Thursday, March 15, 2012

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 7, partea 1

Si a venit ultima zi a sederii noastre in Portugalia. Frumos, dealtfel. Intrucat avionul nostru era seara tarziu, am zis de dimineata sa mai bifam inca un lucru, si anume o vizita la Sintra.
Zis si facut. Acelasi traseu cunoscut pana in gara la Rossio, de unde ne-am aburcat in tren. Spre Sintra, alta linie dar tot ne venea sa o cotim spre Cascais.
In Sintra, cam ca-n Sinaia: un orasel mic, turistic si cu stradute intortocheate. Plin de turisti, evident, ale caror mijloace de autocar se ingramadeau toate sa parcheze in piateta din fata Centro Historico de Sintra.


De la gara pana-n centru, o sosea de munte cu ceva serpentine largi. Daca vrei, poti sa te duci cu autobuzul pana-n centru, dar decat sa dai niste euro poti s-o iei linistit pe jos, mai mult de 15 minute nu faci si macar vezi una alta, nu te inghesui.


Din centru, undeva in zare sus pe deal se vede Palacio da Pena. Poti sa te incumeti sa te duci si acolo pe jos, numai ca faci ceva mai mult cred, vreo ora. Noi n-am indraznit, autobuzele erau cativa euro si mai costa si intrarea vreo cinci de persoana. Asa ca l-am admirat din departare.


Dupa plimbarea regulamentara prin castelul aflat fix in centru, unde ca orice roman care se respecta am avut noroc sa intram gratis intrucat era ziua cand nu costa nimic sa-l vizitezi, ne-am intromisionat in biroul de informatii turistice unde am ciugulit pe gratis faimoasa placinta despre care va spuneam intr-una din povestirile anterioare si am zis sa strabatem putin pe jos stradutele sa cascam si noi ochii la suveniruri.


Si intr-o inghesuiala de magazinase dam peste unul care vindea tot felul de dulciuri si bauturi si vedem ceea ce ar fi facut obiectul unei posibile excursii de-a noastre la Obidos - faimosul Jinjinha. Ia uite, frate, ca nu mai trebuie sa strabatem Portugalia pana-n capatul celalalt. Un euro portia, adica paharutul de ciocolata putin mai mare ca un degetar. Slabut, fix ca visinata dar mai spalacit la gust, cel putin ciocolata paharului buna, cand ai si ceva urma de alcool in gura.
Ni l-a vandut o domnisoara tanara care, auzindu-ne susotind in romana, a-nceput sa vorbeasca cu noi fericita limba lui Mos Ion Roata. Vazand ochii nostri ca melcu' ne-a povestit ca a venit in marginea continentului din Brasov (aici am oarece ezitari, s-ar putea sa fi fost Cluj) cu o bursa Erasmus si, ca orice student roman cu toate mintile in cap, a ramas acolo. Bine, si-a gasit un fel de portughez cu care s-a incurcat si nici prin gand nu mai avea sa vina inapoi in tara. Normal.


Dupa acest episod care ne-a adus aminte ca noi, de fapt, chiar trebuia sa ne intoarcem acolo unde fata aia nu mai voia sa revina, am purces asezat spre gara si ne-am oprit in gradina publica a orasului. Mica, extrem de cocheta, linistita si pe coasta unui deal, ceea ce o facea buna de explorat. O oaza de liniste, cum ziceam, in galagia care trece pe acolo. Cu tot felul de dihanii frumos colorate si mari, plantate aiurea prin vegetatie.


Am plecat inapoi cand a venit ora de tren. Cateva alte opriri mici, prin locuri pe unde mai fusesem, ca sa ne ramana in suflet. Inclusiv Jardem Gulbenkian.
Check out din hotel, ne pregatim de drumul spre aeroport.
Si acolo de zbor.

No comments: