte cum ca unii oameni pot sa fie la fel cum scrie in toate cartile c-ar fi - adica mici si meschini, vorba prietenului cu sunetul.
Intre timp, de la ultimul episod relatat in paginile anterioare, fiul sau Teo cunoscuse o perioada de sa-i spunem expansiune, din toate punctele de vedere. Multe dintre motivele care au stat la baza acestei expansiuni nu aveau absolut nici o legatura cu faptul ca era odrasla voievodala - fusese vorba de noroc pur.
Intre acelasi timp, delfinul de odinioara trecuse, de unul singur, nebanuit, neindrumat de nimeni si complet de capul lui, prin bratele unor femei si implicit prin niste experiente noi despre care el nu avea ce sa stie pina atunci decit ca erau normale. Au fost momente in care a trait clipe, momente in care nu i-a pasat ce urmeaza dupa, daca urmeaza ceva sau daca tot ceea ce urmeaza e bine sau nu. Au fost momente in care curtea voievodala I-a pierdut urma si putin mai lipsise ca familia domnitoare sa nu trimita iscoade care sa afle ce face, unde si cu cine. Iscoadele n-au fost trimise, dar erau imprastiate oricum la locurile lor si la nevoie voivodeasa ar fi stiut oricum ce trebuia. Momente in care nu i-a pasat, spuneam, de prea multe. Spre surprinderea sa, la citiva ani distanta de ele, intimplarile au inceput sa-i revina in minte. Mai ales din cauza regretului unor (poate multe, poate putine) neintimplari de acelasi fel. Normal, ati putea spune, dupa ce le prinsese gustul, incepuse sa-si puna intrebari de ce nu fusese totul mai devreme.
Si asa se face cum ca Teo intrase brusc intr-o lume unde zilnic lua contact cu soli ai lumilor de dincolo de diverse oceane, precum si cu mestesugari tot de dincolo, veniti pe plaiurile de la poarta Orientului in cautare de arginti, cadine si pentru a face sa le mearga astfel vestea si mai departe de cit le mersese multora deja. Spre surprinderea sa, Teo deschisese ochii intr-o lume despre care, cum spuneam la inceputul acestei istorii, citise doar in carti pina atunci si simtise cum lucrurile intr-adevar merg, si merg bine, intr-o astfel de lume. Apucase sa se naraveasca la arginti, pe care pina atunci nu-i avusese pentru ca vistieria nu era de nasul lui, la arginti care i-ar fi permis sa traiasca chiar mai bine decit seniorii voievozi in unele momente mai de restriste. Si cu toate astea, privind noi in urma, n-am putea spune ca fiul sau Teodosie a fost un fiu risipitor. Dar argintii s-au scurs, printr-o parte sau alta, si in lumea aceea noua si postmoderna au inceput schimbarile care prefigurau ultima din cele trei zile cit tine o minune traditionala. Si in care Teo, traind cu tot sufletul in lumea aceea noua si postmoderna, invatase sa nu mai creada.
Solii lumilor de dincolo de diverse oceane, precum si mestesugarii de dincolo, veniti pe plaiurile de la poarta Orientului in cautare de arginti, cadine si pentru a face sa le mearga astfel vestea, mai departe de cit le mersese multora deja, venisera si statusera atita cit argintii, cadinele si vestea le mersesera. Apoi s-au urcat, unul cite unul, in calestile lor de dincolo de diverse oceane si au plecat. Unii cu mare alai si pompa, altii pe tacute si pe virfuri fara a ridica praful in urma-le. Si in loc de praf, in urma lor se stirnise o gloata mare si guraliva de romani, cautind sa ajunga cit mai repede la palatele, scaunele si dregatoriile lasate vraiste de cei plecati. Nu se stie cum, gloata aceea se transformase in gramada, iar cei urcati deasupra gramezii ca sa vada daca mai e drum lung de mers, au inceput a se rasti la cei de dedesubt sa nu mai miste caci gramada incepuse a se clatina amarnic.
Tuesday, October 28, 2008
Invataturile fiului sau, Teodosie - partea a treia
Prima intimplare dateaza din perioada de dupa revolutie, inca proaspata daca e s-o luam asa. Chiar prima vara de dupa. Cind Teodosie, fiind inca la stadiul de "ad usum delfini" desi se straduia din toate puterile sa iasa de acolo, a fost "scos" intr-un mod putin cam neprietenos, eufemistic vorbind.
Pomenisem de revolutie. Cu totii stim care era, sau care a fost, o buna bucata de vreme starea de spirit in rindurile maselor, ca sa folosesc o formulare "sympa". Si daca punem la socoteala si o adolescenta inca neterminata a lui Teodosie, ne putem imagina entuziasmul si vintul de libertate care-i flutura din temelii constiinta cind s-a vazut scapat, intiiasi data pentru prima oara, fara parinti la mare. Si nu numai fara parinti dar si cu colegii lui de liceu, cu care... Mda, ma rog, cu care ar fi vrut el sa faca cine mai stie ce nefacute, dar cea mai buna situatie in care s-a aflat a fost aceea de "tolerat", de "pasiv", de "spectator". Un fel de casta intermediara, n-avea voie sa ia parte la "ceremonii", ci eventual doar sa asiste... sa faca act de prezenta... sa iasa la numaratoare. OK, cam asa s-au petrecut si la mare lucrurile, pina in a doua jumatate a perioadei cind, dupa ce grupul deja se facuse cunoscut cam in toate barurile si discotecile zonei, bunul si fragedul nostru Teodosie s-a imprietenit cu niste baieti simpatici dintr-o discoteca, baieti care l-au acceptat sa le dea o mina de ajutor o perioada, fireste contra cazare, masa si restul. Restul ala nu includea prea multe anyway. Si intr-una din nopti "delfinul" nostru era sa moara impuscat de un salvamarist beat caruia ii casunase pe una din colegele de liceu ale lui Teodosie aflata atunci acolo impreuna cu alti citiva. Treaba a fost stinsa insa in fasa prin interventia prompta a citorva ospatari inarmati cu sticle de sampanie, oameni care nu stiau in general prea multe, si al caror prieten era Teodosie atunci.
Urmeaza un salt peste citiva ani si mai multe intimplari minore. Si cea mai dura experienta avuta pina atunci si pina acum. Care, spera povestitorul, spera toata lumea, inclusiv fiul lui Teodosie, ca i-au aratat "delfinului" (devenit intre timp, sa-I spunem, freelancer cam din toate punctele de vedere...) ca totusi, lumea care se petrece in filme se petrece citeodata si al dracului de real. Dureros de real chiar.
Cum vine de se leaga treaba: unul din baietii de profesie lucrator cu sunetul, pe care Teodosie (hai sa-i zicem deocamdata Teo ca prea i-am ales si eu un nume lung... hehe) il cunoscuse in aceeasi discoteca la mare, baiat care intre timp ajunsese functionar respectabil in Banca Nationala, avea un prieten taximetrist. [Piua putin: imi dau seama din ce in ce mai mult ca totul devine caragialesc, taximetristul asta avind un unchi care era patronul firmei de taxiuri si, printre altele, proprietarul unui lant de magazine de bijuterii in urbea Bucurestilor. Deh, oameni care n-au ce face cu banii si care n-au nici gust, vorba doamnei Mioara Roman...]
