Tuesday, October 28, 2008

Invataturile fiului sau, Teodosie - partea a patra

La zece ani de la manufacturarea postmodernista a Lumii Celei Noi (ca "facere" nu pot sa-i spun), cineva care ar privi din afara problemei ar spune ca nici macar acum, dupa atita timp, fiul sau Teo tot nu invatase ce inseamna cu adevarat viata. Poate ca se daduse cu capul de multe praguri, dar nici in aceasta clipa memorabila nu putea sa accepte cum ca unii oameni pot sa fie la fel cum scrie in toate cartile c-ar fi - adica mici si meschini, vorba prietenului cu sunetul.

Intre timp, de la ultimul episod relatat in paginile anterioare, fiul sau Teo cunoscuse o perioada de sa-i spunem expansiune, din toate punctele de vedere. Multe dintre motivele care au stat la baza acestei expansiuni nu aveau absolut nici o legatura cu faptul ca era odrasla voievodala - fusese vorba de noroc pur.

Intre acelasi timp, delfinul de odinioara trecuse, de unul singur, nebanuit, neindrumat de nimeni si complet de capul lui, prin bratele unor femei si implicit prin niste experiente noi despre care el nu avea ce sa stie pina atunci decit ca erau normale. Au fost momente in care a trait clipe, momente in care nu i-a pasat ce urmeaza dupa, daca urmeaza ceva sau daca tot ceea ce urmeaza e bine sau nu. Au fost momente in care curtea voievodala I-a pierdut urma si putin mai lipsise ca familia domnitoare sa nu trimita iscoade care sa afle ce face, unde si cu cine. Iscoadele n-au fost trimise, dar erau imprastiate oricum la locurile lor si la nevoie voivodeasa ar fi stiut oricum ce trebuia. Momente in care nu i-a pasat, spuneam, de prea multe. Spre surprinderea sa, la citiva ani distanta de ele, intimplarile au inceput sa-i revina in minte. Mai ales din cauza regretului unor (poate multe, poate putine) neintimplari de acelasi fel. Normal, ati putea spune, dupa ce le prinsese gustul, incepuse sa-si puna intrebari de ce nu fusese totul mai devreme.

Si asa se face cum ca Teo intrase brusc intr-o lume unde zilnic lua contact cu soli ai lumilor de dincolo de diverse oceane, precum si cu mestesugari tot de dincolo, veniti pe plaiurile de la poarta Orientului in cautare de arginti, cadine si pentru a face sa le mearga astfel vestea si mai departe de cit le mersese multora deja. Spre surprinderea sa, Teo deschisese ochii intr-o lume despre care, cum spuneam la inceputul acestei istorii, citise doar in carti pina atunci si simtise cum lucrurile intr-adevar merg, si merg bine, intr-o astfel de lume. Apucase sa se naraveasca la arginti, pe care pina atunci nu-i avusese pentru ca vistieria nu era de nasul lui, la arginti care i-ar fi permis sa traiasca chiar mai bine decit seniorii voievozi in unele momente mai de restriste. Si cu toate astea, privind noi in urma, n-am putea spune ca fiul sau Teodosie a fost un fiu risipitor. Dar argintii s-au scurs, printr-o parte sau alta, si in lumea aceea noua si postmoderna au inceput schimbarile care prefigurau ultima din cele trei zile cit tine o minune traditionala. Si in care Teo, traind cu tot sufletul in lumea aceea noua si postmoderna, invatase sa nu mai creada.

Solii lumilor de dincolo de diverse oceane, precum si mestesugarii de dincolo, veniti pe plaiurile de la poarta Orientului in cautare de arginti, cadine si pentru a face sa le mearga astfel vestea, mai departe de cit le mersese multora deja, venisera si statusera atita cit argintii, cadinele si vestea le mersesera. Apoi s-au urcat, unul cite unul, in calestile lor de dincolo de diverse oceane si au plecat. Unii cu mare alai si pompa, altii pe tacute si pe virfuri fara a ridica praful in urma-le. Si in loc de praf, in urma lor se stirnise o gloata mare si guraliva de romani, cautind sa ajunga cit mai repede la palatele, scaunele si dregatoriile lasate vraiste de cei plecati. Nu se stie cum, gloata aceea se transformase in gramada, iar cei urcati deasupra gramezii ca sa vada daca mai e drum lung de mers, au inceput a se rasti la cei de dedesubt sa nu mai miste caci gramada incepuse a se clatina amarnic. 

1 comment:

iuzar said...

te-am bagat in blogroll, patratzosule :)