Post sent out on August 27, 2005
Dragilor,
Inca nedezmeticit din bucuria concediului, ceea ce va doresc si devese, primesc tot felul de feedback-uri ale nedezmeticirilor similare ale altor romani normali la cap si pe care ma grabesc sa vi le impartasesc spre bagare de seama si aducere aminte. A voastra, ca noi aia patitii avem acuma si de una si de ailalta.
Carevasazica. Dupa cum va povesteam in prima parte, daca vreti sa aveti un concediu normal, cu sau fara familie:
- cascati bine ochii atunci cand cititi ce va ofera agentia de turism
- CITITI CONTRACTUL pe care-l semnati; o sa vedeti ca se dovedeste o lectura extrem de pasionanta, la fel ca un roman politist: veti descoperi in el tot felul de intorsaturi de situatie pe care nici nu le banuiati ca exista
- nu mergeti cu autocarul, chiar daca va promite in dotari si maseuze tailandeze
- tineti minte: orice clasificare are autocarul romanesc, veceul nu functioneaza niciodata ("nu are pastila", "e pastila prea scumpa") iar aerul conditionat in general se va strica
- tineti minte, numarul doi: orice drum va avea de facut autocarul in afara granitelor Romaniei, i se va strica regulatorul. Nu intrebati ce e aia, odata intorsi din concediu veti sti totul despre aceasta piesa
- evitati hotelurile care se numesc Etap sau Ibis (indiferent de dotari, sunt localizate doar in afara oraselor) si in general tot ce are sub trei stele
- autocarele romanesti nu circula in strainatate cu mai mult de 80 km/h din motive de tahograf (nu limitator de viteza). Soferilor le e frica sa nu fie opriti de politisti, care invariabil le cer diagrama de viteza iar amenzile (indiferent daca sunt mari sau nu) sunt platite de catre sofer, a carui disponibilitate de a scoate bani din buzunar e mai mult decat proverbiala
- desi suntem in 2005 si circulatia in majoritatea tarilor europene se poate face in general fara probleme, exista inca soferi de autocar care habar n-au unde se duc.
Acestea fiind spuse, iata ce a mai patit cineva din largul nostru cerc de prieteni si cunostinte - ii suntem alaturi din tot sufletelul nostru de turisti cu figuri in creier.
Pentru cei care mai au numarul patru al acestui newsletter de situatie si/sau isi mai aduc aminte despre experienta mea cu Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, ca urmare a unei experiente similare, multe lucruri o sa vi se para deja familiare.
Voila agentie cu pretentii... Vacanta? NU CU J'INFO TOURS. Merita citit, e cat se poate de real!
Da, m-am intors din vacanta mult asteptata.
Ceea ce vroiam sa va comunic este insa altceva. Intreaga excursie a fost sabotata din primele zile de organizarea defectuoasa a agentiei de turism cu care am plecat, si anume J'INFO TOURS. Cum multe nu se pot face (in afara de alertarea Oficiului pentru Protectia Consumatorului si publicitatea negativa) si cum timpul meu este mult prea pretios ca dupa aceasta zi sa ma mai gandesc la cele intamplate, iata care este povestea PE SCURT (imaginati-va care este versiunea lunga!!!):
Ziua 1 - plecam la drum cu un autocar subcontractat (deci nu al agentiei), doi soferi si un ghid. Pana acum toate sunt bune. Constatam dupa un timp ca aerul conditionat nu prea face fata si ca ne deplasam destul de incet. Punem totul pe seama caldurii si a traficului, radarelor, teama de politie... ma rog, nu lasam sa ne afecteze, mai ales ca deja se formeaza niste bisericute in autocar si atentia este concentrata in cu totul alta parte. Stam in vama 3 ore jumãtate. Lucru relativ normal. Problema apare seara, cand deja lumea este obosita si observa ca se face ora 12 (noaptea) si inca nu am ajuns in Budapesta. Ajungem la ora 1:30 in Budapesta. Timp de 2 (doua) ore jumatate cautam hotelul.
Atunci realizam cu disperare ca soferii nostri nu se descurca deloc, ca sunt la prima lor plecare in Italia, ca ghidul vorbeste numai foarte putina engleza, nici de cum o alta limba de interes pt excursie (maghiara, germana sau italiana), ca ghidul si soferii nutresc o puternica antipatie intre ei, ca soferii sunt reticenti. Turistii devin iritate, nervi, tipete, femei isterice, barbati enervati. Ora 4 ne culcam.
Ziua 2 - plecam la ora 7 din hotel. Obositi. Inca enervati dar gandindu-ne ca asta a fost, ghinionul primei seri. Mergem spre Graz, Austria. Ne ratacim in oras. Pierdem vreo 2 ore. Nu mai prindem deschis la nici unul din obiectivele pe care trebuia sa le vizitam. Iesim din Austria cu intarziere, ajungem pe noapte in italia si normal NU gasim hotelul. Se cauta vreo ora, ajungem la ora 4:30 la hotel.
Ziua 3 - din nou ora 7 plecarea. Cearcane pana la genunchi, picioare umflate, nervi muuuulti. Ziua merge relativ ok, desi timpul este injumatatit in ceea ce priveste vizitarea de orase pentru ca autocarul nostru merge cu cel mult 80 la ora. Motivul? Ni se spune ca are limitare de viteza. Spre seara, ora 6, incercand sa plecam din Milano, constatam ca intampinam "mici probleme". Soferii lucreaza putin la el, turistii in bezna totala. Iesim din Milano si ramanem in camp. Toata noaptea. Bagajele jos, masina pleaca spre a fi gasit un service ca sa fie reparata, oamenii dorm la marginea autostradei, se dau mii de telefoane (traiasca roamingul turistilor), agentia cu greu gasita la telefon ridica din umeri.
Dupa 11 ore de stat in camp apare autocarul CICA reparat. Agentia, pt a-si corecta greseala, ne acorda o zi in plus (sa se decaleze intreg programul cu o zi, ca sa intra in normal, pt ca era evident ca nu mai puteam sa ne tinem de programul intial).
De aici deja nu mai reusesc sa imi amintesc care a fost succesiunea evenimentelor. Cert este ca din 2 in 2 zile autocarul a necesitat reparatii sau schimbari de piese (sistemul de ventilatie, electromotorul inlocuit, vreo 3 conducte relativ importante schimbate). Culmea? Stricarea franelor si faptul ca o zi am mers cu motorina curgand in urma noastra, facand o balta impresionanta in momentul cand stationam, alimentari din benzinarie in benzinarie. Turistii solicita alt autocar, agentia refuza categoric, incepe o cearta fantastica, 2 turisti sar la bataie, ghidul are un colaps si nu mai este in stare sa aiba nici o reactie, o femeie lesina de la caldura, o alta incepe sa planga, toata lumea se cearta, suna telefoanele, soferii injura ca la usa cortului, in tot autocarul se simte miros de motorina, lumea este ametita la modul propriu. In nici una din seri nu nimenim hotelul.
Cand in sfarsit le gasim (toate periferice, unele neavand aer conditionat, in conditiile unor calduri asa cum am auzit ca au fost si in Romania), orele sunt matinale de-a dreptul (niciodata mai devreme de 1-2 noaptea).
Plecam in insule, ghidul nu se intelege cu soferii si soferii uita sa vina sa ne recupereze. Alte ore de asteptare in port. Ghidul nu se descurca cu limba si negociaza niste preturi pt diverse chestii optionale care jecmanesc pur si simplu turistii, care se revolta. Unii se desprind deja de grup si ne facem program propriu, platindu-ne singuri diverse taxe, ca sa ne asiguram ca nu mai suntem trasi in piept.
Alti nervi, alte scandaluri. Si tot asa...timp de 14 zile!!!!!!!!!
Momentul final. Ajungem pe 31 iulie in Budapesta. Deja o zi intarziere.
