Semidoctism modern

Asta inseamna sa scrii "pe" care (da, cu "pe" intre ghilimele), fiindca ai vazut tu ca pe facebook e mare tam-tam in legatura cu subiectul. Cum pe tine te depaseste, n-ai stat sa pierzi vremea citind despre asta, asa ca ai ales ghilimelele, sa-si aleaga fiecare ce vrea, in functie de context. Si, daca altcineva te corecteaza, sa ai motiv sa injuri.

Sa scrii cu obstinatie "sa fi (prost, sa zicem)" dar in acelasi timp "nu-mi mai irosii timpul". Adica sa folosesti doar un "i" acolo unde trebuie mai multi si invers.

Sa folosesti la gramada apostroful si cratima, doar fiindca ai vazut ca e la moda sa pui apostrof. Nu stii la ce foloseste nici unul nici altul, dar dau bine.

Sa lasi aiurea spatii intre litere, fiindca nu stii sigur daca respectivul cuvant se scrie cu cratima sau nu si, in caz de panica, poti sa justifici ca ai atins tasta de spatiu din greseala.

Sa scrii diverse cuvinte cu litera mare, doar fiindca ti se pare tie ca "Septembrie" arata a respect si asa se cuvine pentru cineva care stie bine limba romana.

Sa-ti dai cu parerea, in general, despre astfel de subiecte, mai ales atunci cand tu insuti sau insati habar n-ai daca ai dreptate sau nu.

Sa ceri dovezi de genul "de unde stii tu ca se scrie asa" cand tu habar n-ai cine a fost (sa zicem, din nou) Ion Coteanu si singurul tau argument impotriva e "nu e in DEX".

Viata la tara, episodul cinci (circa primavara 2015)

...Se facea ca era in primavara asta, deoarece in jurul orei 23:00 era un fel de semiintuneric, cat sa-ti dai seama ca nu vezi bine. Io iesisem cu patrupedul din dotare in fata blocului meu din Drumul Taberei, ca sa se cace acesta sub geamul chiriasei de la parter care, vezi Doamne, are nari sensibile si simte mirosu' si cu geamul inchis.
La etajul trei sau patru sta, de cativa ani, un nene mult (mult la propriu) cu nevasta si fiica-sa.

Ciudata familie, fiti atenti aici:
Nenea asta mult e angajatul lui Argo Security, aia de pazesc magazinele Profi sa nu furam noi ciunga sau prezervative din ele. Ei, si fiindca dansul are obiceiul sa fie patruns de importanta faptului ca e paznic cine stie pe unde, nu are obiceiul de a da buna ziua. Da' deloc. Ne intalnim unu' langa altu' pe scari si priveste senin prin mine. In sinea mea de misel cred ca asteapta sa-l salut eu primul.
Teapa, prietene, daca cumva ajunge textul asta pe Facebook pana la tine, read my lips (ia dictionarul si cauta, ca nu stii ce inseamna): eu am ani de vacanta cati ai tu de scoala, si o sa te salut eu primul cand o sa implinesti si tu 40 de ani de locuit aici.
Iar nevasta-sa (femeie, deh, delicata prin natura ei de floare) m-a facut sa tresar de multe ori involuntar fiindca are prostul obicei sa salute ca o adevarata doamna, cu "SA TRAITI!!!!!!"
Sa-mi bag picioarele, parca-mi si imaginez o scena idilica de familie... cu el intrand obosit in casa la ora 23:30 FIX si ele sarind automat in pozitie de drepti: "Sa traiti, domnu' sot! Aveti aici pregatita o ciorba de burta si un ardei iute si doua bucati carnati Plescoi!"
El: "'Nteles. Pe loc repaos!"
...mi-e frica sa-mi imaginez cum si-o trag astia...

Ei, dar sa ne revenim... Intre grupul statuar proprietar-caine (adica io si el) si intrarea in scara e un fel de boschet dintr-o planta de-asta nenumita, plantata cam acum vreo patruzeci si ceva de ani, odata cu construirea blocului. Si, cum va spuneam, era aproximativ intuneric, dar nu cat sa te-mpiedici. La ora 23:28 FIX (cum spuneam, pentru ca la ora 23:30 FIX trebuie sa fie intrat pe usa apartamentului, la fel cum la ora 5:30 FIX iese pe usa scarii), se apropie badigardu' meu mandru de momentul in care trebuia sa penetreze obiectivul "acasa". Trece pe langa mine, presupun ca nu ma vede si ajunge langa usa, adica ascuns (relativ) dupa boschetele ala. Se uita in stanga, se uita in dreapta, si ce credeti ca face?! Va reamintesc ca locuieste cel mult patru etaje mai sus, adica maxim 60 de secunde in plus, daca te grabesti.

Se pisa pe peretele de langa usa, doamnelor si domnilor.

Dupa care, linistit, suna la interfon (aflat ceva mai sus de locul faptei), "sa traiti" ii deschide, intra si pe-aici ti-e drumu'.

Update de azi-dimineata - sfarsit de octombrie, 2015
Ca de obicei, la cinci jumatate ies afara cu domnul caine. Si ma postez la doi metri de scara blocului, asteptand ca el sa faca turul gradinii. Nu trec doua minute si iese nenea.
Repet, intre noi nu erau mai mult de doi metri. Iese, cum ziceam, nu se uita nici in stanga nici in dreapta, nici in sus nici in jos, si se opreste in fata scarii. Isi sufla mucii temeinic, pe jos, dupa care se sterge cu dosul palmei si pleaca.
Sa aveti o zi buna...

Viata la tara

Episodul 1 (circa 2013, primavara)
Am un vecin, cica profesor deci presupus om cu ceva cultura generala (si caruia fostul general de militie de vizavi nu i s-a adresat niciodata pe nume, ci numai cu "sa traiti, domnule profesor!"), care anul trecut in vara, cnd era oarece seceta, turna apa in fantana "ca sa nu scada nivelul si sa avem apa".

Episodul doi (circa 2015, primavara)
V-am mai povestit io cu ceva ani in urma cand eram mai tineri ca am un vecin care cica a fost profesor. Daca e sa ma iau dupa intelectul de care da dovada, optiunile didactice i-au fost limitate la extrem, dar cert e ca celalalt vecin, fostul comandant de militie judeteana nu-l scotea din "dom' profesor" pana cand asta, licheaua, a tras gard peste terenu' unde-si parca militianu' masina.
Revenind la zilele noastre si vazand ca nu-l bag in seama, dom' profesor se fofileaza pe langa gard cand io dadeam cu var pe pomi. Si, desi nu l-am vazut never ever prestand nici un fel de activitate care sa implice fizicul, alta decat caratul unei cutii de bere, ce credeti ca ma intreaba? Mai sa-mi pice pensula din mana: In ce proportie am amestecat varul cu apa?
Sa-mi bag picioarele... draci, nimeni nu m-a intrebat niciodata asa ceva.
Si, ca o lovitura de gratie, ca de la connaisseur la connaisseur, ca sa nu se faca de cacat, ma loveste la mir cu alta intrebare: varul trebuie sa fie stins sau nestins?
M-am abtinut cu greu sa-l sfatuiesc sa puna var nestins in apa.

Episodul trei (circa a doua zi dupa episodul doi)
Dimineaţa băgam bagajele în maşină să plec. Dom' profesor iese cu un palet în mână, care n-avea o scândură dintr-o margine. Scândura cu pricina se afla în mâna cealaltă.
Dom' profesor se ducea la minitehnicusu' oraşului, un cotoronţ uscat care are impresia că noi ăştia din Bucureşti ne, pardon, căcăm bani. O să vă povestesc şi despre el, poate, cândva.
Cert e că nu m-am mirat deloc că un intelectual de talia lu' dom' profesor n-are un ciocan şi un cui în ditamai casa. Mi l-am imaginat doar străbătând un sfert de localitate, pe mijlocul drumului, mândru nevoie mare, cu un palet într-o mână şi o scândură în cealaltă.
Nu s-ar îndura nici picat cu ceară să mă roage pe mine, un umil nimeni din Bucureşti (care, vorba aia, nici măcar profesor n-am fost în stare să ajung), să-i împrumut puţin ciocanul. Da' ştiţi de ce? Fiindcă ar da în masochism după primele două lovituri.

Episodul patru (circa 2010 şi ceva)
Am zis că vă povestesc de cotoronţ. Se făcea că era o frumoasă zi de primăvară la noi la ţară.
Io şi cu dom' profesor avem, literally, curtea în pantă. Şi când plouă apa curge pe de o parte şi alta a gardului dintre noi, numai că dom' profesor, inspirat pe atunci de gândirea pestedrumnicului miliţian, trăia (cum trăieşte şi acum) cu impresia că apa de la noi din curte intră la el in curte. Şi că de ce.
Drept pentru care îl antamează pe cotoronţ să construiască o răzbunare faraonică - recte o gaură prin gard, între noi. Ca să, vezi Doamne, corecteze cursul apei pe care mişeleşte noi i-o băgam în curte. Cotoronţu', obişnuit cu "să trăiţ", înainte de orice se duce să ia binecuvântarea şi instrucţiunile de utilizare de la miliţianu' fără de care nici furnizorul local de apă nu execută lucrări.
Şi după ce se apucă meşteru' Manole de treabă, iese aşa: una bucată gaură în jumătatea inferioară a gardului, cu curba de la noi către dom' profesor (adică, în sensul curgerii, acuma apa chiar intra de la noi la respectivul în curte, deşi până atunci s-ar fi opus betonul), cu înclinarea de la noi spre dom' profesor (că de, curgerea trebuie să fie lină) şi cu o cotă de plecare (de la noi) de vreo plus trei centimetri.
De prisos să spun că, de câţi ani e construit anusul ăla contra betonului, nici o picătură de apă nu a curs prin el întrucât apa nu a atins niciodata un nivel aşa de mare în pantă.
Când lucra de zor, l-am întrebat pe cotoronţ de ce face gaura contra naturii. Ca un meseriaş ce se respectă, ştiţi ce mi-a zis? Mândru de ce e-n stare să facă? "Aşa am primit ordin!".

Liviu Rebreanu, "Prostii". Editia 2013

Intamplare la World Class Health Academy at The Grand

Pentru ceilalti, locul e cunoscut drept "la sala/la piscina la Marriott".
Eroina intamplarii de azi a trebuit sa-si schimbe cardul de membru WorldClass saptamna trecuta sau acum doua saptamani, la mijlocul perioadei de abonament, din motive pe care nu am stat sa le patrund. La momentul respectiv, a intrebat si ea cuminte cate intrari de invitati mai are. Si i s-a spus ca una.
Sambata dimineata, la receptia clubului, un baiat (cred ca e cel mai nou membru al echipei - asa banuiesc eu, fiindca l-am vazut doar din vara incoace) al carui nivel de sictir fata de orice forma de viata aeroba sau anaeroba nu e egalat de nimic. Despre asta poate vom mai vorbi alta data.
"Clienta" ajunge la receptie, si inainte sa intre, din curiozitate pur femeiasca da sa-ntrebe "Spuneti-mi si mie, va rog, cate invitatii mai am".
- Dumneavoastra cate stiti ca trebuie sa mai aveti?
- Nu stiu... Ca de-aia va si intreb.
- Cum, nu stiti?! (Ochii mari. "Doamne, cate proaste.")
- Nu, nu stiu.
Privirea plina de sictir mimeaza scrutarea monitorului de langa fizic si raspunsul vine ca un pocnet, sec:
- Cinci, doamna. Cinci.

Cateva ore mai tarziu, dupa ce clienta iese, la receptie se intampla sa fie altcineva: o domnisoara, inalta si blonda. Umbla vorba ca ar fi un fel de manager, da' parca te poti increde in gura lumii.
- Spuneti-mi si mie, va rog, cate intrari pentru invitati mai am.
- Cum, nu stiti? (deja vu...)
- Nu, nu stiu...
Privire scrutatoare in acelasi monitor.
- Zero, doamna. Nici una.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 7, partea a doua

Si in aeroport o alta saga. Am ajuns devreme. Atat de devreme ca checkinul nu se deschisese. Norocul nostru, pentru ca ghiseul catre Bucuresti era (evident) intr-un fund de aeroport si ne-a trebuit ceva sa-l gasim. Dupa ce l-am identificat si am vazut ca mai avem o gramada pana plecam, am zis sa cascam gura prin magazinele care cica nu au taxe. Putintele la numar si nu cu o paleta foarte larga de lucruri, daca faci exceptie de traditionalele ziare, carti, bauturi, dulciuri si parfumuri. Plus ceva suveniruri.