Deci... taximetristul si-a zis el la un moment dat ca ar fi bine sa se mai si insoare. Si cum stia ca baiatul cu sunetul se pricepea si la umblatul cu imaginea, l-a rugat sa vina sa-i filmeze nunta. Si asta l-a recomandat pe Teo pentru ca, ironia soartei, el trebuia sa filmeze alta nunta in aceeasi zi in care voia si taximetristul. Teo ce si-a zis el... hai s-o fac. Da' de unde dracu fac io rost de camera, ca asta n-are decit una singura si o ia cu el la nunta ailalta... Si-uite-asa a aflat ca unul din colegii lui de serviciu avea un prieten operator la un post de televiziune; colegul asta a fost de acord sa discute cu operatorul si ala sa-i imprumute videocamera pentru 12 ore, numai ca i-a zis lu' bietu' Teo ca nu poate sa i-o dea decit chiar in dimineata cu pricina, adica la mai putin de o ora de inceperea intregului tambalau. Intrucit Teo avea incredere in colegul lui, n-a crezut de cuviinta ca ar fi cazul sa-si puna nici un fel de intrebari... Si in contul unei trebi ca si aranjate dinainte, taximetristul l-a plimbat pe Teo intr-o veselie cind si unde avea nevoie... devenise un fel de masina personala cu sofer la discretie. Toate bune si frumoase, cum spunea cineva. Si a venit dimineata cu pricina, care s-a intimplat sa fie, ca la aproape orice nunta, simbata, si in care Teo trebuia sa se trezeasca la sase ca sa ajunga la prietenul lui la sapte, sa poata lua camera cu care la noua sa fie la nunta taximetristului. Si Teo a fost acolo, numai colegul lui nu. Deci nici camera. Si da-i telefoane, dupa coleg si dupa masina. intr-un final dramatico-apoteotic, colegul a fost gasit de un ultim tiriit sugrumat al telefonului, naiba mai stie prin ce coclauri de capitala. Si ce credeti ca i-a spus lu' Teo ? Ca poate sa-i dea camera, da' la noua fara un sfert. In concluzie nu stiu daca vreunul din voi a vazut sau a trait cursa cu taxiul in zece minute, Drumul Taberei-Podul Mogosoaia-Piata Iancului. Probabil credeti ca exagerez. Si saracu Teodosie tot aia a crezut cind a constatat cum circula un sofer de taxi atunci cind trebuie sa-si dovedeasca profesionalismul. Poate ca-i era si ceva cam indiferent intrucit cursa era, ca sa zic asa, in "interes de serviciu", deoarece era totusi nunta nepotului patronului... care patron, va spusei, magazine de bijuterii... si care nu stiu daca s-ar fi impiedicat de oarece echipaje de militieni-politisti de la brigada rutiera. In concluzie, cu un dispret de-a dreptul aristocratic pentru cine a avut tupeul sa fie pe strada la ora aia, precum si pentru chestiile alea de tabla de pe stilpi, numite (mai mult in gluma) "semne de circulatie" sau "semafoare", soferul respectivei masini a evoluat in timpul de fix zece minute de unde incepe porumbul la marginea Bucurestiului pina aproape de cealalta margine, in speranta ca totul se rezolva cu bine si are si el liber dup-aia sa bea un pahar de ceva la nunta colegului lui. Da' n-a fost sa fie asa. Teo a ramas fara coleg si fara videocamera, soferul taxiului a ramas sa plece de unul singur la ginerica, asta a ramas fara filmatu' lu' Teo la nunta si uite-asa... Numai pentru ca Teodosie blegu' a avut incredere in cineva si cineva ala s-a facut ca ploua. Dupa care a inceput santajul. Taximetristul proaspat casatorit a inceput sa-l piseze pe Teo ba sa-i plateasca toate cursele facute pe degeaba, ba sa-i plateasca daune pentru ca i-a promis ca-i filmeaza la nunta si n-a filmat... ca daca nu "si noi avem prieteni unde trebuie si stim sa ducem la capat o treaba"... Teo saracu era singur. Acu, a cui o fi fost vina nu stau sa vad, probabil ca vina a fost impartita, dar Teo tot n-avea iesire, si el totusi fusese de buna credinta. Pina cind intr-o zi tot sunind taximetristul dupa Teodosie a dat la telefon peste mama astuia din urma, voivodeasa. Care voivodeasa nu ca s-ar fi stiut cu pile (pe care, inevitabil, le avea, si sus de tot, dar nu le folosise niciodata in aproape 23 de ani de domnie... si asta doar din principiu... Principiul ala cretin luat de la ciobanul Bucur...) da' oricit de idiot si-ar fi crezut feciorul, stia ca o asemenea timpenie el chiar nu era in stare sa faca, oricit s-ar fi si straduit. Totul s-a terminat intr-un fel sau altul, fiul sau Teodosie n-a aflat exact cum pentru ca in momentul respectiv era lipsa la apel din domiciliul voievodal. Dupa care chiar daca l-a mai interesat subiectul i-a fost frica sa mai intrebe ceva. Si dupa care din principiu n-a mai circulat cu taxiul vreo doi ani, absolut deloc.
Anul Domnului 1994...