Autocarul are un ultim moment de colaps si se mai strica ceva. Deja nu mai conteaza ce. Turistii se incaiera de-a dreptul. Cu ghidul, cu soferii, intre ei. Se ajunge la formarea unui front comun: se refuza ca a doua zi, pe 1 august, sa se plece spre tara cu acel autocar. Agentia (dupa 50 de telefoane din toate partile), consimte sa gaseasca un autocar pe care sa il trimita din tara a doua zi si sa aduca turistii acasa. 3 oameni, printre care si eu (obositi, ajunsi la capatul puterilor si avand neaparata nevoie ca pe 2 august sa fim la birou) insistam sa plecam spre tara a doua zi cu autocarul stricat. Asa cum facusem toata Italia, puteam sa ajungem si in tara. In plus, vroiam sa ma vad in tara, urmand ca de aici, daca se mai intampla ceva, situatia sa fie putin mai usor de controlat. (trenul era o solutie, adevarat, insa agentia ne-a comunicat ca nu ni se deconteaza sub nici o forma cei 75 de euro pe care i-am fi dat pe bilet).
La ora 8 dimineata pe 1 august, 3 oameni si cei doi soferi plecam spre Romania (dupa alte certuri, telefoane, incercari de a convinge tot grupul sa vina, incercari de a linsa ghidul, incercari de a afla cand vine cel de-al doilea autocar si cand am putea sa ajungem in tara daca nu ne riscam viata in continuare cu autocarul vechi). Stam 8 ore si jumatate in vama romaneasca la Nadlac (ati vazut si voi la televizor ce este pe acolo), autocarul nu face nici un fel de problema daca mergem cu 50-60 km/ora si ajungem la ora 4:45 am pe data de 2 august la Bucuresti.
Ceea ce mi-a dat timp suficient sa ajung acasa, sa fac un dus, sa imi iau costumul si sa ajung la birou. Ca sa ma laud, ceilalti doi oameni care mai venisera cu mine au coborat in Sebes, asa ca de acolo pana in Bucuresti am fost adusa de 2 soferi, singura in tot autocarul.
Pur informativ, restul turistilor au ajuns in Romania ieri, 2 august, ora 19.00, cu 2 zile intarziere, si stat aproape 30 de ore in asteptarea unui autocar.
Concluzia, dragii mei? Am nevoie de concediu de odihna. Vreau sa dorm in urmatoarea saptamana de la ora 8 seara pana dimineata. Am dezvoltat fobie la autocar. Cat despre J'INFO TOURS....mai vedem noi.
Sa auzim de bine,
R.
P.S. Sunteti liberi (si rugati, de altfel) sa trimiteti si altora pasajele pe care le veti considera interesante ca informatie despre serviciile oferite de J'INFO TOURS.
Tuesday, October 25, 2005
Chestiuni secundare fata de problema unei viziuni
Post sent out on July 5, 2005
Doua subiecte arzatoare au tinut capul de afis al saptamanilor trecute: uciderea unei calugarite de catre un calugar si cresterile de preturi - ambele au multiple cauze si o singura explicatie, pentru care trebuie sa recunoastem elocventa guvernatorului Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Dar, despre asta, vom vorbi in incheiere.
Un suflet nevinovat si suferind a murit pentru ca un alt suflet, inconstient si indiferent, a avut mai multa putere asupra sa. Ca si cum v-ati duce maine dimineata la serviciu si seful vostru ierarhic va va spune, cu un zambet senin, "am hotarat sa te spanzur, pentru ca numai asa vom putea gasi o rezolvare problemelor tale disciplinare". Asta pentru ca un om a considerat ca are puteri mai mari decat si le-ar fi putut dori vreodata.
Douazeci si doua de milioane de oameni vor avea de suferit cativa ani de acum incolo, la fiecare pas, doar pentru ca asa a considerat un om. Preturile vor creste, TVA-ul va creste, salariile vor ramane la fel.
Acestea, precum si faptul ca un om a murit, sunt insa - asa cum cu cinism a declarat Mugur Isarescu - chestiuni secundare fata de problema unei viziuni.
Ce-i pasa ei viziunii ca va fi din ce in ce mai complicat pentru ceilalti 99% dintre romani sa-si plateasca intretinerea si sa cumpere ceva copiilor - o viziune ampla si mareata a sistemului financiar nu se impiedica tocmai in neajunsurile financiare a 22 de milioane de oameni, nu? Conteaza ca incepem sa avem viziuni si ca toti ceilalti nu au de ales decat sa "creada" in ele.
Ce-i pasa ei viziunii ca un suflet s-a stins si nimic, absolut nimic, nu mai poate fi pus in loc - o viziune ampla si mareata a victoriei impotriva diavolului nu se impiedica tocmai in moartea unui om intre multi altii pe pamant, nu? Conteaza ca incepem sa avem viziuni si ca toti ceilalti nu au de ales decat sa "creada" in ele…
Imi aduc aminte de o fraza, spusa de cineva demult (chiar am uitat cine, nu vreau sa mi-o atribui mie insumi) care sintetizeaza perfect atotputernicia si indiferenta viziunilor celui puternic asupra milioanelor de dedesubt care nu au nici o putere sa se opuna. Aceasta fraza suna asa: "iepurelui ii place varza, este parerea bucatarului".
Inca o chestie: in ultima vreme, tot ceea ce e mult e "tsunami". Sesizez un pattern aici sau sunt eu prea cusurgiu?
Si ultimul lucru: in tara asta bizantina, exista o regula: daca nu se vorbeste despre un lucru, e bine. Daca se spune ca lucrul respectiv se va intampla, atunci lucrul respectiv se va intampla. Daca se spune ca lucrul respectiv nu se va intampla, atunci lucrul respectiv se va intampla. Doua exemple:
- s-a spus, in repetate randuri, ca nu se scumpeste benzina. De absolut fiecare data benzina s-a scumpit; lucrul respectiv s-a intamplat pana cand guvernantii fie s-au plictisit de acest joc fie au vazut ca nimeni nu reactioneaza in nici un fel.
- Pana de curand nu s-a vorbit deloc despre TVA. Drept pentru care cu el nu s-a intamplat nimic. De curand a inceput sa se spuna ca TVA-ul nu se va mari. Ghiciti ce se va intampla, curand, cu TVA-ul? Da. Se va mari.
In incheiere, nu ma pot abtine sa nu-l citez pe Silviu Prigoana, dintr-o emisiune de mare angajament, a unei televiziuni de la fel de mare angajament, pe un subiect de-a dreptul cracanator. Emisiunea a fost difuzata azi-noapte, pe OTV. Cei care ati vazut-o ati fost privilegiatii unui act de comunicare simpla si vrut eficienta, pe alocuri stresant de repetitiva. Cei care n-ati vazut-o, ar trebui sa invadati cu telefoane redactia OTV sa v-o copieze pe caseta. Pe scurt, o emisiune cum n-am vazut niciodata la nici o televiziune romaneasca si cum mi-as fi dorit de atata vreme sa vad.
Climaxul acestei emisiuni a fost afirmatia urmatoare:
"(...) Suntem o familie de handicapati: eu am proteza la picior, ea are proteze la ţâţe."
Doua subiecte arzatoare au tinut capul de afis al saptamanilor trecute: uciderea unei calugarite de catre un calugar si cresterile de preturi - ambele au multiple cauze si o singura explicatie, pentru care trebuie sa recunoastem elocventa guvernatorului Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Dar, despre asta, vom vorbi in incheiere.
Un suflet nevinovat si suferind a murit pentru ca un alt suflet, inconstient si indiferent, a avut mai multa putere asupra sa. Ca si cum v-ati duce maine dimineata la serviciu si seful vostru ierarhic va va spune, cu un zambet senin, "am hotarat sa te spanzur, pentru ca numai asa vom putea gasi o rezolvare problemelor tale disciplinare". Asta pentru ca un om a considerat ca are puteri mai mari decat si le-ar fi putut dori vreodata.
Douazeci si doua de milioane de oameni vor avea de suferit cativa ani de acum incolo, la fiecare pas, doar pentru ca asa a considerat un om. Preturile vor creste, TVA-ul va creste, salariile vor ramane la fel.
Acestea, precum si faptul ca un om a murit, sunt insa - asa cum cu cinism a declarat Mugur Isarescu - chestiuni secundare fata de problema unei viziuni.