Intr-un magazin de-asta cu zorzoane de fericit calatorii de sex feminin, "trebuie sa-mi iau sandale" ocheste niscai clame de par. Interesante, dealtfel. Dar mai scumpe cu un euro fata de ultimii marunti pe care ii mai aveam ramasi prin buzunare. Si, cum Portugalia nu e Turcia iar magazinul din aeroport nu e magazinul din piata, pretul ramane batut in cuie.

In portofel, numai bani romanesti. In aeroport, oha birouri de schimb. Sau, ma rog, era unu' dar, avand in vedere ca afara se intuneca si, la ei ca si la noi, programul de lucru se terminase undeva intre orele 4 si 6 dupa masa, era inchis. Ce daca avioanele zboara pana mult dupa miezul noptii, zburatacitii trebuie sa aiba euro la ei si cu asta basta.

Ghiseul de Western Union, in schimb, deschis. Acolo, un baiat foarte binevoitor si negru mi-a explicat ca ma ajuta cu mare placere sa schimb ce vreau eu in ce vreau eu, dar ca pentru orice operatiune se percepe o taxa de minim 5 euro. Si eu care nu voiam sa schimb decat un euro.

Semidezamagiti (unii dintre noi, care vedeau perspectiva clamelor de par indepartandu-se) si obositi (altii dintre noi, de la plimbat valize prin aeroport), ne indreptam spre coada de checkin, in speranta ca, fiind avion spre Romania, majoritatea sunt romani (aveam sa vedem mai tarziu ca erau chiar toti romani) si trebuie sa gasim pe vreunul care mai are un euro ratacit prin portofel si sa vrea in schimb lei d-ai nostri.

E, si-aici incepe filmul cu prosti.

In autobuzul cu care venisem spre aeroport am ochit un cuplu cu carucior si copil mic in dotarea caruciorului. Cuplu pe care il ochim si acum, la coada noastra. Nu erau cu fata spre mine, dar de la cativa metri se auzea, usor susurat ca apa Ozanei cea frumos curgatoare, limba noastra-i o comoara. Ma duc la "el"-ul cuplului care, ca un stalp al familiei ce se afla, impingea la carucior. Ii zic stii, vreau sa cumpar ceva, imi mai trebuie un euro si nu am unde sa schimb niste bani d-ai nostri ca e-nchis. Calm, baiatu incepe sa zica ceva din care am inteles numai "portugues". Bine mah, zic in gandul meu, dau a lehamite in mana si plec.

Ceva mai incolo, un stol de vreo cativa studenti (dupa varsta, presupun ca asta erau) palavragea raspicat in romaneste. Daca pe primii poate ca nu i-am nimerit, zic, astia sunt, pielea mea, romani. Ma apropii de ei din fata, cam cum faci cu cainele ale carui intentii nu le cunosti, sa te vada ca vii si ca nu esti agresiv, si dau sa le spun si lor la fel. Moment in care pe un gugustiuc din grup il mananca undeva si-mi zice "inglis, pliz".

Urmatoarele secunde trebuie imaginate ca-ntr-un film de Lars von Trier. Ochii lor se bulbuca progresiv pe masura ce eu incep sa debitez cu o viteza la fel de mare ca in romana aceeasi poveste iar balaurii isi dau seama ca nu stiu engleza la nivelul la care si-au propus sa faca misto. Cativa se inrosesc, unul se uita in alta parte, si singurul raspuns pe care il obtin de la un intreg grup de cercopiteci cu pasaport romanesc e: "ăăă".

Bun, zic inca o data in sinea mea, da-va d-aci. E clar, sunteti romani, mor aci daca ma calca masinuta de spalat pe jos a aeroportului si voi nu ma ajutati.

Si revin la coada, sa-mi verific pozitionarea bagajelor intrucat checkinul nu se deschisese dar romanii se inmultisera, si exista pericolul oricarei alte cozi la care sunt cetateni ai acestei tari.

Si am o surpriza. Un nene ceva mai in varsta, cu mainile batatorite, probabil de la carat caramizi, fier beton si facut ciment si alte de-astea, nene care halea cu mare pofta si viteza un ditamai sandwich-ul, ma intreaba ce vreau. Ii explic treaba, pricepe si-mi schimba un euro. Nu ca l-ar fi fericit din cale afara pe aeroport la Baneasa cei patru lei pe care i i-am dat, dar m-a ajutat. Si cand sa plec zice auzi, ia si cartela asta de metrou ca mai sunt calatorii pe ea si eu n-am ce sa fac cu ea. Si eu la fel, mai nene, ii zic, ca doar stam amandoi la coada la avionul spre Romania.

Drept pentru care, ca o paranteza, tin sa-ti multumesc si acu, nene, desi ma indoiesc ca o sa citesti vreodata pe aici. Habar n-am cine esti, dar sa traiesti. Din pacate oameni ca tine imbatranesc si altii nu prea se mai nasc, astia tineri tot o apa si-un pamant.

Asa ca, multumita omului muncitor din tara noastra, aveam sa ne urcam fericiti in avion si cu clame de par.

Dar sa revenim. Asa cum povesteam in primul post, tanti (portugheza, dealtfel) de la checkinul BlueAir pentru Bucuresti se facea ca habar n-are cum e cu (ne)platitul bagajelor de cala. Cativa si-au furat-o si s-au dus, pusi de ea, sa plateasca nu stiu ce taxa pentru bagaj de cala. Noi ne-am infipt cu tupeu pentru ca asa stiam, ca aveam bagajele de cala gratuite. Desi a aratat evident nemultumita, n-a zis nimica.

Si uite-asa ne-am urcat in avion. Ajunsi in dreptul locurilor, am constatat urmatoarele:

- eu aveam loc la geam

- jumatatea mea cu sandale avea loc la mijloc

Acuma, in situatiile acestea, in care se intalnesc simultan doi factori (eu in avion si eu avan loc la geam) nu exista negociere pentru ca nu schimb locul, dar

- locul dinspre culoar era al unui tigan. Tanar, sa zic vreo 25 de ani.