In acelasi an al Domnului 1994, cu acelasi baiat cu sunetul care era, a fost si a ramas bun prieten cu Teodosie... Concurs pentru angajarea unui DJ intr-o discoteca bucuresteana de mult prea mare lux... de-a dreptul aristocratica. Dintre cei prezenti la concurs, fiul sau Teodosie era singurul "proaspat intrat" in meserie, toti ceilalti - inclusiv baiatul cu sunetul - fiind profesionisti cu atestat. Rezultatul probelor la care a facut si Teodosie fata cu succes ? Teodosie the D.J. ... Nici lui nu-i venea sa creada, ce-i drept, dar asta a fost. Si pe parcursul a aproape trei luni a vazut Teodosie noapte de noapte ce n-a vazut neam de neamul lui pina la a saptea spita... Venind aici Teodosie isi zicea ca deja e obisnuit cu stilul de viata. Dar gresea, nu cu stilul de viata era el obisnuit ci cu programul, iar asta era cu totul altceva. Stilul de viata ? Ehhh... Intr-o tara care deja incepuse sa gifiie din cauza problemelor economice, a vazut Teodosie oameni, sa-i numeri pe degetele de la doua miini, care aveau atitia bani ca numai la nivelul anului '94 dobinda se ridica la vreun milion de lei pe zi... Nici daca te chinuiai nu puteai sa cheltui atita. Pisica sa fi fost, cu noua vieti, si nu-i terminai. Aici a vazut Teodosie (a carui perceptie despre viata incepuse sa se schimbe dramatic) curve de cel mai adevarat lux si de cea mai inalta calitate, care numai ca nu te dezbracau in public (ele dezbracindu-se oricum, in vreme ce nimeni nu parea ca ar avea ceva impotriva), aici a vazut Teo bauturi care la chioscul din fatza blocului lui costau un ban iar in discoteca costau de cinci sute de ori mai mult dar deh, nimeni nu zicea nimica tocmai pentru ca aia care veneau aici nici nu-si dadeau seama ca au platit prea mult pe ceva care nu merita... adica gaura in buzunarul lor era mult prea mica... aici a vazut Teodosie cum orice se cumpara cu bani, indiferent de pret, si cum mai ales banul n-avea nici un pret... Aici a vazut teodosie oameni de la Curte, dintre cei care se jurau zilnic in besearica cum ca ei se dau de ceasul mortii sa scoata tara din mizerie, in vreme ce noaptea umpleau literalmente chilotii dansatoarelor cu hirtii de o suta de dolari, tocmai pentru a le forta sa si-i dea jos... Tot aici le-a vazut fiul sau Teodosie, chefuind bine mersi si pe odraslele fanariotilor care domnisera inainte de revolutie... si multe, multe a vazut nevinovatul sau fiu Teodosie intr-un scurt timp petrecut in discoteca aia nenorocita... Cam pe fiecare noapte se intimpla cite ceva demn de atentie... Una peste alta, perceptiile fizice si psihice despre viata ale fiului sau Teodosie au fost zdruncinate zdravan in fatidicul an 1994...
Pomenisem de revolutie. Cu totii stim care era, sau care a fost, o buna bucata de vreme starea de spirit in rindurile maselor, ca sa folosesc o formulare "sympa". Si daca punem la socoteala si o adolescenta inca neterminata a lui Teodosie, ne putem imagina entuziasmul si vintul de libertate care-i flutura din temelii constiinta cind s-a vazut scapat, intiiasi data pentru prima oara, fara parinti la mare. Si nu numai fara parinti dar si cu colegii lui de liceu, cu care... Mda, ma rog, cu care ar fi vrut el sa faca cine mai stie ce nefacute, dar cea mai buna situatie in care s-a aflat a fost aceea de "tolerat", de "pasiv", de "spectator". Un fel de casta intermediara, n-avea voie sa ia parte la "ceremonii", ci eventual doar sa asiste... sa faca act de prezenta... sa iasa la numaratoare. OK, cam asa s-au petrecut si la mare lucrurile, pina in a doua jumatate a perioadei cind, dupa ce grupul deja se facuse cunoscut cam in toate barurile si discotecile zonei, bunul si fragedul nostru Teodosie s-a imprietenit cu niste baieti simpatici dintr-o discoteca, baieti care l-au acceptat sa le dea o mina de ajutor o perioada, fireste contra cazare, masa si restul. Restul ala nu includea prea multe anyway. Si intr-una din nopti "delfinul" nostru era sa moara impuscat de un salvamarist beat caruia ii casunase pe una din colegele de liceu ale lui Teodosie aflata atunci acolo impreuna cu alti citiva. Treaba a fost stinsa insa in fasa prin interventia prompta a citorva ospatari inarmati cu sticle de sampanie, oameni care nu stiau in general prea multe, si al caror prieten era Teodosie atunci.
Urmeaza un salt peste citiva ani si mai multe intimplari minore. Si cea mai dura experienta avuta pina atunci si pina acum. Care, spera povestitorul, spera toata lumea, inclusiv fiul lui Teodosie, ca i-au aratat "delfinului" (devenit intre timp, sa-I spunem, freelancer cam din toate punctele de vedere...) ca totusi, lumea care se petrece in filme se petrece citeodata si al dracului de real. Dureros de real chiar.
Cum vine de se leaga treaba: unul din baietii de profesie lucrator cu sunetul, pe care Teodosie (hai sa-i zicem deocamdata Teo ca prea i-am ales si eu un nume lung... hehe) il cunoscuse in aceeasi discoteca la mare, baiat care intre timp ajunsese functionar respectabil in Banca Nationala, avea un prieten taximetrist. [Piua putin: imi dau seama din ce in ce mai mult ca totul devine caragialesc, taximetristul asta avind un unchi care era patronul firmei de taxiuri si, printre altele, proprietarul unui lant de magazine de bijuterii in urbea Bucurestilor. Deh, oameni care n-au ce face cu banii si care n-au nici gust, vorba doamnei Mioara Roman...]
Deci... taximetristul si-a zis el la un moment dat ca ar fi bine sa se mai si insoare. Si cum stia ca baiatul cu sunetul se pricepea si la umblatul cu imaginea, l-a rugat sa vina sa-i filmeze nunta. Si asta l-a recomandat pe Teo pentru ca, ironia soartei, el trebuia sa filmeze alta nunta in aceeasi zi in care voia si taximetristul. Teo ce si-a zis el... hai s-o fac. Da' de unde dracu fac io rost de camera, ca asta n-are decit una singura si o ia cu el la nunta ailalta... Si-uite-asa a aflat ca unul din colegii lui de serviciu avea un prieten operator la un post de televiziune; colegul asta a fost de acord sa discute cu operatorul si ala sa-i imprumute videocamera pentru 12 ore, numai ca i-a zis lu' bietu' Teo ca nu poate sa i-o dea decit chiar in dimineata cu pricina, adica la mai putin de o ora de inceperea intregului tambalau. Intrucit Teo avea incredere in colegul lui, n-a crezut de cuviinta ca ar fi cazul sa-si puna nici un fel de intrebari... Si in contul unei trebi ca si aranjate dinainte, taximetristul l-a plimbat pe Teo intr-o veselie cind si unde avea nevoie... devenise un fel de masina personala cu sofer la discretie. Toate bune si frumoase, cum spunea cineva. Si a venit dimineata cu pricina, care s-a intimplat sa fie, ca la aproape orice nunta, simbata, si in care Teo trebuia sa se trezeasca la sase ca sa ajunga la prietenul lui la sapte, sa poata lua camera cu care la noua sa fie la nunta taximetristului. Si Teo a fost acolo, numai colegul lui nu. Deci nici camera. Si da-i telefoane, dupa coleg si dupa masina. intr-un final dramatico-apoteotic, colegul