Ce-i pasa ei viziunii ca va fi din ce in ce mai complicat pentru ceilalti 99% dintre romani sa-si plateasca intretinerea si sa cumpere ceva copiilor - o viziune ampla si mareata a sistemului financiar nu se impiedica tocmai in neajunsurile financiare a 22 de milioane de oameni, nu? Conteaza ca incepem sa avem viziuni si ca toti ceilalti nu au de ales decat sa "creada" in ele.
Ce-i pasa ei viziunii ca un suflet s-a stins si nimic, absolut nimic, nu mai poate fi pus in loc - o viziune ampla si mareata a victoriei impotriva diavolului nu se impiedica tocmai in moartea unui om intre multi altii pe pamant, nu? Conteaza ca incepem sa avem viziuni si ca toti ceilalti nu au de ales decat sa "creada" in ele…
Imi aduc aminte de o fraza, spusa de cineva demult (chiar am uitat cine, nu vreau sa mi-o atribui mie insumi) care sintetizeaza perfect atotputernicia si indiferenta viziunilor celui puternic asupra milioanelor de dedesubt care nu au nici o putere sa se opuna. Aceasta fraza suna asa: "iepurelui ii place varza, este parerea bucatarului".
Inca o chestie: in ultima vreme, tot ceea ce e mult e "tsunami". Sesizez un pattern aici sau sunt eu prea cusurgiu?
Si ultimul lucru: in tara asta bizantina, exista o regula: daca nu se vorbeste despre un lucru, e bine. Daca se spune ca lucrul respectiv se va intampla, atunci lucrul respectiv se va intampla. Daca se spune ca lucrul respectiv nu se va intampla, atunci lucrul respectiv se va intampla. Doua exemple:
- s-a spus, in repetate randuri, ca nu se scumpeste benzina. De absolut fiecare data benzina s-a scumpit; lucrul respectiv s-a intamplat pana cand guvernantii fie s-au plictisit de acest joc fie au vazut ca nimeni nu reactioneaza in nici un fel.
- Pana de curand nu s-a vorbit deloc despre TVA. Drept pentru care cu el nu s-a intamplat nimic. De curand a inceput sa se spuna ca TVA-ul nu se va mari. Ghiciti ce se va intampla, curand, cu TVA-ul? Da. Se va mari.
In incheiere, nu ma pot abtine sa nu-l citez pe Silviu Prigoana, dintr-o emisiune de mare angajament, a unei televiziuni de la fel de mare angajament, pe un subiect de-a dreptul cracanator. Emisiunea a fost difuzata azi-noapte, pe OTV. Cei care ati vazut-o ati fost privilegiatii unui act de comunicare simpla si vrut eficienta, pe alocuri stresant de repetitiva. Cei care n-ati vazut-o, ar trebui sa invadati cu telefoane redactia OTV sa v-o copieze pe caseta. Pe scurt, o emisiune cum n-am vazut niciodata la nici o televiziune romaneasca si cum mi-as fi dorit de atata vreme sa vad.
Climaxul acestei emisiuni a fost afirmatia urmatoare:
"(...) Suntem o familie de handicapati: eu am proteza la picior, ea are proteze la ţâţe."
Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie
Post sent out on June 15, 2005
Stimati domni si stimate doamne
De obicei nu fac lucrul asta, insa acum am zis ca ar fi cazul, si o sa vedeti ce poveste frumoasa am sa va spun. Va va folosi, in mod sigur, si chiar daca va hotarati sa nu-mi urmati sfaturile, macar cititi-o pana la capat.
Cu ceva timp in urma, mai precis de Paste, am decis sa-mi iau sotia si sa plecam o saptamana la Roma. Trec peste amanunte, pe care le stiti cu totii. Cautand pe minunatul internet romanesc am vazut printre oferte una de la agentia de turism Dream Resorts International care mi-a atras atentia. Agentie noua, vad, o gramada de oferte, sediu pe langa ambasada Chinei, ma gandesc ca o fi intreprindere respectabila. Plus ca nu ma duceam in Turcia si nici in Grecia, acolo unde e bataia pestelui deocamdata. Am intrat in legatura cu oamenii, ca sa stabilim diverse alte amanunte, intrucat oferta standard diferea putin de ce ne doream noi. Toate bune si frumoase, noi vrem un hotel aproape de Vatican, ca sa fim si noi cat de cat aproape de unde vrea turistul sa mearga, ei ne prezinta hotelul Scheppers, un hotel micut frumos si, dupa cum spune si saitu' de web al acestuia (http://www.scheppershotel.com), "a few steps away from Vatican and the Sistine Chapel". Buuun zic, marfa, nu mai trebuie sa mergem de sa ne sara capacele. Noi voiam sa stam acolo o saptamana, agentia zice bine, va costa 899 de euroi. Acuma o suta si ceva pe zi pare un tarif normal de cazare, nu sunteti de aceeasi parere?
Scormonind dupa tot felul de detalii pe internet ca turistul curios, dau de site-ul ratb-eului lor local, www.atac.roma.it. Gasesc aici niscaiva harti de-ale orasului si zic misto, hai sa vad si eu unde stam. Ma uit la adresa hotelului, ma uit pe harta, nu parea chiar asa a few steps away da' zic ma frate, stiu eu cum or fi desenat astia, pare un kilometru si mergi pe jos cinci minute si gata, sau poate o face si astia hartile ca si ai nostri, ca doar d-aia suntem latini si ai nostri si ai lor. Mai ales ca pe harta, in jurul hotelului, zona verde. Multa. Zic "bine ca o sa fie ceva liniste sa putem sa ne odihnim dupa alergatura".
Uite ca plecam la Roma. Ajungem noi acolo, luam trenul din aeroport, hop in oras, urca-te in metrou si coboara la statia Cornelia, unde scria pe saitu hotelului ca trebuie sa cobori pe traseul spre hotel. Coboram noi la penultima statie Cornelia sa ne indreptam vijelios catre autobuzul 246 pe care cica trebuia sa-l luam pana la supermarketul Panorama. Bai si cum se face, ca la noi, iesim pe o gaura de metrou, exact ailalta, care nu trebuia, direct intr-o strada plina de negri care vindeau chiloti si sosete si ochelari de soare la kil. Masini multe, caldura de innebuneai, autobuze gramada da' 246 ioc. Dupa vreo jumatate de ora reusim sa-i gasim statia si ne apucam si noi sa intrebam lumea cat e pana unde trebuia sa ajungem noi.
Ori erau toti chinezi, tigani, indieni sau turisti... ca unu' n-a stiut. Am reusit sa smulgem, da' cu icnete, de la o tanti informatia ca trebuia s-o luam la dreapta si sa tot mergem inainte. Buna indicatia, da' cum pana atunci nu avusesem de nici unele tot era ceva. Drept pentru care plecam pe jos ca autobuzul pauza.
Si mergem vreo doi kilometri. Vreo cinci statii. Si casele incepeau sa se rareasca. Si caldura sa creasca. Si valizele sa se ingreuneze. Si la un moment dat se intampla minunea: vedem si statia aproape si autobuzul venind. Ne urcam in el si cand colo, ce sa vezi? Mai mergem vreo trei statii. Si ajungem la supermarketul-minune. De aici, parca eram la Sinaia: pana la hotel am mai urcat cale de vreo 500 de metri un ditamai dealul, noroc ca era asfalt, dar asta dupa ce am mai mers pe... ce credeti? Pe autostrada, evident, inca 500 de metri. De ce pe autostrada? Pentru ca hotelul Scheppers, situat dupa parerea proprietarilor la "a few steps away from Vatican and the Sistine Chapel", se afla, al naibii, exact la 100 de metri de indicatorul de iesire din localitatea Roma. De prisos sa va mai spun ca de acolo pana la Vatican sunt, cu autobuzul, 21 de statii, si ca distanta geografica masurata ar fi undeva in jur de vreo sapte kilometri. Bai frate, si Roma asta mare rau.
Hai sa nu fim carcotasi, zicem amandoi, mai ales ca nu ne mai ardea de nimic dupa caldura, mersul pe jos, foamea, transpiratia, toate alea.