De aceea am zis ca totusi am sa ma asez eu la mijloc (se lasa noaptea oricum si nu prea mai aveai ce sa vezi pe geam :) ).

Si facand aceasta am aflat urmatoarele: 

- ca baiatu' fusese prins la furat in El Corte Ingles si in consecinta, timp de aproximativ doua ore si-a luat-o in mufarina atat de la securitatea magazinului cat si de la politisti, dupa predarea lui de primii catre cei din urma

- ca fiind el mai slab de inger (si probabil singur) a dat toti banii pe care-i "stransese" pana atunci pe primul bilet de avion pe care-l gasise catre Rromania

- ca intentiona, cu prima ocazie (zicea el undeva in preajma Craciunului) sa se intoarca cu o fata. Ca sa faca bani. Ca e mai usor, si mai lipsit de pericole, zicea el. Ceea ce, gandit la cativa ani dup-aia, cred ca o fi si facut.

- si eu ? Mi-a fost oarecum nefiresc sa-i zic ca noi, de fapt, suntem turisti, cand tot avionul era de la munca sau de la rudele care erau la munca. Sau la furat. Mi-a fost ca-l buseste rasul si deranjam naibii un avion intreg.

In rest, zborul a fost OK, cu exceptia portiunii de deasupra judetului Ibiza unde, asa cum ne-a avertizat pilotul, a trebuit sa ne tinem putin de scaune ca ne-a zguduit oarece furtuna care se intampla la momentul respectiv in zona.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 7, partea 1

Si a venit ultima zi a sederii noastre in Portugalia. Frumos, dealtfel. Intrucat avionul nostru era seara tarziu, am zis de dimineata sa mai bifam inca un lucru, si anume o vizita la Sintra.
Zis si facut. Acelasi traseu cunoscut pana in gara la Rossio, de unde ne-am aburcat in tren. Spre Sintra, alta linie dar tot ne venea sa o cotim spre Cascais.
In Sintra, cam ca-n Sinaia: un orasel mic, turistic si cu stradute intortocheate. Plin de turisti, evident, ale caror mijloace de autocar se ingramadeau toate sa parcheze in piateta din fata Centro Historico de Sintra.


De la gara pana-n centru, o sosea de munte cu ceva serpentine largi. Daca vrei, poti sa te duci cu autobuzul pana-n centru, dar decat sa dai niste euro poti s-o iei linistit pe jos, mai mult de 15 minute nu faci si macar vezi una alta, nu te inghesui.

Din centru, undeva in zare sus pe deal se vede Palacio da Pena. Poti sa te incumeti sa te duci si acolo pe jos, numai ca faci ceva mai mult cred, vreo ora. Noi n-am indraznit, autobuzele erau cativa euro si mai costa si intrarea vreo cinci de persoana. Asa ca l-am admirat din departare.


Dupa plimbarea regulamentara prin castelul aflat fix in centru, unde ca orice roman care se respecta am avut noroc sa intram gratis intrucat era ziua cand nu costa nimic sa-l vizitezi, ne-am intromisionat in biroul de informatii turistice unde am ciugulit pe gratis faimoasa placinta despre care va spuneam intr-una din povestirile anterioare si am zis sa strabatem putin pe jos stradutele sa cascam si noi ochii la suveniruri.


Si intr-o inghesuiala de magazinase dam peste unul care vindea tot felul de dulciuri si bauturi si vedem ceea ce ar fi facut obiectul unei posibile excursii de-a noastre la Obidos - faimosul Jinjinha. Ia uite, frate, ca nu mai trebuie sa strabatem Portugalia pana-n capatul celalalt. Un euro portia, adica paharutul de ciocolata putin mai mare ca un degetar. Slabut, fix ca visinata dar mai spalacit la gust, cel putin ciocolata paharului buna, cand ai si ceva urma de alcool in gura.
Ni l-a vandut o domnisoara tanara care, auzindu-ne susotind in romana, a-nceput sa vorbeasca cu noi fericita limba lui Mos Ion Roata. Vazand ochii nostri ca melcu' ne-a povestit ca a venit in marginea continentului din Brasov (aici am oarece ezitari, s-ar putea sa fi fost Cluj) cu o bursa Erasmus si, ca orice student roman cu toate mintile in cap, a ramas acolo. Bine, si-a gasit un fel de portughez cu care s-a incurcat si nici prin gand nu mai avea sa vina inapoi in tara. Normal.

Dupa acest episod care ne-a adus aminte ca noi, de fapt, chiar trebuia sa ne intoarcem acolo unde fata aia nu mai voia sa revina, am purces asezat spre gara si ne-am oprit in gradina publica a orasului. Mica, extrem de cocheta, linistita si pe coasta unui deal, ceea ce o facea buna de explorat. O oaza de liniste, cum ziceam, in galagia care trece pe acolo. Cu tot felul de dihanii frumos colorate si mari, plantate aiurea prin vegetatie.


Am plecat inapoi cand a venit ora de tren. Cateva alte opriri mici, prin locuri pe unde mai fusesem, ca sa ne ramana in suflet. Inclusiv Jardem Gulbenkian.
Check out din hotel, ne pregatim de drumul spre aeroport.
Si acolo de zbor.

Campionatul national de moaste viteza

Tuturor ne sunt familiare stirile care incep asa: "Inca dinainte sa se lumineze de ziua, sute de oameni/batrani/pensionari/etc asteapta in frig/ploaie/zapada sa se poata inchina la moastele sfantului ...".

Azi la Sfantul Mina. Maine la Sfanta Parascheva, care pana nu demult se numea Paraschiva. Poimaine la Sfantul Dumitru cel nou, la Patriarhie. Probabil saptamana viitoare tot in deal, la Patriarhie, cand vin cu avionul din mormantul lor aflat in tarile calde moastele cine stie carui alt sfant. Ceva mai incolo poate la Mitropolie la Cluj.
Si tot asa mai departe.