a fost gasit de un ultim tiriit sugrumat al telefonului, naiba mai stie prin ce coclauri de capitala. Si ce credeti ca i-a spus lu' Teo ? Ca poate sa-i dea camera, da' la noua fara un sfert. In concluzie nu stiu daca vreunul din voi a vazut sau a trait cursa cu taxiul in zece minute, Drumul Taberei-Podul Mogosoaia-Piata Iancului. Probabil credeti ca exagerez. Si saracu Teodosie tot aia a crezut cind a constatat cum circula un sofer de taxi atunci cind trebuie sa-si dovedeasca profesionalismul. Poate ca-i era si ceva cam indiferent intrucit cursa era, ca sa zic asa, in "interes de serviciu", deoarece era totusi nunta nepotului patronului... care patron, va spusei, magazine de bijuterii... si care nu stiu daca s-ar fi impiedicat de oarece echipaje de militieni-politisti de la brigada rutiera. In concluzie, cu un dispret de-a dreptul aristocratic pentru cine a avut tupeul sa fie pe strada la ora aia, precum si pentru chestiile alea de tabla de pe stilpi, numite (mai mult in gluma) "semne de circulatie" sau "semafoare", soferul respectivei masini a evoluat in timpul de fix zece minute de unde incepe porumbul la marginea Bucurestiului pina aproape de cealalta margine, in speranta ca totul se rezolva cu bine si are si el liber dup-aia sa bea un pahar de ceva la nunta colegului lui. Da' n-a fost sa fie asa. Teo a ramas fara coleg si fara videocamera, soferul taxiului a ramas sa plece de unul singur la ginerica, asta a ramas fara filmatu' lu' Teo la nunta si uite-asa... Numai pentru ca Teodosie blegu' a avut incredere in cineva si cineva ala s-a facut ca ploua. Dupa care a inceput santajul. Taximetristul proaspat casatorit a inceput sa-l piseze pe Teo ba sa-i plateasca toate cursele facute pe degeaba, ba sa-i plateasca daune pentru ca i-a promis ca-i filmeaza la nunta si n-a filmat... ca daca nu "si noi avem prieteni unde trebuie si stim sa ducem la capat o treaba"... Teo saracu era singur. Acu, a cui o fi fost vina nu stau sa vad, probabil ca vina a fost impartita, dar Teo tot n-avea iesire, si el totusi fusese de buna credinta. Pina cind intr-o zi tot sunind taximetristul dupa Teodosie a dat la telefon peste mama astuia din urma, voivodeasa. Care voivodeasa nu ca s-ar fi stiut cu pile (pe care, inevitabil, le avea, si sus de tot, dar nu le folosise niciodata in aproape 23 de ani de domnie... si asta doar din principiu... Principiul ala cretin luat de la ciobanul Bucur...) da' oricit de idiot si-ar fi crezut feciorul, stia ca o asemenea timpenie el chiar nu era in stare sa faca, oricit s-ar fi si straduit. Totul s-a terminat intr-un fel sau altul, fiul sau Teodosie n-a aflat exact cum pentru ca in momentul respectiv era lipsa la apel din domiciliul voievodal. Dupa care chiar daca l-a mai interesat subiectul i-a fost frica sa mai intrebe ceva. Si dupa care din principiu n-a mai circulat cu taxiul vreo doi ani, absolut deloc.
Anul Domnului 1994...
In acelasi an al Domnului 1994, cu acelasi baiat cu sunetul care era, a fost si a ramas bun prieten cu Teodosie... Concurs pentru angajarea unui DJ intr-o discoteca bucuresteana de mult prea mare lux... de-a dreptul aristocratica. Dintre cei prezenti la concurs, fiul sau Teodosie era singurul "proaspat intrat" in meserie, toti ceilalti - inclusiv baiatul cu sunetul - fiind profesionisti cu atestat. Rezultatul probelor la care a facut si Teodosie fata cu succes ? Teodosie the D.J. ... Nici lui nu-i venea sa creada, ce-i drept, dar asta a fost. Si pe parcursul a aproape trei luni a vazut Teodosie noapte de noapte ce n-a vazut neam de neamul lui pina la a saptea spita... Venind aici Teodosie isi zicea ca deja e obisnuit cu stilul de viata. Dar gresea, nu cu stilul de viata era el obisnuit ci cu programul, iar asta era cu totul altceva. Stilul de viata ? Ehhh... Intr-o tara care deja incepuse sa gifiie din cauza problemelor economice, a vazut Teodosie oameni, sa-i numeri pe degetele de la doua miini, care aveau atitia bani ca numai la nivelul anului '94 dobinda se ridica la vreun milion de lei pe zi... Nici daca te chinuiai nu puteai sa cheltui atita. Pisica sa fi fost, cu noua vieti, si nu-i terminai. Aici a vazut Teodosie (a carui perceptie despre viata incepuse sa se schimbe dramatic) curve de cel mai adevarat lux si de cea mai inalta calitate, care numai ca nu te dezbracau in public (ele dezbracindu-se oricum, in vreme ce nimeni nu parea ca ar avea ceva impotriva), aici a vazut Teo bauturi care la chioscul din fatza blocului lui costau un ban iar in discoteca costau de cinci sute de ori mai mult dar deh, nimeni nu zicea nimica tocmai pentru ca aia care veneau aici nici nu-si dadeau seama ca au platit prea mult pe ceva care nu merita... adica gaura in buzunarul lor era mult prea mica... aici a vazut Teodosie cum orice se cumpara cu bani, indiferent de pret, si cum mai ales banul n-avea nici un pret... Aici a vazut teodosie oameni de la Curte, dintre cei care se jurau zilnic in besearica cum ca ei se dau de ceasul mortii sa scoata tara din mizerie, in vreme ce noaptea umpleau literalmente chilotii dansatoarelor cu hirtii de o suta de dolari, tocmai pentru a le forta sa si-i dea jos... Tot aici le-a vazut fiul sau Teodosie, chefuind bine mersi si pe odraslele fanariotilor care domnisera inainte de revolutie... si multe, multe a vazut nevinovatul sau fiu Teodosie intr-un scurt timp petrecut in discoteca aia nenorocita... Cam pe fiecare noapte se intimpla cite ceva demn de atentie... Una peste alta, perceptiile fizice si psihice despre viata ale fiului sau Teodosie au fost zdruncinate zdravan in fatidicul an 1994...
Invataturile fiului sau, Teodosie - partea a doua
Time out: in paragraful care urmeaza se vorbeste despre tipologii profesionale, nu despre persoane. Gata, copii, inapoi la lectiile de gramatica... pe care am binevoit sa le uit de atita vreme... Las' ca nu-i bai, ca pe linga fotbal, femei si limbi straine, la limba romana se pricep toti. De fapt, incep sa cred din ce in ce mai tare ca romanii astia, vorba cuiva, e al dracu de priceputi, dom'le... Si treaba cea mai frumoasa e ca daca pui un inginer sa-ti explice diagrama fier-carbon (faimos obiect suprarealistic desenat pe peretii mai tuturor camerelor din caminele din Regie) itzi zice fugi dom'le cu lantzu d-acilea, sau te imbirliga cu cine stie ce explicatii de natura mai degraba alchimica decit chimica, iar daca tu ii spui ca pluralul nearticulat de la "extraterestru" este "extraterestri" scris cu un singur "i" se uita la tine ironic si in cel mai bun caz tace din gura, zicindu-si in gind "lasa-l, saracu', dupa ce ca n-a invatat nimic in scoala si a mai facut si o facultate in care stai toata ziua si scrii poezii, mai are pretentia sa-i invete pe altii sa vorbeasca"... Asta in cazul in care nu te intreaba, tot ironic "de ce". Precum copiii (sa nu ma intrebati de ce asta se scrie cu trei de "i" !) de cinci ani. Apuca-te si explica-i inginerului de terminatii, desinente si altele asemeni.