Trec peste amanuntele minunate legate de neajunsurile minore din hotel de genul arhicunoscutelor termopane care se aburesc (parca eram in hotel in Romania), de populatia majoritar tiganeasca din Roma care nu stie alta limba decat romaneste, nu tiganeste, in nici un caz; trec peste cersetorii din Roma care nu sunt decat tigani; trec peste cantecele lui Dan Spataru, Dumnezeu sa-l ierte, din metroul roman; trec si peste faptul ca zilnic mergeam numai intre de-astia cate o ora jumatate dimineata si una jumatate seara spre si dinspre hotel, de parca eram in Bucuresti cand ne ducem la serviciu; trec peste toate ca sa ajung la climaxul intregului nostru concediu reusit.
La un moment dat vorbim noi cu un nene de la receptie: mai nene, cat costa in mod normal o camera in hotelul asta minunat si ultracentral? Pai 99 de euro, zice el. Si in extrasezon 80.
Hopa... Ma frate, ratiunea mea de beneficiar stie asa: agentiile de turism lucreaza cu hotelurile si au tarife mai bune decat daca m-as duce eu direct la receptie, pentru ca le aduc clienti si banuiesc eu cumpara en-gros serviciile. Isi pun si ei un ceva profit, e normal si firesc. Da' de la 99 tariful la tejghea pana la aproape 130 cat am platit eu... unde s-a dus restu'?
Carevasazica, socoteala vine asa: cu cati mai multi clienti duce agentia, probabil cu atat mai mare ie pretzu. In loc sa fie invers. Bai, e normal? Am eu ceva la cap? Imi scapa ceva la aritmetica?...
Una peste alta, intorsi in tara, evident ca am cerut sa ne arate si noua agentia contract, factura, ceva, pentru ce ne-au oferit... da' de unde? Agentia imi spune raspunsul hotelului, cum ca e aproape de Vatican si ca distanta e totusi relativa ca nu sunt 21 de statii ci 20 de minute. Ma rog, 20 de minute sunt si de la noi din Tineterului la Otopeni, da' noaptea la 3 cand nu e nici militzianu' afara.
Ma bag ca modernu' pe net si introduc o reclamatie in la fel de modernul sistem de reclamatii online al ANPC, la care, auzi culmea tehnicii, "acum poti sa atasezi si documente in format electronic" ! O bag, imi bag si documentele adica contractu cu agentia, jalba la hotel, toate alea, si astept, si astept, si astept, si astept... si dupa o luna sun din numar de telefon in numar de telefon la ANPC pana deranjez o gasca de inspectori care zice sunati maine dimineata pana dati de domnu' inspector Matei, ca el se ocupa de agentiile de turism. Sun maine dimineata, pana-n opt jumate, ca asa era indicatia, vorbesc cu nea' Matei care zice pai care reclamatie? Pai stiti, am facut-o pe saitu' de web la care el zice nu stiu dom'le, io n-am primit asa ceva niciodata... da' omu binevoitor zice, care-i treaba?
Pai fii atent acilisa: si-i povestesc toata tarasenia.
Ce credeti ca zice nea' Matei? Zice: pai daca nu v-a trecut prin cap sa faceti rezervare direct la hotel si sa platiti si devese cu o carte de credit, ce voiati sa vi se-ntample? Auzi ma, ca parca io am shtantza de cartzi de credit in baie cu dolari pe ele. Pai cum asa ma nene? Pai iote ca agentia, zice el, are drept sa-si puna ce tarif vrea muschii ei, chiar si de saptezeci de ori mai mare, singura conditie pe care i-o pune legea e sa evidentieze in contabilitate suma pe care ti-a incasat-o tie bizonului. Da' stai matale linistit ca daca ai facut reclamatzie in treij' da zile trebuie sa primesti raspuns.
Ete na, treij' da' zile. Nici in ziua de azi n-am primit nimica de la nimeni.
Si m-am uitat si eu prin legi si nea Matei are dreptate. Din pacate.
Drept pentru care stau si ma gandesc si va zic voua ca Stan Patzitu: ganditi-va si voi bine inainte sa va hotarati sa plecati in concediul vietii voastre. Ganditi-va si informati-va de trei ori inainte si din zece parti si nu luati de bun nimic decat daca (si atunci cand) il vedeti cu ochii vostri, ca sa nu dati bani aiurea.
Acuma io nu zic sa ma protejeze legea ca pe americani, chiar si impotriva propriei mele prostii. Da' macar daca platesc ceva sa stiu ce. N-am vrut sa va impartasesc asta decat ca sa stiti sa va paziti, s-aveti un concediu placut ca tot se apropie sezonul si sa va si intoarceti fericiti de pe unde va duceti.
Stimati domni si stimate doamne
De obicei nu fac lucrul asta, insa acum am zis ca ar fi cazul, si o sa vedeti ce poveste frumoasa am sa va spun. Va va folosi, in mod sigur, si chiar daca va hotarati sa nu-mi urmati sfaturile, macar cititi-o pana la capat.
Cu ceva timp in urma, mai precis de Paste, am decis sa-mi iau sotia si sa plecam o saptamana la Roma. Trec peste amanunte, pe care le stiti cu totii. Cautand pe minunatul internet romanesc am vazut printre oferte una de la agentia de turism Dream Resorts International care mi-a atras atentia. Agentie noua, vad, o gramada de oferte, sediu pe langa ambasada Chinei, ma gandesc ca o fi intreprindere respectabila. Plus ca nu ma duceam in Turcia si nici in Grecia, acolo unde e bataia pestelui deocamdata. Am intrat in legatura cu oamenii, ca sa stabilim diverse alte amanunte, intrucat oferta standard diferea putin de ce ne doream noi. Toate bune si frumoase, noi vrem un hotel aproape de Vatican, ca sa fim si noi cat de cat aproape de unde vrea turistul sa mearga, ei ne prezinta hotelul Scheppers, un hotel micut frumos si, dupa cum spune si saitu' de web al acestuia (http://www.scheppershotel.com), "a few steps away from Vatican and the Sistine Chapel". Buuun zic, marfa, nu mai trebuie sa mergem de sa ne sara capacele. Noi voiam sa stam acolo o saptamana, agentia zice bine, va costa 899 de euroi. Acuma o suta si ceva pe zi pare un tarif normal de cazare, nu sunteti de aceeasi parere?
Scormonind dupa tot felul de detalii pe internet ca turistul curios, dau de site-ul ratb-eului lor local, www.atac.roma.it. Gasesc aici niscaiva harti de-ale orasului si zic misto, hai sa vad si eu unde stam. Ma uit la adresa hotelului, ma uit pe harta, nu parea chiar asa a few steps away da' zic ma frate, stiu eu cum or fi desenat astia, pare un kilometru si mergi pe jos cinci minute si gata, sau poate o face si astia hartile ca si ai nostri, ca doar d-aia suntem latini si ai nostri si ai lor. Mai ales ca pe harta, in jurul hotelului, zona verde. Multa. Zic "bine ca o sa fie ceva liniste sa putem sa ne odihnim dupa alergatura".
Uite ca plecam la Roma. Ajungem noi acolo, luam trenul din aeroport, hop in oras, urca-te in metrou si coboara la statia Cornelia, unde scria pe saitu hotelului ca trebuie sa cobori pe traseul spre hotel. Coboram noi la penultima statie Cornelia sa ne indreptam vijelios catre autobuzul 246 pe care cica trebuia sa-l luam pana la supermarketul Panorama. Bai si cum se face, ca la noi, iesim pe o gaura de metrou, exact ailalta, care nu trebuia, direct intr-o strada plina de negri care vindeau chiloti si sosete si ochelari de soare la kil. Masini multe, caldura de innebuneai, autobuze gramada da' 246 ioc. Dupa vreo jumatate de ora reusim sa-i gasim statia si ne apucam si noi sa intrebam lumea cat e pana unde trebuia sa ajungem noi.
Ori erau toti chinezi, tigani, indieni sau turisti... ca unu' n-a stiut. Am reusit sa smulgem, da' cu icnete, de la o tanti informatia ca trebuia s-o luam la dreapta si sa tot mergem inainte. Buna indicatia, da' cum pana atunci nu avusesem de nici unele tot era ceva. Drept pentru care plecam pe jos ca autobuzul pauza.