Nimic de condamnat. Suntem un popor credincios.
Credem ca avem dreptul sa platim pe o inmormantare mai mult decat platim pe ultima spitalizare si/sau operatie a celui care moare de cancer.
Credem ca avem dreptul sa concesionam (si nu sa cumparam, deci sa detinem in proprietate) pe veci un petic de pamant precis delimitat, de doi metri lungime, unul latime si maxim trei adancime (ca si cum dedesubt s-ar mai putea inmormanta si altii - dar nu, aici intri in conflict cu statul, deoarece poti atinge oarece resurse de subsol) in care sa ne bagam pe noi sau pe ailalti din familie pentru sapte ani (sigur) sau mai multi (probabil). Spun "sa concesionam pe veci" ca si cum termenul "veci" ar exista in limbajul/duratele/terminologia juridicului contractelor de concesiune. Parca si vad un contract intre statul roman si tomata montana in care ultima concesioneaza terenul aurifer pe durata "veci".
Credem ca avem dreptul ca si copiii mici, sub varsta de un an, sa fie spovediti. Pentru ce, asta numai mintile profane si pacatoase se pot intreba. Si mai credem, asociat, ca aceiasi copii care in termen medical sunt la marginea termenului de "sugari" trebuie sa fie obligati sa nu manance nimic inainte de a fi spovediti.
Credem ca avem dreptul sa platim cu totii impozite in stat, numai biserica nu. Credem, evident, ca Iisus a zis "sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu".
Credem ca daca autobuzul ultramega aglomerat in care ne aflam trece la mai putin de o suta de metri de o biserica (care poate sa nu se vada, dar noi sa stim ca e acolo) trebuie sa dam instantaneu drumul la orice bara de care ne tinem, sa ne tina ailalti proptiti cu burta, spinarile si sacosele, ca sa ne inchinam. De preferinta de cel putin trei ori, in medie de sapte-opt. Dupa care, coborand din autobuz, sa ne tragem mucii, sa scuipam o mare flegma pe trotuar si sa ne aprindem o tigara. Sau, alternativ, daca nu coboram, sa intretinem niscai dialoguri sociale cu cel sau cea care ne-a proptit in dreapta sau in stanga, dialoguri care sa inceapa cu "fa proasto" sau "ba boule".

Ce nu inteleg eu e asta: daca eu, om al muncii normal la cap si la program, aflu dimineata la sapte de la televizor despre stirea de care am pomenit intru inceputul acestui material, iar stirea e deja filmata, montata si data pe post, de unde au stiut sutele de imbrancitori si degraba pupatori de moaste despre faptul ca la biserica respectiva vine taman azi un transport de moaste. Exista undeva un program, ceva in genul aluia de la televizor, unde scrie "luni - biserica trei ierarhi - moastele sfintei evdoxia; marti - manastirea antim - capul sfantului ioan botezatorul cand era mic; miercuri - catedrala mituirii neamului - degetul mic al sfantului mare mucenic arghir"? Un program de asta, care sa se distribuie de preferinta printre pensionari/bisericosi? Sau umbla de cu seara cate un pensionar din vecin in vecin si le sopteste conspirativ "maine dimineata se baga moaste la biserica"?

Cu alte cuvinte eu de-abia m-am trezit si cu ochii carpiti incerc sa ma imbrancesc in transportul in comun sa-mi duc copiii la gradinita si aia nu numai ca stiau in avans, dar se imbrancesc deja de cateva ore in usa bisericii sa ajunga sa pupe niscai moaste. De unde stiau, frate, unde sa fie si de la ce ora?! Da' acolo nu se fac liste, ca la casa de pensii sau ca la casa de sanatate? Sa intre lumea in ordine si sa pupe ce au de pupat, ca nu se termina moastele daca nu intri in primii o suta, ca doar nu e ca la bacalaureat, daca n-ai fost admis in sesiunea asta de pupaturi nu mai ai voie sa pupi moaste trei sesiuni de acum incolo?

Sa nu ma intelegeti gresit: consider ca in general fiecare e liber sa pupe ce vrea si cand vrea. Dar ideea merita ceva zis. Daca nu ce-am spus eu aici, macar asta. Cinste tie, marite Vasile.

Cutumele recrutarii la noi

Daca ai apucat sa lucrezi la stat, nu te angajeaza nici dracu' la privat.
Daca ai apucat sa lucrezi la privat, nu te ia nimeni sa lucrezi la stat. Si nu te-ai duce tu, din principiu, decat in situatia in care absolut toate rudele de pe lumea asta ti-au murit in catastrofa in care ti s-a daramat si casa si nu ai altceva de munca.
Farma vrea experienta in farma.
ONG-urile vor experienta in ONG-uri. Sau voluntariat, ca si cum avem la timp liber si ne urcam pe pereti acasa de plictiseala.
Fast moving-ul vrea experienta in fast moving.
Vanzarile vor experienta in vanzari.
Asigurarile vor experienta in asigurari.
Financiarul vrea experienta in financiar.
Inginerii care recruteaza, inteleg de obicei "vanzari" atunci cand spun "marketing". Pentru ei e totuna.
Daca n-ai lucrat in industria hoteliera n-ai cum sa lucrezi acolo.
Daca n-ai lucrat in retail nici n-o sa ajungi.
Si tot asa.
Intr-o tara de 20 de milioane de privitori din care doar 3 milioane muncesc legal ca plateasca taxe sa-i tina pe ailalti, toti vor musai experienta in domeniul lor de activitate.
Internship-urile iau oameni care nu au terminat facultatea si nu au mai mult de 25 de ani.
La varsta la care se presupune ca te decizi ce vrei sa faci cu viata ta (nu vorbesc de momentul in care decizi la ce facultate "dai" - aia e o cu totul alta tampenie), esti indeajuns de imberb si neinformat incat sa n-ai habar de toate astea.
Cand le descoperi e deja tarziu. Si ajungi la inceputul articolului.

Dormiti linistiti, ochiu' providentei vegheaza

In episodul de astazi va prezentam modul in care se scriu, mai nou, stirile externe de catre unii autori romani. Este vorba despre materialul - proaspat, inca - referitor la ridicarea nivelului de alerta in obiective specifice din Londra.