Nu mai stiu ce aveam de gind sa va povestesc exact in continuare. Dar stiu ce am sa incerc sa spun. Nu stiu nici macar daca incercarea mea va avea vreun succes (desi asta are o importanta ceva mai mica) si nici daca va iesi asa cum ar trebui de fapt sa iasa. Am sa incerc sa va istorisesc cum a luat-o fiul sau, Teodosie, pe asa-numita cale a pierzaniei...
Nu, nu stiu nici macar cind a inceput totul, ca sa pot spune ca incep cu "totul a inceput cind..." Nu stiu exact, presupun ca totul s-a intimplat cu incetul si cu virsta.
Time out, pentru a doua oara in povestire. Poate unora dintre voi fragmentul urmator li se va parea cunoscut, poate unora nu. Si mi-am amintit de el pentru ca, intr-un fel, fiul sau Teodosie isi are originile tot pe undeva pe acolo, indiferent care "undeva" si care "acolo". E vorba de un fragment din cartea lui Niculae Crisan, "Voievozi fara morminte" si care, spune autorul, are la baza un manuscris al lui Petru Zugravul, datat aproximativ intre secolele 14-16 si descoperit la mama naibii, tocmai in peninsula scandinava.
Iata-l:
"Tinere, nu uita ca toti acestia si eu insumi, asemeni Scripturii, am gasit femeia mai amara decit moartea, fiind trupul ei o cursa, inima ei lat si bratele sale catuse. Numai cel iubit de Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins. (...) Oricit de puternici ar fi barbatii, vreascuri preauscate sint in fata jarului femeiesc. Chiar cind ardem, nu noi sintem focul, ci ele."
Vorbe ale unui om obosit de toti si de toate.
Nu mai stiu ce aveam de gind sa va povestesc exact in continuare. Dar stiu ce am sa incerc sa spun. Nu stiu nici macar daca incercarea mea va avea vreun succes (desi asta are o importanta ceva mai mica) si nici daca va iesi asa cum ar trebui de fapt sa iasa. Am sa incerc sa va istorisesc cum a luat-o fiul sau, Teodosie, pe asa-numita cale a pierzaniei...
Nu, nu stiu nici macar cind a inceput totul, ca sa pot spune ca incep cu "totul a inceput cind..." Nu stiu exact, presupun ca totul s-a intimplat cu incetul si cu virsta.
Time out, pentru a doua oara in povestire. Poate unora dintre voi fragmentul urmator li se va parea cunoscut, poate unora nu. Si mi-am amintit de el pentru ca, intr-un fel, fiul sau Teodosie isi are originile tot pe undeva pe acolo, indiferent care "undeva" si care "acolo". E vorba de un fragment din cartea lui Niculae Crisan, "Voievozi fara morminte" si care, spune autorul, are la baza un manuscris al lui Petru Zugravul, datat aproximativ intre secolele 14-16 si descoperit la mama naibii, tocmai in peninsula scandinava.
Iata-l:
"Tinere, nu uita ca toti acestia si eu insumi, asemeni Scripturii, am gasit femeia mai amara decit moartea, fiind trupul ei o cursa, inima ei lat si bratele sale catuse. Numai cel iubit de Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins. (...) Oricit de puternici ar fi barbatii, vreascuri preauscate sint in fata jarului femeiesc. Chiar cind ardem, nu noi sintem focul, ci ele."
Vorbe ale unui om obosit de toti si de toate.
Invataturile fiului sau, Teodosie - partea 1
Nu, cert nu era prima oara cind imi revenea in minte replica aceea din "Ultima noapte de dragoste...". O singura data am avut ocazia sa citesc romanul de la cap si pina la coada, si asta s-a intimplat, cred ca stiti, in primii 12 ani de scoala, asa cum vi s-a intimplat probabil si voua. De atunci, desi cartea zacea permanent pe unul din rafturile bibliotecii din camera mea, nu am mai deschis-o. Nu stiu de ce. Probabil dintr-un sentiment de ura adolescentina, combinata cu rusinea de sine insusi luata din mult detestatul "Roman al adolescentului miop". Ei bine, nu fusesem deloc miop, probabil asa ma considerasera altii. Dar in fine, sa trecem peste asta. Incepusem sa zic ceva despre o replica... Multi dintre voi probabil o stiti, replica aceea, dupa parerea mea explicatia intregii actiuni a romanului... "nu eu sint de vina ca mi se pun fire de par in mincare"... Ar fi multe de spus pe marginea ei, ar fi multe de insirat, ramasite ale unei filosofii mai mult sau mai putin inchegate din aceeasi perioada obscura chiar si pentru mine, a propriei mele adolescente. Asta, plus ce avea sa vina abia peste citiva ani, si anume textele unui nene pe numele lui Neil Pert, care, pe linga onorabila meserie de profesor de logica (si culmea, unde ? tocmai in Canada) hotarise el ca ar face un gest simpatic daca ar revolutiona muzica, asa ca a pus de-un band zdravan tocmai cind lua sfirsit o epoca - mai mult sau mai putin - moderna. Enfin, ei zic postmoderna, am avut chiar si o disputa pe tema asta cindva, pret de vreo doua cursuri, cu un visiting professor care tocmai avusese bunatatea sa ne infatiseze postmodernismul american. Si toate balivernele astea zapacitoare pentru ce ? Sa-ti vina sa-l iei la bataie si nu alta... Pentru ca-mi provocase cineva o surpriza. O fata pe care o cunosteam de aproare 13 ani si care, cind amindoi eram cit se poate de aerieni, cum se cuvine unor liceeni siroposi si deloc cu picioarele pe pamint, imi propusese sa facem dragoste. Iar eu ce credeti ca am facut ? [Indicatie de regie: cum se zice pe la noi "o anumita parte a presei" va ghici inevitabil, dar nu va temeti c-ati fi super super inteligenti. Nu. Asta vi se trage din simplul si banalul fapt ca majoritatea ati trecut prin situatii similare despre care nu vorbiti fie din pudoare fie din rusine. Cealalta parte, a oamenilor aproximativ normali, mai bine zis cu o ratiune ceva mai robusta, vor administra palme peste capul povestitorului, ca o reactie sanatoasa la asa o continuare aberanta. Replici din public: "boule"] Deci, ce credeti ca am facut ? Am refuzat-o. Nu mai retin, ceva de genul "aaaaaaaaa.... nu, mai bine lasa... poate alta data...". Si arata al naibii de bine pustoaica, si mai eram si singuri acasa la ea, culmea...
