Nu, cert nu era prima oara cind imi revenea in minte replica aceea din "Ultima noapte de dragoste...". O singura data am avut ocazia sa citesc romanul de la cap si pina la coada, si asta s-a intimplat, cred ca stiti, in primii 12 ani de scoala, asa cum vi s-a intimplat probabil si voua. De atunci, desi cartea zacea permanent pe unul din rafturile bibliotecii din camera mea, nu am mai deschis-o. Nu stiu de ce. Probabil dintr-un sentiment de ura adolescentina, combinata cu rusinea de sine insusi luata din mult detestatul "Roman al adolescentului miop". Ei bine, nu fusesem deloc miop, probabil asa ma considerasera altii. Dar in fine, sa trecem peste asta. Incepusem sa zic ceva despre o replica... Multi dintre voi probabil o stiti, replica aceea, dupa parerea mea explicatia intregii actiuni a romanului... "nu eu sint de vina ca mi se pun fire de par in mincare"... Ar fi multe de spus pe marginea ei, ar fi multe de insirat, ramasite ale unei filosofii mai mult sau mai putin inchegate din aceeasi perioada obscura chiar si pentru mine, a propriei mele adolescente. Asta, plus ce avea sa vina abia peste citiva ani, si anume textele unui nene pe numele lui Neil Pert, care, pe linga onorabila meserie de profesor de logica (si culmea, unde ? tocmai in Canada) hotarise el ca ar face un gest simpatic daca ar revolutiona muzica, asa ca a pus de-un band zdravan tocmai cind lua sfirsit o epoca - mai mult sau mai putin - moderna. Enfin, ei zic postmoderna, am avut chiar si o disputa pe tema asta cindva, pret de vreo doua cursuri, cu un visiting professor care tocmai avusese bunatatea sa ne infatiseze postmodernismul american. Si toate balivernele astea zapacitoare pentru ce ? Sa-ti vina sa-l iei la bataie si nu alta... Pentru ca-mi provocase cineva o surpriza. O fata pe care o cunosteam de aproare 13 ani si care, cind amindoi eram cit se poate de aerieni, cum se cuvine unor liceeni siroposi si deloc cu picioarele pe pamint, imi propusese sa facem dragoste. Iar eu ce credeti ca am facut ? [Indicatie de regie: cum se zice pe la noi "o anumita parte a presei" va ghici inevitabil, dar nu va temeti c-ati fi super super inteligenti. Nu. Asta vi se trage din simplul si banalul fapt ca majoritatea ati trecut prin situatii similare despre care nu vorbiti fie din pudoare fie din rusine. Cealalta parte, a oamenilor aproximativ normali, mai bine zis cu o ratiune ceva mai robusta, vor administra palme peste capul povestitorului, ca o reactie sanatoasa la asa o continuare aberanta. Replici din public: "boule"] Deci, ce credeti ca am facut ? Am refuzat-o. Nu mai retin, ceva de genul "aaaaaaaaa.... nu, mai bine lasa... poate alta data...". Si arata al naibii de bine pustoaica, si mai eram si singuri acasa la ea, culmea...
Cut si traveling, bulevardul Magheru, anul de gratie 1997, cu fata spre Dalles... ("in the dog years", vorba mai sus pomenitului nene Pert) ne-am intilnit dupa sapte ani, timp in care ne mai vazusem doar o data si vorbisem la telefon de doua ori. Dupa care, urmeaza surpriza. Nu s-a mai dezlipit de mine. Fizic. De unde eu crescusem, sau mai bine zis iesisem din adolescenta aia cu sentimentul inca unei frustrari in plus legate de faptul ca ma lua mereu "pe sus" batind tot felul de apropouri de-a dreptul dispretuitoare, privitoare la ce i-as face eu ei da' noroc ca ea nu se uita decit la d-aia trecuti de treizeci... Deci, de unde ramasesem cu impresia asta despre ea, constat brusc si ca sa zic asa mai mult decit placut surprins ca, dupa sapte ani aia, fata isi schimbase cu totul atitudinile. Haina de piele sa fi vrut sa faci din ea si nu reuseai mai bine... Bine-bine, si legatura cu "Ultima noapte de dragoste..." ? Pai ar fi cam asa... Acum un an am cunoscut o individa... (sa ma scuze aia care si-au asumat sistemul american al impersonalitatii... personalizatoare, care tin ei neaparat sa spuna treburi de genul "chairperson", de parca in functia de presedinte ar mai putea exista si alte animale decit cele din specia eufemistic numita homo sapiens... si de parca deosebirile alea de sex ar fi asa de ofensatoare ca posesorul sexului respectiv face pete pe piele cind aude... Stiti ceva, credinciosilor, indiferent c-ati fi voi ortodocsi, catolici, baptisti, mormoni sau mai stiu eu ce... "Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea Lui" si cu asta basta.) care tot asa, avea ea ce avea cu aia insurati, de preferinta cu niste ani buni mai mari ca ea. Prima mea intilnire cu ea s-a desfasurat nu tocmai fericit. Un prieten bun din Cluj ii povestise despre mine naiba stie ce, asa ca fata era mai mult decit incintata ca avea sa ma cunoasca... da' spre nefericirea ei n-a fost sa fie asa. Desi s-a purtat mai mult decit exuberant, eu nu ma simteam prea bine in ziua respectiva, asa ca - desi nu era vina ei - interiorul meu a interpretat gestul ei ca un fel de "atentat" la integritatea psihica in refacere, si a reactionat cam dur. Fata s-a pleostit repede si o buna bucata de vreme a trait cu impresia ca facuse ceva gresit chiar din prima de o luasem eu asa de dur. Bucata aia de vreme fiind de niste luni bune, mi-am zis eu cum ca ar fi totusi bine sa fac intr-un fel si sa-i dau de inteles ca n-am nimic cu ea, poate si sa-mi cer scuze in vreun fel... Mai ales ca era si o persoana simpatica, nimic de zis. Pretty soon, intre noi s-a infiripat o ... sa-i zicem "tentativa de"... legatura, avind in vedere ca ea ramasese in Cluj iar eu in Bucuresti si nici unul nu putea sau nu voia sa vina la celalalt. Dupa care, intr-o zi, tipa mi-a marturisit ca e indragostita lulea de un coleg de-al ei de serviciu, om insurat... Si desi eu ii cerusem sa se marite cu mine - urmind ca in scurt timp sa ne hotarim amindoi daca e bine sa facem pasul acum sau poate ceva mai tirziu - mi-a spus frumos de tot ca, citez, "nu poate investi intr-o relatie cu mine". "I don't have an explanation for another lonely night", zice nenea Pert...
"It's a hopeless situation, lie awake for half the night
You're not sure what's going on here, but it sure isn't right"...
No comments:
Post a Comment