Stire de mare angajament

In imaginea din stanga avem o captura a unei stiri aparute astazi pe site-ul Antena3. Stirea este (deocamdata) disponibila la adresa asta, insa am ales s-o pastrez pentru ca (mi-as dori sa se intample asa) cineva ar putea-o inlatura. Fie si macar de rusine.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 6

In ziua a sasea, asa cum scrie si la carte, deja ne venea sa ne cam odihnim. Umblasem ceva si am zis sa o luam mai usor. Si cineva a venit cu o idee indeajuns de creata dar nu atat de inspaimantatoare incat sa ne doboare: sa mergem sa vedem stadionul echipei Benfica. Pana mea, am ajuns la Lisabona si nu vizitam tocmai stadionu'. 'Tamai obiectivu' turistic.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 5

Ziua cinci a fost ceva mai scurta decat celelalte in evenimente. De cand am sosit aveam in plan sa vizitam acvariul - in orice oras m-as duce, daca ar avea asa ceva nu cred ca l-as rata. Plus ca, pana la urma, "trebuie sa-mi iau sandale" deja devenise un soi de emergency.

Ajunsi din nou la gara Oriente, ne-am invartit putin prin fata - nu mai retin daca v-am pomenit, gara respectiva e cu fata spre Tejo, iar autogara de unde pleaca autobuzele spre Freeport e in spatele ei. Iar intre gara si Tejo e un mall. Pe care-l cheama, cum altfel, Vasco da Gama.

Tot pe acolo e si un mare centru de conferinte si langa el, acvariul.

Dupa plimbare am dat, deci, o fuga pana in Freeport de unde am achizitionat respectivele sandale si ne-am intors sa vizitam acvariul.
Doua lucruri mari nu veti pierde daca intrati in acvariu - pestele-luna si vedetele institutiei, vidrele Eugen si Paula.
Credeti-ma, nebunii astia doi fac toti banii si spectacolul.

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 4

Asaaa... dupa deja cunoscuta masa si cu bagajele deja puse la punct dupa ziua de ieri de la Freeport, am zis hai sa vedem si noi cum arata orasu' asta, sa nu zicem ca am fost turisti si ne-am dus numai la cumparaturi.

Zis si facut. Acelasi traseu, in mare, pana la Il Corte Ingles, parcul Marques de Pombal. Apoi am traversat strada si am coborat pe panta aia frumoasa care poarta si ea nume de parc, Parque Eduardo VII, pe unde alergau in sus si in jos tot felul de joggeri si joggerite de trebuia sa te uiti pe unde mergi ca sa nu te calce in picioare. Coborand noi am avut ocazia sa vedem si un frate mai mare al hotelului nostru - Sana Rex. De la distanta la care l-am vazut presupunem doar ca avea ceva mai multe stele, fie si doar pentru ca se invecina cu un nume care inseamna insasi istoria hoteliera - Ritz Four Seasons.

Apoi acelasi deja vu - Praca Marques de Pombal, Avenida da Liberdade (aia cu vuitton) si Praca Restauradores. Bun. Pana aici mai fusesem si, pentru ca ne simteam in siguranta avand atatea harti (la noi, doar doua; la hotel, inca vreo doua... cred) am zis hai s-o luam de capu' nostru.
Unde sa mergem? Pai hai sa vedem si noi catedrala orasului si castelul lui Sao Jorge (ca asa-i zic ei. Presupun ca e vorba de sfantu' Gheorghe.)

Din Restauradores am bagat de seama ca in apropiere e si Elevador de Santa Justa, daca-l aveti incercuit pe harta sa-l vedeti. N-aveti de ce sa-i faceti mai mult de o poza din afara, e un simplu turn de fier in care urci cu un lift pret de vreo 20 de metri doar ca sa admiri orasul de ceva mai sus. Ca sa urci cu liftul ala de un leat cu turnul Eiffel trebuie sa stai la coada la fel cam ca la acelasi. Si nu merita: in Lisabona sunt locuri publice destul de multe de unde poti admira panorama orasului si nu trebuie sa dai bani. Unul e miradouro despre care am pomenit in ziua a doua (cred), iar altul e asta la care o sa ajungem noi ceva mai incolo, pe drum spre castel.
Noroc ca am plecat de dimineata, pentru ca am mers pe jos. Mult.

Din Restauradores iesi imediat in Rossio, alta piata aproape la fel dar ceva mai mare, unde e si McDonald's - daca te roade foamea sau n-ai gasit o toaleta de stejar extrema urgenta.
Dupa aceea am luat-o in jos pe Rua Aurea. De unde iar am facut niscai cumparaturi. De data asta mai mici si mai scumpe :) Si, ajunsi in Praca do Comercio care era toata inchisa cu gard de tabla fiindca tocmai atunci ii apucase si pe ai lor schimbatul dalelor, am facut-o la stanga si iar la stanga pe Rua da Madalena pana la biserica avand acelasi nume si de unde incepe sa urce o strada cu un tramvai galben si turistic spre castel. De aici, din zona asta (de fapt de la Largo da Madalena) incepe cartierul care se numeste Alfama.
Noi, fiind viteji, am luat-o cum spuneam pe jos.

Pana la catedrala nu e mult de mers. E, insa, din ce in ce mai abrupt. Asa ca dupa vreo zece minute de urcat obosesti. Cam in apropierea catedralei, pe dreapta, e un loc mic de unde poti vedea peste case o panorama a Tejo-ului, pana pe malul celalalt (cred ca undeva pe langa restaurantul Estrela da Se, insa nu mai sunt chiar foarte sigur). Cam toti turistii se opreau aici sa-si traga sufletul si sa faca poze. Si sa se fereasca de singurul cersetor din zona, din pacate extrem de agresiv - cu cat il refuzai mai mult, cu atat se baga mai tare in sufletul tau.

Amplasamentul catedralei e un pic ciudat - in panta, in curba, ai senzatia ca tramvaiul intra inauntru. Catedrala Santa Maria Maior de Lisboa, cunoscuta de intimi si drept Se de Lisboa, m-a dus cu gandul - si nu stiu de ce - la Westminster Abbey. Am intrat, am iesit, era intuneric si liniste, era mareata, goala, n-aveai ce vizita si n-aveai voie sa faci poze. Virtalii si altare am tot fotografiat, asa ca n-aveam ce tine minte.

Pana la castel, aceeasi aruncatura de bat. Tot in curba, tot in panta, tot inghesuit. Iar castelul, cu taxa de intrare. Scump, dom'le, scump. Dincolo era mai ieftin. N-am dat cateva zeci de euro sa ne culturalizam, am preferat sa ramanem profani si inculti in micimea noastra pentru ca nu ne-am dus pana la Lisabona sa vizitam Turnul Chindiei. Am stat, ne-am tras sufletul si aici, am facut o poza la gradina din jurul lui, si am luat-o la picior inapoi spre vale.