Cut si traveling, bulevardul Magheru, anul de gratie 1997, cu fata spre Dalles... ("in the dog years", vorba mai sus pomenitului nene Pert) ne-am intilnit dupa sapte ani, timp in care ne mai vazusem doar o data si vorbisem la telefon de doua ori. Dupa care, urmeaza surpriza. Nu s-a mai dezlipit de mine. Fizic. De unde eu crescusem, sau mai bine zis iesisem din adolescenta aia cu sentimentul inca unei frustrari in plus legate de faptul ca ma lua mereu "pe sus" batind tot felul de apropouri de-a dreptul dispretuitoare, privitoare la ce i-as face eu ei da' noroc ca ea nu se uita decit la d-aia trecuti de treizeci... Deci, de unde ramasesem cu impresia asta despre ea, constat brusc si ca sa zic asa mai mult decit placut surprins ca, dupa sapte ani aia, fata isi schimbase cu totul atitudinile. Haina de piele sa fi vrut sa faci din ea si nu reuseai mai bine... Bine-bine, si legatura cu "Ultima noapte de dragoste..." ? Pai ar fi cam asa... Acum un an am cunoscut o individa... (sa ma scuze aia care si-au asumat sistemul american al impersonalitatii... personalizatoare, care tin ei neaparat sa spuna treburi de genul "chairperson", de parca in functia de presedinte ar mai putea exista si alte animale decit cele din specia eufemistic numita homo sapiens... si de parca deosebirile alea de sex ar fi asa de ofensatoare ca posesorul sexului respectiv face pete pe piele cind aude... Stiti ceva, credinciosilor, indiferent c-ati fi voi ortodocsi, catolici, baptisti, mormoni sau mai stiu eu ce... "Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea Lui" si cu asta basta.) care tot asa, avea ea ce avea cu aia insurati, de preferinta cu niste ani buni mai mari ca ea. Prima mea intilnire cu ea s-a desfasurat nu tocmai fericit. Un prieten bun din Cluj ii povestise despre mine naiba stie ce, asa ca fata era mai mult decit incintata ca avea sa ma cunoasca... da' spre nefericirea ei n-a fost sa fie asa. Desi s-a purtat mai mult decit exuberant, eu nu ma simteam prea bine in ziua respectiva, asa ca - desi nu era vina ei - interiorul meu a interpretat gestul ei ca un fel de "atentat" la integritatea psihica in refacere, si a reactionat cam dur. Fata s-a pleostit repede si o buna bucata de vreme a trait cu impresia ca facuse ceva gresit chiar din prima de o luasem eu asa de dur. Bucata aia de vreme fiind de niste luni bune, mi-am zis eu cum ca ar fi totusi bine sa fac intr-un fel si sa-i dau de inteles ca n-am nimic cu ea, poate si sa-mi cer scuze in vreun fel... Mai ales ca era si o persoana simpatica, nimic de zis. Pretty soon, intre noi s-a infiripat o ... sa-i zicem "tentativa de"... legatura, avind in vedere ca ea ramasese in Cluj iar eu in Bucuresti si nici unul nu putea sau nu voia sa vina la celalalt. Dupa care, intr-o zi, tipa mi-a marturisit ca e indragostita lulea de un coleg de-al ei de serviciu, om insurat... Si desi eu ii cerusem sa se marite cu mine - urmind ca in scurt timp sa ne hotarim amindoi daca e bine sa facem pasul acum sau poate ceva mai tirziu - mi-a spus frumos de tot ca, citez, "nu poate investi intr-o relatie cu mine". "I don't have an explanation for another lonely night", zice nenea Pert...
"It's a hopeless situation, lie awake for half the night
You're not sure what's going on here, but it sure isn't right"...
Cut si traveling, bulevardul Magheru, anul de gratie 1997, cu fata spre Dalles... ("in the dog years", vorba mai sus pomenitului nene Pert) ne-am intilnit dupa sapte ani, timp in care ne mai vazusem doar o data si vorbisem la telefon de doua ori. Dupa care, urmeaza surpriza. Nu s-a mai dezlipit de mine. Fizic. De unde eu crescusem, sau mai bine zis iesisem din adolescenta aia cu sentimentul inca unei frustrari in plus legate de faptul ca ma lua mereu "pe sus" batind tot felul de apropouri de-a dreptul dispretuitoare, privitoare la ce i-as face eu ei da' noroc ca ea nu se uita decit la d-aia trecuti de treizeci... Deci, de unde ramasesem cu impresia asta despre ea, constat brusc si ca sa zic asa mai mult decit placut surprins ca, dupa sapte ani aia, fata isi schimbase cu totul atitudinile. Haina de piele sa fi vrut sa faci din ea si nu reuseai mai bine... Bine-bine, si legatura cu "Ultima noapte de dragoste..." ? Pai ar fi cam asa... Acum un an am cunoscut o individa... (sa ma scuze aia care si-au asumat sistemul american al impersonalitatii... personalizatoare, care tin ei neaparat sa spuna treburi de genul "chairperson", de parca in functia de presedinte ar mai putea exista si alte animale decit cele din specia eufemistic numita homo sapiens... si de parca deosebirile alea de sex ar fi asa de ofensatoare ca posesorul sexului respectiv face pete pe piele cind aude... Stiti ceva, credinciosilor, indiferent c-ati fi voi ortodocsi, catolici, baptisti, mormoni sau mai stiu eu ce... "Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea Lui" si cu asta basta.) care tot asa, avea ea ce avea cu aia insurati, de preferinta cu niste ani buni mai mari ca ea. Prima mea intilnire cu ea s-a desfasurat nu tocmai fericit. Un prieten bun din Cluj ii povestise despre mine naiba stie ce, asa ca fata era mai mult decit incintata ca avea sa ma cunoasca... da' spre nefericirea ei n-a fost sa fie asa. Desi s-a purtat mai mult decit exuberant, eu nu ma simteam prea bine in ziua respectiva, asa ca - desi nu era vina ei - interiorul meu a interpretat gestul ei ca un fel de "atentat" la integritatea psihica in refacere, si a reactionat cam dur. Fata s-a pleostit repede si o buna bucata de vreme a trait cu impresia ca facuse ceva gresit chiar din prima de o luasem eu asa de dur. Bucata aia de vreme fiind de niste luni bune, mi-am zis eu cum ca ar fi totusi bine sa fac intr-un fel si sa-i dau de inteles ca n-am nimic cu ea, poate si sa-mi cer scuze in vreun fel... Mai ales ca era si o persoana simpatica, nimic de zis. Pretty soon, intre noi s-a infiripat o ... sa-i zicem "tentativa de"... legatura, avind in vedere ca ea ramasese in Cluj iar eu in Bucuresti si nici unul nu putea sau nu voia sa vina la celalalt. Dupa care, intr-o zi, tipa mi-a marturisit ca e indragostita lulea de un coleg de-al ei de serviciu, om insurat... Si desi eu ii cerusem sa se marite cu mine - urmind ca in scurt timp sa ne hotarim amindoi daca e bine sa facem pasul acum sau poate ceva mai tirziu - mi-a spus frumos de tot ca, citez, "nu poate investi intr-o relatie cu mine". "I don't have an explanation for another lonely night", zice nenea Pert...