Si mergem vreo doi kilometri. Vreo cinci statii. Si casele incepeau sa se rareasca. Si caldura sa creasca. Si valizele sa se ingreuneze. Si la un moment dat se intampla minunea: vedem si statia aproape si autobuzul venind. Ne urcam in el si cand colo, ce sa vezi? Mai mergem vreo trei statii. Si ajungem la supermarketul-minune. De aici, parca eram la Sinaia: pana la hotel am mai urcat cale de vreo 500 de metri un ditamai dealul, noroc ca era asfalt, dar asta dupa ce am mai mers pe... ce credeti? Pe autostrada, evident, inca 500 de metri. De ce pe autostrada? Pentru ca hotelul Scheppers, situat dupa parerea proprietarilor la "a few steps away from Vatican and the Sistine Chapel", se afla, al naibii, exact la 100 de metri de indicatorul de iesire din localitatea Roma. De prisos sa va mai spun ca de acolo pana la Vatican sunt, cu autobuzul, 21 de statii, si ca distanta geografica masurata ar fi undeva in jur de vreo sapte kilometri. Bai frate, si Roma asta mare rau.
Hai sa nu fim carcotasi, zicem amandoi, mai ales ca nu ne mai ardea de nimic dupa caldura, mersul pe jos, foamea, transpiratia, toate alea.
Trec peste amanuntele minunate legate de neajunsurile minore din hotel de genul arhicunoscutelor termopane care se aburesc (parca eram in hotel in Romania), de populatia majoritar tiganeasca din Roma care nu stie alta limba decat romaneste, nu tiganeste, in nici un caz; trec peste cersetorii din Roma care nu sunt decat tigani; trec peste cantecele lui Dan Spataru, Dumnezeu sa-l ierte, din metroul roman; trec si peste faptul ca zilnic mergeam numai intre de-astia cate o ora jumatate dimineata si una jumatate seara spre si dinspre hotel, de parca eram in Bucuresti cand ne ducem la serviciu; trec peste toate ca sa ajung la climaxul intregului nostru concediu reusit.
La un moment dat vorbim noi cu un nene de la receptie: mai nene, cat costa in mod normal o camera in hotelul asta minunat si ultracentral? Pai 99 de euro, zice el. Si in extrasezon 80.
Hopa... Ma frate, ratiunea mea de beneficiar stie asa: agentiile de turism lucreaza cu hotelurile si au tarife mai bune decat daca m-as duce eu direct la receptie, pentru ca le aduc clienti si banuiesc eu cumpara en-gros serviciile. Isi pun si ei un ceva profit, e normal si firesc. Da' de la 99 tariful la tejghea pana la aproape 130 cat am platit eu... unde s-a dus restu'?
Carevasazica, socoteala vine asa: cu cati mai multi clienti duce agentia, probabil cu atat mai mare ie pretzu. In loc sa fie invers. Bai, e normal? Am eu ceva la cap? Imi scapa ceva la aritmetica?...
Una peste alta, intorsi in tara, evident ca am cerut sa ne arate si noua agentia contract, factura, ceva, pentru ce ne-au oferit... da' de unde? Agentia imi spune raspunsul hotelului, cum ca e aproape de Vatican si ca distanta e totusi relativa ca nu sunt 21 de statii ci 20 de minute. Ma rog, 20 de minute sunt si de la noi din Tineterului la Otopeni, da' noaptea la 3 cand nu e nici militzianu' afara.
Ma bag ca modernu' pe net si introduc o reclamatie in la fel de modernul sistem de reclamatii online al ANPC, la care, auzi culmea tehnicii, "acum poti sa atasezi si documente in format electronic" ! O bag, imi bag si documentele adica contractu cu agentia, jalba la hotel, toate alea, si astept, si astept, si astept, si astept... si dupa o luna sun din numar de telefon in numar de telefon la ANPC pana deranjez o gasca de inspectori care zice sunati maine dimineata pana dati de domnu' inspector Matei, ca el se ocupa de agentiile de turism. Sun maine dimineata, pana-n opt jumate, ca asa era indicatia, vorbesc cu nea' Matei care zice pai care reclamatie? Pai stiti, am facut-o pe saitu' de web la care el zice nu stiu dom'le, io n-am primit asa ceva niciodata... da' omu binevoitor zice, care-i treaba?
Pai fii atent acilisa: si-i povestesc toata tarasenia.
Ce credeti ca zice nea' Matei? Zice: pai daca nu v-a trecut prin cap sa faceti rezervare direct la hotel si sa platiti si devese cu o carte de credit, ce voiati sa vi se-ntample? Auzi ma, ca parca io am shtantza de cartzi de credit in baie cu dolari pe ele. Pai cum asa ma nene? Pai iote ca agentia, zice el, are drept sa-si puna ce tarif vrea muschii ei, chiar si de saptezeci de ori mai mare, singura conditie pe care i-o pune legea e sa evidentieze in contabilitate suma pe care ti-a incasat-o tie bizonului. Da' stai matale linistit ca daca ai facut reclamatzie in treij' da zile trebuie sa primesti raspuns.
Ete na, treij' da' zile. Nici in ziua de azi n-am primit nimica de la nimeni.
Si m-am uitat si eu prin legi si nea Matei are dreptate. Din pacate.
Drept pentru care stau si ma gandesc si va zic voua ca Stan Patzitu: ganditi-va si voi bine inainte sa va hotarati sa plecati in concediul vietii voastre. Ganditi-va si informati-va de trei ori inainte si din zece parti si nu luati de bun nimic decat daca (si atunci cand) il vedeti cu ochii vostri, ca sa nu dati bani aiurea.
Acuma io nu zic sa ma protejeze legea ca pe americani, chiar si impotriva propriei mele prostii. Da' macar daca platesc ceva sa stiu ce. N-am vrut sa va impartasesc asta decat ca sa stiti sa va paziti, s-aveti un concediu placut ca tot se apropie sezonul si sa va si intoarceti fericiti de pe unde va duceti.
Ganditi-va
Post sent out on April 27, 2005
Va propun, astazi, un exercitiu. Care poate fi un exercitiu in egala masura fizic dar si de morala.
Iesiti si luati o gura de aer proaspat.
Plimbati-va privirea peste verdele linistitor al unui parc, chiar daca nu mai sunt atat de multe parcuri in orasele noastre.
Priviti pasarile cum zboara.
Priviti albastrul cerului.
Priviti cum isi strange o mama la piept copilul.
Sunati pe cineva drag din familie.
Sunati-va un coleg din scoala, din liceu sau din facultate, cu care va intelegeati extraordinar, si cu care nu ati mai vorbit de ceva vreme.
Zambiti-i primei fete frumoase sau primului barbat frumos care trece pe langa voi. Urmariti-i cu privirea si nu va rusinati.
Beti o cafea, o cana cu vin sau orice altceva va face placere. Daca vreti sa fumati o tigara, fumati o tigara.
Ascultati melodia preferata.
Cumparati-va un trandafir si daruiti-l persoanei de sex opus la care va ganditi tot timpul, chiar daca nu e vorba de partenerul de viata.
Aminititi-va cel mai bun banc auzit in ultima vreme.
Amintiti-va primul sarut, prima plimbare in parc de mana cu prietenul sau prietena, prima oara cand ati facut dragoste si care a fost cel mai grozav sex de care ati avut parte vreodata.
Amintiti-va cand ati plans cu adevarat de fericire.
Daruiti bani unei batrane.
Faceti o baie calda, inconjurati de lumanari parfumate.
Ganditi-va care e cea mai neinsemnata activitate zilnica dar care va provoaca placerea cea mai mare. Faceti acest lucru, chiar daca in momentul respectiv nu e nevoie.
Si acum ganditi-va ca undeva
exista trei suflete
care maine
s-ar putea sa nu mai apuce sa faca nici unul din aceste lucruri.
Ganditi-va ca toate acestea le-au facut si ei, le-au simtiti si ei, ca aceleasi amintiri le au si ei, si ca indiferent daca nu ne sunt rude, noua celor care citim acest mesaj
Da, pentru noi sunt niste straini. Oricare dintre noi, insa, puteam fi in locul lor.