Unde cea mai notabila oprire a fost tot in Praca do Comercio, pe extremitatea dinspre apa, delimitata de aceleasi garduri dar circulata pentru ca era iesirea unei statii de metrou.
Aici, intr-o zona imprejmuita langa iesirea metroului si debarcaderul catamaranelor care te duceau pe malul celalalt, e un loc cu niste ghivece-scaun rotunde, din plastic, in care ai senzatia ca te dai in masinute. Frumoase, odihnitoare, bine-venite.

Idee de impozit nou - episodul 2

In goana lui nestavilita pentru a scoate bani din... orice (era sa zic "din piatra seaca", dar asta poate face obiectul unui posibil episod 3), iata inca o solutie pe care o cedez gratis - cu drepturi de autor cu tot, ca sa nu mi le impoziteze si pe alea - guvernului.

Zic sa se impoziteze si locurile de veci. Cu cat la suta ii lasa inima.

Eu cu mare drag am sa le dau, incepand de la Basescu in jos, cel putin 1% din locul meu de veci.
Sper sa incapa. Toti.

Hai sa biorezonam

Parca n-as face biorezonanta cu unu' pe care-l cheama Stafie...

Românu' prost în vacanţă la bulgari

...Mă duc eu în concediu la bulgari acum doi ani, la Albena. Frumos, hotelul, conditiile, toate alea. Ieşim într-o dimineaţă la plajă şi pe şezlonguri nu erau saltele. Lângă uşa hotelului, bulgarul bătrân - la vreo 60 de ani - dădea cu mătura. Mă uit eu în stânga - dreapta, nu-mi inspiră nimic şi mă duc la el. Îl întreb în engleză, frumos şi politicos, de unde se iau saltelele pentru şezlonguri. La care el mă ia de umeri, mă îndreaptă cu faţa spre mare, îmi arată, în mijlocul plajei, un pavilion mare de-ăla de plastic şi grăieşte curgător: "Etă palatkătă!".

Daca apar manifestari neplacute...

...adresati-va medicului sau farmacistului. Asa zice spotul publicitar pentru, printre altele, ProctoGlyvenol. Medicament pentru hemoroizi.
Adica dupa ce ca te doare-n... si-ti dai cu de-ala, ce manifestari mai neplacute decat cele pe care deja le ai mai pot aparea?

Revista presei de azi, de pururea si din vecii vecilor, amin.

Iata, mai jos, cateva extrase din stirile cele mai interesante ale zilei de astazi, in viziunea celor de la hotnews, si cum ar fi trebuit ele sa arate, de fapt, in lumea reala - pentru noi toti ceilalti.

HotNews	Me
Cainii maidanezi din Bucuresti, eutanasiati dupa sapte zile de tinut in adaposturi - proiect de lege al Prefectului In acest moment, ONG-urile sustin ca in Bucuresti sint 40.000 de ciini maidanezi, in timp de Primaria sustine ca sint circa 100.000 de maidanezi.	Cainii maidanezi din Bucuresti, eutanasiati dupa sapte zile de tinut in adaposturi - proiect de lege al Prefectului In acest moment, ONG-urile sustin ca in Bucuresti sint 40.000 de ciini maidanezi, in timp de Primaria sustine ca sint circa 2.000.000 de maidanezi.
Raluca-Ioana van Staden a castigat, in cadrul Salonului International de Inventii de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala pentru cea mai buna femeie inventator. Impreuna cu sotul ei, Jacobus Frederick van Staden, cercetatoarea romanca a inventat un "senzor care determina existenta cancerului in corpul uman in mai putin de 6 minute".	Andreea Marin, cunoscuta publicului din Romania si drept Andreea Marin Banica, a castigat, in cadrul Salonului International de Inventii de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala pentru cea mai buna femeie inventator. Singura, si nu impreuna cu altcineva, romanca a inventat imbracamintea pentru bebelusi cu chiloti extensibili. In mai putin de 6 minute.
Guvernul ar putea solicita FMI o noua derogare de la tinta arieratelor. V-ati lovit pana acum de blocajul financiar? HotNews.ro va invita sa va spuneti experienta.	Guvernul ar putea solicita FMI o noua derogare de la tinta, arieratilor. V-ati lovit pana acum de blocajul financiar? Stati sa vedeti de acu' incolo!
Marko Bela vrea ca si in Romania sa se modifice Constitutia fara referendum, ca in Ungaria	Poporul vrea ca si in Romania sa se modifice Ungaria fara referendum, ca in Constitutie
Antreprenoriat in Caracal: Lumea imi spune "dom' doctor", desi am absolvit ASE-ul (...) "Imaginati-va cum ar fi sa produci energie electrica sau sa faci cercetare si inovatie la Caracal," spune "doctorul" absolvent de ASE, Cosmin Radulescu.	Antreprenoriat in Caracal: Lumea imi spune "dom' doctor" pentru ca am scoala mai multa decat tot cartierul la un loc (...) "Imaginati-va cum ar fi sa produci energie electrica sau sa faci cercetare si inovatie la Caracal," spune "doctorul" absolvent de ASE, Cosmin Radulescu. "Da' chiar" spunem noi.
Barbatii americani se orienteaza spre femei eco Un studiu sponsorizat de producatorul american de echipament sportiv Timberland arata ca barbatii din SUA sunt mai atrasi de femeile eco-friendly, mai precis cele care recicleaza, sting luminile cand parasesc o incapere sau conduc masini cu un consum redus de combustibil.	Barbatii americani se orienteaza spre femei eco Un studiu sponsorizat de producatorul american de echipament sportiv Timberlake arata ca barbatii din SUA sunt mai atrasi de femeile eco-friendly, mai precis cele paroase, cele care recicleaza tot, sting luminile cand parasesc o incapere, tac din gura, aduc berea cand li se spune si nu stiu cum se utilizeaza telecomanda.
Mamele angajate sau studente ar putea primi indemnizatii lunare si de la al patrulea copil in sus Deputatii din Comisia pentru munca si protectie sociala au elaborat, marti, un raport favorabil unei propuneri legislative care prevede extinderea indemnizatiei lunare oferite mamelor angajate sau studente la zi si de la al patrulea copil in sus in conditiile in care reglementarile actuale permiteau mamelor sa primeasca indemnizatia respectiva pentru cel mult trei copii.	Mamele angajate sau studente ar putea primi indemnizatii lunare si de la al patrulea copil in sus Deputatii din Comisia pentru munca si protectie sociala (LOL, n. red.) au elaborat, marti, un raport favorabil  care prevede extinderea indemnizatiei lunare oferite mamelor angajate sau studente la zi si de la al patrulea copil in sus in conditiile in care reglementarile actuale permiteau mamelor sa primeasca indemnizatia respectiva numai de la al patrulea copil la dreapta si, in cazuri exceptionale, de la al patrulea copil la stanga.
Renault va inaugura centrul tehnic de incercari de la Titu pe 15 septembrie, iar in octombrie se vor face primele teste de vehicule, a spus seful RTR, Philippe Prevel, la conferinta pe teme auto organizata de Mediafax. Numarul angajatilor RTR a ramas la 2.200, insa au reinceput recrutarile, iar pana la finalul anului vor fi angajati 100 - 200 de oameni, dar nu se stie cand va fi atins obiectivul final de 3.000 de angajati.	Renault va inaugura centrul tehnic de incercari de la Titu pe 15 septembrie, iar in octombrie se vor face primele teste de vehicule, a spus seful RTR, Philippe Prevel, la conferinta pe teme auto organizata de Mediafax. Numarul angajatilor RTR a ramas la 2.200, insa au reinceput recrutarile si pana la finalul anului vor ramane numai 100 - 200 de oameni, desi nu se stie daca nu cumva obiectivul va fi cucerit de catre localnici.
Cati kilometri de sosea are Romania? Un raspuns oficial, de la Statistica In 2009 au fost construiti 40 de kilometri de autostrata, astfel ca lungimea autostrazilor romanesti urca la 321 km, se arata intr-un document remis marti presei de catre Institutul National de Statistica. In plus, datele INS mai arata ca lungimea soselelor romanesti este de 8 ori mai mare decat lungimea liniilor de cale ferata. “La 31.XII 2009, drumurile publice totalizau 81.713 km, din care 20,2% sunt drumuri nationale, 42,9%- drumuri judetene si 36,9%- drumuri comunale”, se arata in textul INS.	Cati kilometri de sosea are Romania? Un raspuns oficial, de la Statistica Varianta "la telefon": N-are, bai, manca-v-as. Varianta comunicatului de presa: In 2009 au fost construiti 40 de kilometri de autostrata, astfel ca lungimea autostrazilor romanesti urca la 32 km, se arata in stele. In plus, datele INS mai arata ca lungimea soselelor romanesti este de 8 ori mai mare decat lungimea liniilor de cale ferata. Anul asta, pentru ca pana la recensamantul urmator o fura tiganii si p-asta.
Emil Boc: Automobilul electric nu e o idee nastrusnica, va deveni un lucru real Premierul Emil Boc va propune in sedinta de Guvern de miercuri infiintarea unui grup interministerial pentru elaborarea unei strategii nationale privind trecerea la automobilul electric, fiindca acesta va deveni extrem de important in cativa ani. Masina electrica nu este o idee nastrusnica, ci va deveni cat se poate de real in cativa ani, a mai spus Boc la o conferinta auto organizata de Mediafax.	Emil Boc: Automobilul electric nu e o idee nastrusnica, va deveni un lucru real Premierul Emil Boc va propune in sedinta de Guvern de miercuri infiintarea unui grup interministerial pentru elaborarea unei strategii nationale privind trecerea la automobilul electric, fiindca acesta va deveni extrem de important in cativa ani. Dupa masurile luate pentru restructurarea industriei aeriene mondiale care au dus la inventarea motorului de avion care nu se opreste intr-un nor de cenusa, si dupa revolutionara Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind avioanele care merg pe jos, pentru a evita prabusirea, masina electrica nu mai este deloc o idee nastrusnica, ci va deveni cat se poate de real in cativa ani, a mai spus Boc la o conferinta auto organizata de Mediafax.
Lider local al Partidului Popular din Spania: Sunt tigani romani care au venit doar ca sa comita infractiuni si sa fure	Lider local: Sunt tiganii, care au venit doar ca sa comita infractiuni si sa fure

Desene animate. Pentru copii, evident.

Replici dintr-un desen animat difuzat de Minimax acum doua seri, cu putin inainte de ora 20:00:
- Sa-i spui sa foloseasca prezervativ.
- Sigur, ca data trecuta am luat o boala venerica!
Schimbul de replici este aproximativ deoarece am fost indeajuns de uimit sa nu pot retine cu exactitate ce cuvinte au schimbat cele doua personaje. Personaje dintr-un desen animat destinat, in principiu, copiilor sub o anumita varsta, pentru ca aia peste o anumita varsta am indoieli ca s-ar mai uita la Minimax.

Cat de imbecil sa fii sa lucrezi la ghiseu la banca

Vreau sa platesc rata lunara pentru cumparaturile pe care le-am facut. Cu cardul. Sistem bun, dealtfel. Agentia CreditEurope Bank de la Unirea e goala. Intru si ma intampina badigardul: asteptati putin.
Inauntru nimeni. La trei ghisee (mi-e peste mana sa le spun "birouri"), trei salariate care cica muncesc.
Dupa cateva minute primesc liber de la cerberul intreprinderii. Ma apropii de una dintre ele. Buna ziua, vreau sa-mi platesc si eu o rata.
Iesiti afara si in dreapta vedeti ca e un automat.
Doamna, dar nu am card la mine, vreau sa platesc cu banii din mana.
Nu, ca nu platiti, va luati bon de ordine.
In agentie in continuare nu era nimeni altcineva. Nici un client, adica.
Ies, ma joc cu minunea tehnicii, care ma blagosloveste cu bonul de ordine numarul 29.
Intru din nou: asteptati, va rog.
Posesoarea de ghiseu mima lucrul cu capul in jos.
In agentie in continuare nu era nimeni altcineva. Nici un client, adica.
Dupa cateva zeci de secunde, ridica ochii interogator si zice cu voce tare: Cine e bonul 29?
Io, doamna... acu am voie sa va dau bani?