"It's a hopeless situation, lie awake for half the night
You're not sure what's going on here, but it sure isn't right"...
Tuesday, September 30, 2008
alti pantofi
Am venit, undeva spre sfarsitul saptamanii trecute, de la Bruxelles impreuna cu pantofi albi, de marinar. Pentru cine nu stie, Elena Basescu. Printre altii. Spun printre altii pentru ca, vazandu-i pe toti adunati la poarta de imbarcare, am avut brusc un sentiment de jena - eram singurul care nu avea ce cauta acolo, dintr-un avion plin. Toti veneau de la serviciu (sa-i zicem asa), toti erau imbracati frumos, toti se cunosteau intre ei, numai eu eram parca aruncat in gramada, singur, fara un scop anume.
Dar sa lasam asta. Ceea ce am vrut sa spun e ca, spre mirarea mea, domnisoara era imbracata mai mult decat rezonabil. De sus pana jos toata in negru si, ceea ce e si mai interesant, avea pantofi negri. Nimic din tinuta ei nu era nelalocul lui, fapt ce ma face sa ma intreb la ce s-a gandit atunci, cand cu pantofii aia...
Friday, August 22, 2008
Unde nu-i cap, vai de trup
Am vazut azi ceva pe langa care trec zilnic de mult: pe un chiosc de ziare - si pe mai multe, raspandite prin toata tara - se afla un afis care face reclama la o revista pentru femei. Un afis mare infatisand coperta respectivei reviste. Si pe care, in binecunoscutul stil Cosmo, scrie ingrosat titlul subiectului principal al articolului de baza din revista respectiva: Castiga un nou trup.
Acuma, avand in vedere cui se adreseaza revista respectiva, titlul (si problema) e pus(a) gresit raaaau de tot. De ce? Pai, pentru ca nu despre trup este vorba intr-o atare operatie, ci despre cap, si mai ales pentru ca, in cazul targetului revistei,... nu trupul ar fi adevaratul castig, ci tot capul...
Acuma, avand in vedere cui se adreseaza revista respectiva, titlul (si problema) e pus(a) gresit raaaau de tot. De ce? Pai, pentru ca nu despre trup este vorba intr-o atare operatie, ci despre cap, si mai ales pentru ca, in cazul targetului revistei,... nu trupul ar fi adevaratul castig, ci tot capul...
Wednesday, August 20, 2008
Asa venea omoara pe siret
Ori am io o problema cu astia de scriu stiri.
Deunazi am vazut in tramvai un titlu pe Libertatea unui nene care citea asezat pe scaun: "Asa isi plange o maimuta puiul" si acolosa trona o poza a unei maimute, evident, care-si tinea in maini corpul puiului mort - nu am reusit sa aflu din ce cauza (in parte si pentru ca nu am considerat demn sa caut pe site printre alte imbecilitati ale zilei respective).
Am si io o intrebare: maimuta isi plangea "asa" (cu accent pe asa) puiul mort din plictiseala, pentru ca si l-ar fi putut plange si altfel? Maimuta aia care a scris articolul stie cum isi plang de fapt maimutele adevarate puii morti si a vrut s-o faca pe asta de rusine in fatza lumii?
Pe urma, episodul doi. Programu' rabla. O rabla de program. Care dovedeste aceeasi imbecilitate a scrisului de stiri in romanica zilei de azi: si anume ca bagi tot, da' TOT ce vine material in redactzie, nu mai faci tu o selectie, nu tu o judecata mica. Si cu atat mai mult cu cat vine de la guvern. Toti, da' toti s-au intrecut sa anuntze inceputul programului. Nu zic ca au fost in vreun fel sau altul, nu. Nu au fost partizani. Da' nici unul nu s-a dus sa intrebe dom'le, da' credetzi ca amaratzii aia care au tigai fabricate acum cel putin 12 ani si n-au avut bani de una noua o sa se mai inghesuie acuma daca tot nu s-au inghesuit anii trecuti?
Daca as fi putut decide, eu nu m-as fi numarat printre aia care dadeau stirea. Eu o aruncam la cos, cu tot respectu' pentru ministerul din partea caruia provenea - nu trebuie sa publici orice balarie numai pentru ca vine de la o autoritate publica. Ba chiar cu atat mai mult.
Rezultatul? Unii au anuntat saptamana trecuta ca "editia din acest an a fost un esec" si ca au venit numai cateva mii de rable si au ramas restul de locuri goale. Cu alte cuvinte o stire despre faptul cum noi am fost imbecili si am publicat o alta stire despre o mare balarie si stati asa sa vedeti ce rezultate de kkt a avut balaria respectiva. Si unii dileri de autoturisme si-au lipit in geam afise de porc cu texte de genul "Locuri libere programul rabla".
Heh.
Why the fuck should we bother?!
Asaaa... si last but not least, imi place la nebunie cum scriu redactorii de la marele ziar Click. Si mai ales titlurile, frate. "Zavo, chiar ti-ai scos silicoanele?" "Vasile, ce gagica ti-ai tras!" "Vetutza, ce cur mare ai" si altele asemenea.
Ce concluzie pot trage copiii (da, cu trei de "i") aia putini care mai stiu sa citeasca in tzara asta, vazand asa titluri? Pai, in primul rand, ca ziarul respectiv se adreseaza strict numai personajelor principale din articolele respective si in nici un caz cititorilor tampiti, de rand, care dau bani sa-l cumpere.
Da' io de fapt sunt convins nu numai ca subiectii (la fel de imbecili ca si articolele care vorbesc despre ei) articolelor respective nu numai ca nu citesc ziarul, ci ca majoritatea de fapt nici nu citeste. Deloc. Si nu pentru ca nu vrea.
Deunazi am vazut in tramvai un titlu pe Libertatea unui nene care citea asezat pe scaun: "Asa isi plange o maimuta puiul" si acolosa trona o poza a unei maimute, evident, care-si tinea in maini corpul puiului mort - nu am reusit sa aflu din ce cauza (in parte si pentru ca nu am considerat demn sa caut pe site printre alte imbecilitati ale zilei respective).
Am si io o intrebare: maimuta isi plangea "asa" (cu accent pe asa) puiul mort din plictiseala, pentru ca si l-ar fi putut plange si altfel? Maimuta aia care a scris articolul stie cum isi plang de fapt maimutele adevarate puii morti si a vrut s-o faca pe asta de rusine in fatza lumii?
Pe urma, episodul doi. Programu' rabla. O rabla de program. Care dovedeste aceeasi imbecilitate a scrisului de stiri in romanica zilei de azi: si anume ca bagi tot, da' TOT ce vine material in redactzie, nu mai faci tu o selectie, nu tu o judecata mica. Si cu atat mai mult cu cat vine de la guvern. Toti, da' toti s-au intrecut sa anuntze inceputul programului. Nu zic ca au fost in vreun fel sau altul, nu. Nu au fost partizani. Da' nici unul nu s-a dus sa intrebe dom'le, da' credetzi ca amaratzii aia care au tigai fabricate acum cel putin 12 ani si n-au avut bani de una noua o sa se mai inghesuie acuma daca tot nu s-au inghesuit anii trecuti?
Daca as fi putut decide, eu nu m-as fi numarat printre aia care dadeau stirea. Eu o aruncam la cos, cu tot respectu' pentru ministerul din partea caruia provenea - nu trebuie sa publici orice balarie numai pentru ca vine de la o autoritate publica. Ba chiar cu atat mai mult.
Rezultatul? Unii au anuntat saptamana trecuta ca "editia din acest an a fost un esec" si ca au venit numai cateva mii de rable si au ramas restul de locuri goale. Cu alte cuvinte o stire despre faptul cum noi am fost imbecili si am publicat o alta stire despre o mare balarie si stati asa sa vedeti ce rezultate de kkt a avut balaria respectiva. Si unii dileri de autoturisme si-au lipit in geam afise de porc cu texte de genul "Locuri libere programul rabla".
Heh.
Why the fuck should we bother?!
Asaaa... si last but not least, imi place la nebunie cum scriu redactorii de la marele ziar Click. Si mai ales titlurile, frate. "Zavo, chiar ti-ai scos silicoanele?" "Vasile, ce gagica ti-ai tras!" "Vetutza, ce cur mare ai" si altele asemenea.
Ce concluzie pot trage copiii (da, cu trei de "i") aia putini care mai stiu sa citeasca in tzara asta, vazand asa titluri? Pai, in primul rand, ca ziarul respectiv se adreseaza strict numai personajelor principale din articolele respective si in nici un caz cititorilor tampiti, de rand, care dau bani sa-l cumpere.
Da' io de fapt sunt convins nu numai ca subiectii (la fel de imbecili ca si articolele care vorbesc despre ei) articolelor respective nu numai ca nu citesc ziarul, ci ca majoritatea de fapt nici nu citeste. Deloc. Si nu pentru ca nu vrea.
Wednesday, May 28, 2008
pentru noi, usa din dos
am vazut zilele trecute, cand cu inundatiile din Petrosani, o chestie care si-a adaugat its own twopence la celelalte care se stransesera pana atunci si nu gasisera prilejul sa iasa la lumina. Un cadru rapid a trecut peste usa primariei pe care scria "Intrarea se face pe usa laterala" sau cam asa ceva. Si mi-am adus aminte, de multele primarii prin ale caror usi din fata nu mai intra nimeni de mult si au capatat patina aia de imobil in paragina, si ma intreb - de unde si pana unde trebuie ca noi toti sa intram in institutiile astea ale statului numai pe o usa din dos?
De ce n-ar pune cineva mana sa deschida larg usile si sa zica poftiti, nu mai ocoliti aiurea cladirea ca tot acolo ajungeti.
Cum ar fi sa avem un candidat la primarie care sa zica "daca ma alegeti pe mine, am sa deschid usile din fatza ale primariei si o sa le inchid pe alelalte, sa intrati cu totii pe unde trebuie cand aveti treaba..."
De ce n-ar pune cineva mana sa deschida larg usile si sa zica poftiti, nu mai ocoliti aiurea cladirea ca tot acolo ajungeti.
Cum ar fi sa avem un candidat la primarie care sa zica "daca ma alegeti pe mine, am sa deschid usile din fatza ale primariei si o sa le inchid pe alelalte, sa intrati cu totii pe unde trebuie cand aveti treaba..."
Friday, April 25, 2008
in caz ca aveai nedumeriri
"Stii unde-ti vei petrece vesnicia?" si, alaturi, "Da-te cu tancul".
Asa scria pe doua afise lipite intr-o statie de tramvai.
Asa scria pe doua afise lipite intr-o statie de tramvai.
Tuesday, April 15, 2008
Abuzul de ciocan se pedepseste
In tramvai, desupra unui suport de tabla gol si contorsionat:
"Ciocan pentru spargerea geamului in caz de urgenta. Abuzul se pedepseste."
"Ciocan pentru spargerea geamului in caz de urgenta. Abuzul se pedepseste."
Tuesday, March 25, 2008
Moda, editia primavara - vara 2008
Sacou rosu, cu doua randuri de nasturi mari, ornamentali, prin cu un cordon tot rosu, facut funda.
Blugi bleumarin trei sferturi.
Pe sub blugi colanti negri pana la glezna, vizibili deci cale de vreo palma.
Pantofi albi.
Blugi bleumarin trei sferturi.
Pe sub blugi colanti negri pana la glezna, vizibili deci cale de vreo palma.
Pantofi albi.
Thursday, March 20, 2008
pantofi albi, de marinar
Eh... Sa ma aliniez si eu sutelor de tonomate care folosesc in fiecare dimineata metroul usor, ctitorie a epocii Basescu, pentru a se duce la serviciu, la furat, fiecare in treaba lui, cu cateva observatii referitoare la un copil.
Dincolo de faptul ca acest copil e ilustrarea perfecta a generatiei sale, care habar n-are de limba materna, acest copil e deja femeie. Fizic a fost de cand s-a nascut, iar psihic e de ceva vreme. (Asta ca sa nu comenteze nimeni nimic pe tema cu pricina, dovezile sunt de ordinul biologicului si medicalului, deci nu pot fi combatute printr-o lege sau un decret)
Care femeie apare in fata catorva sute de persoane fara a fi absolut deloc deranjata in simtul sau estetic de faptul ca asorteaza pantofi albi la o tinuta cu totul, si absolut cu totul, neagra.
Si apoi... vazand toata aceasta tevatura pentru nimic, mi-am amintit un vechi proverb marinaresc. Prin iesirea sa in public, presedintele nostru al tuturor, ca marinar de atata vreme, a dat dovada ca il cunoaste la randul sau si i se conformeaza:
"Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau!"
Dincolo de faptul ca acest copil e ilustrarea perfecta a generatiei sale, care habar n-are de limba materna, acest copil e deja femeie. Fizic a fost de cand s-a nascut, iar psihic e de ceva vreme. (Asta ca sa nu comenteze nimeni nimic pe tema cu pricina, dovezile sunt de ordinul biologicului si medicalului, deci nu pot fi combatute printr-o lege sau un decret)
Care femeie apare in fata catorva sute de persoane fara a fi absolut deloc deranjata in simtul sau estetic de faptul ca asorteaza pantofi albi la o tinuta cu totul, si absolut cu totul, neagra.
Si apoi... vazand toata aceasta tevatura pentru nimic, mi-am amintit un vechi proverb marinaresc. Prin iesirea sa in public, presedintele nostru al tuturor, ca marinar de atata vreme, a dat dovada ca il cunoaste la randul sau si i se conformeaza:
"Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau!"
Wednesday, February 13, 2008
Mentiune mult prea tarzie despre Nu taia padurea ca-n codru
...unde-a fost campania asta de Craciun, cand sute, poate chiar mii de brazi au zacut si s-au uscat peste tot in Bucuresti?...
Subscribe to:
Posts (Atom)