Ce vina au ei?
Ganditi-va ca nici unul dintre ei nu a ales de bunavoie sa i se intample ce i se intampla
Daca nu putem sa iesim in strada si sa manifestam in tacere, in adancul nostru tot ne simtim vinovati si am fi vrut s-o facem.
Si ca putem fi alaturi de ei macar cu sufletul.
Incercati sa va imaginati ce ati simti daca ati sti ca maine nu veti mai apuca sa faceti nici unul din lucrurile de mai sus.
Ganditi-va ca nimeni altcineva nu le mai poate fi de ajutor decat Dumnezeu.
Daca un cuvant aruncat in neantul Internetului poate folosi la ceva, haideti sa facem macar atata lucru.
Va propun, astazi, un exercitiu. Care poate fi un exercitiu in egala masura fizic dar si de morala.
Iesiti si luati o gura de aer proaspat.
Plimbati-va privirea peste verdele linistitor al unui parc, chiar daca nu mai sunt atat de multe parcuri in orasele noastre.
Priviti pasarile cum zboara.
Priviti albastrul cerului.
Priviti cum isi strange o mama la piept copilul.
Sunati pe cineva drag din familie.
Sunati-va un coleg din scoala, din liceu sau din facultate, cu care va intelegeati extraordinar, si cu care nu ati mai vorbit de ceva vreme.
Zambiti-i primei fete frumoase sau primului barbat frumos care trece pe langa voi. Urmariti-i cu privirea si nu va rusinati.
Beti o cafea, o cana cu vin sau orice altceva va face placere. Daca vreti sa fumati o tigara, fumati o tigara.
Ascultati melodia preferata.
Cumparati-va un trandafir si daruiti-l persoanei de sex opus la care va ganditi tot timpul, chiar daca nu e vorba de partenerul de viata.
Aminititi-va cel mai bun banc auzit in ultima vreme.
Amintiti-va primul sarut, prima plimbare in parc de mana cu prietenul sau prietena, prima oara cand ati facut dragoste si care a fost cel mai grozav sex de care ati avut parte vreodata.
Amintiti-va cand ati plans cu adevarat de fericire.
Daruiti bani unei batrane.
Faceti o baie calda, inconjurati de lumanari parfumate.
Ganditi-va care e cea mai neinsemnata activitate zilnica dar care va provoaca placerea cea mai mare. Faceti acest lucru, chiar daca in momentul respectiv nu e nevoie.
Si acum ganditi-va ca undeva
exista trei suflete
care maine
s-ar putea sa nu mai apuce sa faca nici unul din aceste lucruri.
Ganditi-va ca toate acestea le-au facut si ei, le-au simtiti si ei, ca aceleasi amintiri le au si ei, si ca indiferent daca nu ne sunt rude, noua celor care citim acest mesaj
Da, pentru noi sunt niste straini. Oricare dintre noi, insa, puteam fi in locul lor.
Ce vina au ei?
Ganditi-va ca nici unul dintre ei nu a ales de bunavoie sa i se intample ce i se intampla
Daca nu putem sa iesim in strada si sa manifestam in tacere, in adancul nostru tot ne simtim vinovati si am fi vrut s-o facem.
Si ca putem fi alaturi de ei macar cu sufletul.
Incercati sa va imaginati ce ati simti daca ati sti ca maine nu veti mai apuca sa faceti nici unul din lucrurile de mai sus.
Ganditi-va ca nimeni altcineva nu le mai poate fi de ajutor decat Dumnezeu.
Daca un cuvant aruncat in neantul Internetului poate folosi la ceva, haideti sa facem macar atata lucru.
Issue nr. 2
Post sent out on February 25, 2005
Daca stau bine si ma gandesc, viata e plina de alegeri pe care nu ne dorim sa le facem. Sau pe care le acceptam, cu jumatate de gura si sufletul indoit, pentru ca nu mai avem de ales. Nu as vrea sa intru in detalii. Pornesc insa discutia de la intrebarea: de cate ori mai suntem singuri si putem face o alegere asa dupa cum ne dicteaza sufletul? In cate ocazii mai putem face lucrul asta?
Desi o sa sune al naibii de hilar, cabina de vot este unul din aceste exemple. Oamenii cu adevarata constiinta civica spun ca e o datorie si un drept in acelasi timp sa te duci sa votezi. Da, OK, asa e, trebuie s-o facem si sa alegem exact asa cum dorim si nici nu suntem obligati sa dam niciodata socoteala cuiva despre locul unde am pus stampila aia.
Dar ce se poate face un bucurestean care, sa zicem, are si constiinta civica si simte nevoia sa-si spuna cuvantul, sa aduca un vot acolo unde crede el ca e mai bine, in situatia in care va trebui, in curand, sa mearga sa-si aleaga primarul? Va avea de pus o stampila pe unul din urmatoarele nume: Marian Vanghelie, Adriean Videanu, Anca Petrescu si Radu Opaina.
Eu am toate bunele intentii si as vrea sa ma duc sa votez chestia asta. Dar inainte de a o face simt nevoia, asa cum am simtit-o de fiecare data, sa fac un fel de mica lista cu de ce da si de ce nu. Cu totii facem liste de-astea macar la un anumit punct in viata si unii dintre noi sunt invatati sa le faca mult mai des.
S-o luam metodic.
Radu Opaina
DE CE DA: E tanar si are dinti. Pe care vrea sa-i infiga in gatul celor care taie caldura iarna si ne vand apa calda la un pret de sapte ori mai mare. E nepatat. E om normal, cu venituri normale si care stie ce inseamna sa stai la bloc.
DE CE NU: E naiv. Crede ca daca are dinti si se repede in dusmani o sa fuga toti. Habar n-are cu ce se pune. Nu stie o iota din ce inseamna sa lucrezi intr-o administratie. De ce-i trebuia sa se inscrie intr-un partid pentru chestia asta nu inteleg. De ce trebuia sa se inscrie tocmai in cel mai cameleonic dintre ele, iar nu inteleg. De ce trebuia sa se inscrie cu o zi inainte de candidatura, iarasi nu inteleg. Crede ca asociatiile de locatari al caror reprezentant este o sa fie alaturi de el cu trup si suflet. Chiar si atunci cand administratia orasului neavand bani in buget nu va avea cu ce sa astupe gropile de pe drumuri sau canalele ramase fara capace.
Anca Petrescu
DE CE DA: Chiar, de ce? De unde si pana unde?
DE CE NU: E parasutata in mijlocul unei chestii, oricare ar fi aceea. Pur si simplu nu se potriveste, si sunt prea multe de spus aici pentru a mai merita sa spunem ceva. Romania Mare la primarie? Da' de ce? Si, apropo, de cand e femeia asta membru de partid? Si de ce?
Adriean Videanu
DE CE DA: E membrul unuia din partidele aflate la putere. Are sprijin din multe parti. Stie unde sa se duca pentru a putea face un lucru atunci cand presiunea sociala o cere, in asa fel incat sa-i iasa si lui si sa nu se cunoasca.
DE CE NU: E indeajuns de neavenit in problemele in care vrea sa se bage incat sa nu ffie in stare sa faca nimic. In afara ca e membru in partidul in care e, nu are nici un avantaj competitiv in fata
contracandidatilor. E un om de afaceri indeajuns de priceput (altfel nu facea bani pana acum) incat sa stie sa fure. Si sa stie si de unde.
Marian Vanghelie
DE CE DA: E singurul dintre ei care stie ce e aia o primarie. E singurul dintre ei care a luat-o pe urmele lui Becali in ce priveste paranoia si argumentele imparabile. Stie ce trebuie sa faca, stie cu cine are de-a face si stie care sunt instrumentele care-i stau la dispozitie. Stie cum sa aduca bani catre administratie atunci cand va avea nevoie.
DE CE NU: Stie cum sa faca pierduta o buna parte din acesti bani. Nu e in toate mintile. E bucurestean cu un arbore genealogic care se intinde pana la Decebal si Traian, numai pe meleagurile din Dacia Minor. E ruda cu Glad, Gelu si Menumorut si pe peretele sufrageriei
lui troneaza o fotografie de familie cu descalecarea lui Bogdan la apa Moldovei. Chiar asa am ajuns, sa nu mai avem pe cine alege?
O ultima observatie: eu n-as fi de acord cu afirmatia conform careia Primaria generala este o trambulina catre presedintia tarii. Din istoria de dupa 1989, cati primari generali de Bucuresti au ajuns presedinti? Unul singur. Acum.
Daca stau bine si ma gandesc, viata e plina de alegeri pe care nu ne dorim sa le facem. Sau pe care le acceptam, cu jumatate de gura si sufletul indoit, pentru ca nu mai avem de ales. Nu as vrea sa intru in detalii. Pornesc insa discutia de la intrebarea: de cate ori mai suntem singuri si putem face o alegere asa dupa cum ne dicteaza sufletul? In cate ocazii mai putem face lucrul asta?
Desi o sa sune al naibii de hilar, cabina de vot este unul din aceste exemple. Oamenii cu adevarata constiinta civica spun ca e o datorie si un drept in acelasi timp sa te duci sa votezi. Da, OK, asa e, trebuie s-o facem si sa alegem exact asa cum dorim si nici nu suntem obligati sa dam niciodata socoteala cuiva despre locul unde am pus stampila aia.
Dar ce se poate face un bucurestean care, sa zicem, are si constiinta civica si simte nevoia sa-si spuna cuvantul, sa aduca un vot acolo unde crede el ca e mai bine, in situatia in care va trebui, in curand, sa mearga sa-si aleaga primarul? Va avea de pus o stampila pe unul din urmatoarele nume: Marian Vanghelie, Adriean Videanu, Anca Petrescu si Radu Opaina.
Eu am toate bunele intentii si as vrea sa ma duc sa votez chestia asta. Dar inainte de a o face simt nevoia, asa cum am simtit-o de fiecare data, sa fac un fel de mica lista cu de ce da si de ce nu. Cu totii facem liste de-astea macar la un anumit punct in viata si unii dintre noi sunt invatati sa le faca mult mai des.
S-o luam metodic.
Radu Opaina
DE CE DA: E tanar si are dinti. Pe care vrea sa-i infiga in gatul celor care taie caldura iarna si ne vand apa calda la un pret de sapte ori mai mare. E nepatat. E om normal, cu venituri normale si care stie ce inseamna sa stai la bloc.
DE CE NU: E naiv. Crede ca daca are dinti si se repede in dusmani o sa fuga toti. Habar n-are cu ce se pune. Nu stie o iota din ce inseamna sa lucrezi intr-o administratie. De ce-i trebuia sa se inscrie intr-un partid pentru chestia asta nu inteleg. De ce trebuia sa se inscrie tocmai in cel mai cameleonic dintre ele, iar nu inteleg. De ce trebuia sa se inscrie cu o zi inainte de candidatura, iarasi nu inteleg. Crede ca asociatiile de locatari al caror reprezentant este o sa fie alaturi de el cu trup si suflet. Chiar si atunci cand administratia orasului neavand bani in buget nu va avea cu ce sa astupe gropile de pe drumuri sau canalele ramase fara capace.
Anca Petrescu
DE CE DA: Chiar, de ce? De unde si pana unde?
DE CE NU: E parasutata in mijlocul unei chestii, oricare ar fi aceea. Pur si simplu nu se potriveste, si sunt prea multe de spus aici pentru a mai merita sa spunem ceva. Romania Mare la primarie? Da' de ce? Si, apropo, de cand e femeia asta membru de partid? Si de ce?
Adriean Videanu
DE CE DA: E membrul unuia din partidele aflate la putere. Are sprijin din multe parti. Stie unde sa se duca pentru a putea face un lucru atunci cand presiunea sociala o cere, in asa fel incat sa-i iasa si lui si sa nu se cunoasca.
DE CE NU: E indeajuns de neavenit in problemele in care vrea sa se bage incat sa nu ffie in stare sa faca nimic. In afara ca e membru in partidul in care e, nu are nici un avantaj competitiv in fata
contracandidatilor. E un om de afaceri indeajuns de priceput (altfel nu facea bani pana acum) incat sa stie sa fure. Si sa stie si de unde.
Marian Vanghelie
DE CE DA: E singurul dintre ei care stie ce e aia o primarie. E singurul dintre ei care a luat-o pe urmele lui Becali in ce priveste paranoia si argumentele imparabile. Stie ce trebuie sa faca, stie cu cine are de-a face si stie care sunt instrumentele care-i stau la dispozitie. Stie cum sa aduca bani catre administratie atunci cand va avea nevoie.
DE CE NU: Stie cum sa faca pierduta o buna parte din acesti bani. Nu e in toate mintile. E bucurestean cu un arbore genealogic care se intinde pana la Decebal si Traian, numai pe meleagurile din Dacia Minor. E ruda cu Glad, Gelu si Menumorut si pe peretele sufrageriei
lui troneaza o fotografie de familie cu descalecarea lui Bogdan la apa Moldovei. Chiar asa am ajuns, sa nu mai avem pe cine alege?
O ultima observatie: eu n-as fi de acord cu afirmatia conform careia Primaria generala este o trambulina catre presedintia tarii. Din istoria de dupa 1989, cati primari generali de Bucuresti au ajuns presedinti? Unul singur. Acum.
Saturday, October 22, 2005
Issue nr. 1
Post sent out on January 25, 2005
Poate ca este lipsit de importanta, dar am considerat ca, date fiind circumstantele vietii noastre din ziua de astazi, ar fi bine sa incep cu un subiect oarecum ridicol insa fara indoiala relaxant. Aseara (vineri, 21 ianuarie 2005) am vazut ca a reinceput emisiunea "Ce vor fetele". Stiu ca majoritatea dintre voi nu va uitati la emisunea asta. Nici eu nu rezist sa ma uit fara intrerupere mai mult de cinci minute. Insa, in secunda in care am vazut-o din nou pe ecran, mi-am reamintit
definitia ororii pe care ne-a dat-o, in facultate, profesorul de lingvistica generala: este acel lucru despre care stii, atat constient cat si inconstient, ca reprezinta intruchiparea raului, este acel
lucru care stii foarte bine ca-ti face rau daca-l privesti, si totusi nu-ti poti lua ochii de la el.
Definitia asta o inregistrasem si se depozitase la timpul respectiv undeva in multele sertarase ale creierului, sortita fiind sa se umple de praf si sa fie uitata. Mi-a fost readusa insa brusc si in mod
violent in atentie atunci cand a inceput Big Brother si o vedeam in fiecare seara, din jumatate in jumatate de ora, pe Andreea Raicu bulbucand ochii in ecran de ma treceau fiorii pe sira spinarii. Ei bine, de atunci nu am mai reusit sa uit aceasta definitie, pentru ca domnisoara este din ce in ce mai des intalnibila. Si, ca un facut, toti editorii de imagine ai emisiunilor in care apare Andreea, sadici din fire, bat moneda la greu pe aceasta minunata trasatura a fizicului ei.
Acuma, la cate grozavii apar seara de seara inlauntrul televizoarelor noastre, o imagine in plus sau in minus n-ar mai conta. Cred, insa, ca datorita farmecului ei personal, promo-urile emisiunilor in care apare Andreea ar trebui sa poarte cerculetul rosu cu numarul 16 inauntru. Nu din cauza erotismului razbatand prin toti porii fetisoarei de caprioara speriata care se holbeaza la noi din televizor, ci datorita faptului ca bulbucarea minunatilor ochisori machiati din greu ai domnisoarei sunt de natura sa nasca mesaje subliminale de spaima, oroare si cosmaruri chiar si in cele mai candide inimioare ale celor mai nevinovati copilasi ai acestui popor. Care copilasi, uitandu-se la televizor la cine stie ce nevinovata facatura horror nu au de unde sa stie cand sa se fereasca, sa intoarca privirea pentru a nu fi izbiti in plin de crunta realitate intruchipata de prim-planul ferestrelor sufletului Andreei Raicu; o atare capacitate de predictie nu au nici macar oamenii in toata firea.
Dar sa ne intoarcem la emisiune. "Ce vor fetele". Care fete? Cu tot respectul, stimabila doamna Cristina Stamate? Sau doamna manager Monica Tatoiu? Sau, mai nou, Sanda Ladosi? Sau intruchiparea androginismului cu fusta, Ada Teslaru? Va intreb atat pe voi, putin probabila audienta masculina a unei asemenea emisiuni, cat si pe voi, asa-zisul "target": astea-s fete, mai oameni buni?
Si-apoi, le urma urmei, ce vor ele? Ca dupa sezonul trecut si acest proaspat inceput nou sezon, n-am reusit sa aflu ce vor. Voi stiti? Cred ca nici ele, si nici nu vor afla pentru simplul motiv ca habar n-au. Iar Andreea, care le-a invitat, nici atat. Titlul s-ar potrivi mai degraba unei emisiuni cu tenta psihologica daca nu chiar psihiatrica, daca e sa fiu putin misogin. In nici un caz unei emisiuni la fel de ametite precum toate celelalte care nu-si propun nimic si nici macar atata nu realizeaza. Recunosc cinstit ca nu am reusit sa aflu nici macar de ce invita la emisiune numai barbati. Exista si printre femei destule exemplare relativ la fel de bezmetice ca si majoritatea barbatilor. Din solidaritate de casta?
Apropo, presupunand ca vor ceva - fetele vor numai de la barbati? Intreb si eu. Cred ca inainte de toate, pe scaunul de examinare ar fi trebuit sa stea, una cate una, pe rand, fiecare dintre invitatele Andreei Raicu, in frunte cu ea, si sa se lase examinate chiar dupa aceleasi criterii, de celelalte. Macar asa, atunci cand emisiunea ar fi inceput de-adevaratelea si s-ar fi trecut la invitati care sa fi meritat sa fie "examinati", parerile examinatoarelor ar fi fost cat de cat uniforme. Asa, am fost cu totii martori, in majoritatea cazurilor, la niste asa-zise examinari in care parerile celor care examinau erau aproape fara exceptie divergente.
As fi fost curios sa vad cum s-ar fi comportat ca "subiect" al emisiunii Laura Andresan, Oana Roman, Dana Savuica, Aurora Liiceanu, Mitzura Arghezi, Elena Carstea, Maria Dragomiroiu, Irina Loghin, Mihaela Radulescu, Andreea Esca sau inca multe alte reprezentante ale sexului mai mult sau mai putin frumos. Enumerarea este pur si simplu intamplatoare, fara vreo alaturare voita.
Acestea fiind spuse, sper sa ne reintalnim cat de curand; nu va nelinistiti, o sa avem de discutat multe. Televizorul si emisiunile sale zburatoare reprezinta numai un subiect din multele cele care se cer singure scoase la lumina.
Poate ca este lipsit de importanta, dar am considerat ca, date fiind circumstantele vietii noastre din ziua de astazi, ar fi bine sa incep cu un subiect oarecum ridicol insa fara indoiala relaxant. Aseara (vineri, 21 ianuarie 2005) am vazut ca a reinceput emisiunea "Ce vor fetele". Stiu ca majoritatea dintre voi nu va uitati la emisunea asta. Nici eu nu rezist sa ma uit fara intrerupere mai mult de cinci minute. Insa, in secunda in care am vazut-o din nou pe ecran, mi-am reamintit
definitia ororii pe care ne-a dat-o, in facultate, profesorul de lingvistica generala: este acel lucru despre care stii, atat constient cat si inconstient, ca reprezinta intruchiparea raului, este acel
lucru care stii foarte bine ca-ti face rau daca-l privesti, si totusi nu-ti poti lua ochii de la el.
Definitia asta o inregistrasem si se depozitase la timpul respectiv undeva in multele sertarase ale creierului, sortita fiind sa se umple de praf si sa fie uitata. Mi-a fost readusa insa brusc si in mod
violent in atentie atunci cand a inceput Big Brother si o vedeam in fiecare seara, din jumatate in jumatate de ora, pe Andreea Raicu bulbucand ochii in ecran de ma treceau fiorii pe sira spinarii. Ei bine, de atunci nu am mai reusit sa uit aceasta definitie, pentru ca domnisoara este din ce in ce mai des intalnibila. Si, ca un facut, toti editorii de imagine ai emisiunilor in care apare Andreea, sadici din fire, bat moneda la greu pe aceasta minunata trasatura a fizicului ei.
Acuma, la cate grozavii apar seara de seara inlauntrul televizoarelor noastre, o imagine in plus sau in minus n-ar mai conta. Cred, insa, ca datorita farmecului ei personal, promo-urile emisiunilor in care apare Andreea ar trebui sa poarte cerculetul rosu cu numarul 16 inauntru. Nu din cauza erotismului razbatand prin toti porii fetisoarei de caprioara speriata care se holbeaza la noi din televizor, ci datorita faptului ca bulbucarea minunatilor ochisori machiati din greu ai domnisoarei sunt de natura sa nasca mesaje subliminale de spaima, oroare si cosmaruri chiar si in cele mai candide inimioare ale celor mai nevinovati copilasi ai acestui popor. Care copilasi, uitandu-se la televizor la cine stie ce nevinovata facatura horror nu au de unde sa stie cand sa se fereasca, sa intoarca privirea pentru a nu fi izbiti in plin de crunta realitate intruchipata de prim-planul ferestrelor sufletului Andreei Raicu; o atare capacitate de predictie nu au nici macar oamenii in toata firea.
Dar sa ne intoarcem la emisiune. "Ce vor fetele". Care fete? Cu tot respectul, stimabila doamna Cristina Stamate? Sau doamna manager Monica Tatoiu? Sau, mai nou, Sanda Ladosi? Sau intruchiparea androginismului cu fusta, Ada Teslaru? Va intreb atat pe voi, putin probabila audienta masculina a unei asemenea emisiuni, cat si pe voi, asa-zisul "target": astea-s fete, mai oameni buni?
Si-apoi, le urma urmei, ce vor ele? Ca dupa sezonul trecut si acest proaspat inceput nou sezon, n-am reusit sa aflu ce vor. Voi stiti? Cred ca nici ele, si nici nu vor afla pentru simplul motiv ca habar n-au. Iar Andreea, care le-a invitat, nici atat. Titlul s-ar potrivi mai degraba unei emisiuni cu tenta psihologica daca nu chiar psihiatrica, daca e sa fiu putin misogin. In nici un caz unei emisiuni la fel de ametite precum toate celelalte care nu-si propun nimic si nici macar atata nu realizeaza. Recunosc cinstit ca nu am reusit sa aflu nici macar de ce invita la emisiune numai barbati. Exista si printre femei destule exemplare relativ la fel de bezmetice ca si majoritatea barbatilor. Din solidaritate de casta?
Apropo, presupunand ca vor ceva - fetele vor numai de la barbati? Intreb si eu. Cred ca inainte de toate, pe scaunul de examinare ar fi trebuit sa stea, una cate una, pe rand, fiecare dintre invitatele Andreei Raicu, in frunte cu ea, si sa se lase examinate chiar dupa aceleasi criterii, de celelalte. Macar asa, atunci cand emisiunea ar fi inceput de-adevaratelea si s-ar fi trecut la invitati care sa fi meritat sa fie "examinati", parerile examinatoarelor ar fi fost cat de cat uniforme. Asa, am fost cu totii martori, in majoritatea cazurilor, la niste asa-zise examinari in care parerile celor care examinau erau aproape fara exceptie divergente.
As fi fost curios sa vad cum s-ar fi comportat ca "subiect" al emisiunii Laura Andresan, Oana Roman, Dana Savuica, Aurora Liiceanu, Mitzura Arghezi, Elena Carstea, Maria Dragomiroiu, Irina Loghin, Mihaela Radulescu, Andreea Esca sau inca multe alte reprezentante ale sexului mai mult sau mai putin frumos. Enumerarea este pur si simplu intamplatoare, fara vreo alaturare voita.
Acestea fiind spuse, sper sa ne reintalnim cat de curand; nu va nelinistiti, o sa avem de discutat multe. Televizorul si emisiunile sale zburatoare reprezinta numai un subiect din multele cele care se cer singure scoase la lumina.
Subscribe to:
Posts (Atom)