RIP YR-LCC

Acum 15 ani ningea. Si era frig.
Era o primavara capricioasa, fara indoiala.


Odata cu lumina zilei, saizeci de oameni au iesit pe usa.
I-au sarutat pe cei dragi, zambind cu sufletele pline de dragoste. O mama si-a luat grabita copilul de sase ani de mana - ai grija ca e cam intuneric, e si cam frig dar intram repede in masina si-ti trece. Un suflet mic, de numai patru luni, a facut singurul lucru pe care stia sa-l faca: i-a zambit mamei care-l tinea in brate, proaspat trezit si cam devreme pentru el.


Unii s-au urcat in autobuz. In taxi sau in masina proprie, tragand nadejde ca drumul e liber si nu o sa dureze mult.


Caramida cu caramida, un oras uitat a ramas in urma - Arcul de Triumf, Casa Scanteii... gara Baneasa. Si apoi frigul de pe camp. Lumini - putine, dar parca si ele inghetate.
Lume destula, si zgomot. Si agitatie.
Si inca doua ore de asteptare.


Nici unul dintre ei nu a stiut. Sau, poate, singurul caruia i s-a aratat sub pleoapele mici si grele inger ingerasul meu, zambindu-i, a fost copilasul de cateva luni.
Si apoi totul a inceput sa se numere inapoi, de la 180.
Si undeva, la ora 9:11, cele saizeci de suflete au devenit ingeri.


Pe un camp pustiu, in spatele unei gari dintr-o tara uitata, poti sa incerci sa asculti. Sa asculti cum plange un copil.
Astazi se implinesc 15 ani de cand YR-LCC a devenit legenda.

Din tara oamenilor de zapada

Mi-e greu sa scriu asa ceva. Mi-e greu nu pentru ca nu as face-o. Ci pentru ca, in fiecare clipa, ma strapunge groaza. Groaza ca numai aici, in tara asta, e nevoie sa strigi, dincolo de urlet, dincolo de scrisori, dincolo de plecaciunile facute zilnic la toate autoritatile. Sa strigi pana scoli internetul in picioare.
Sa strigi pentru ca un suflet mic sa apuce ziua de maine. Ziua in care sa poata folosi Google si sa vada ca, inainte ca el sa stie vorbi, il iubeau mult mai multi oameni decat mamica si taticul lui. Doar pentru ca e un pui mic, care nu are nici o vina alta decat ca s-a nascut in tara asta.


Nu va intreb daca iubiti copiii, fie ei mici sau mari.
Ce ati face voi daca ati fi mamica lui? Sau taticul lui?
Ati putea sa inchideti un ochi in vreo noapte?
Raducu are numai cinci luni. Atat. 5.


Si nu stie sa va roage, din inimioara lui de copil, sa-l ajutati.
Ganditi-va ca, peste cateva luni, el trebuie sa invete sa mearga.
Mai intai de-a busilea. Apoi incet, impleticit, in doua picioruse.
Sa spuna "mama".
Sa stie cum arata un om de zapada. Sa se bucure de el.



PENTRU CEI CARE VOR SĂ-L AJUTE PE RĂDUCU:
Cont romanesc pentru donatii:
BRD Agentia Romancierilor
IN LEI - RO39BRDE410SV57748954100
IN EURO - RO20BRDE410SV69441714100
Numele mamei: Popescu Laura Adriana
Pentru donatii din strainatate:
BIC: BRDE sau BRDEROBU


Cont nemtesc pentru donatii fara comision din Europa:
Nume: Carina Marinoiu
Nr. de cont: 280437500
Codul bancii: 57040044
Banca: Commerzbank
Din afara Germaniei folositi:
IBAN: DE84570400440280437500
BIC/SWIF: COBADEFFXXX

Dedicatie pentru Groparu

La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:
- Ce te aduce la biserica, Ioane?
- Iaca, am venit sa ma spovedesc.
- Nu-i nevoie, ti-am citit blogu'.

facem, fara indoiala, parte din elita culturala mondiala

Astazi dimineata,

pe cand se ingana ziua cu noaptea si puricele se potcovea cu noua ocã de fier si sarea tocmai pana-n inaltul cerului,

postul TV National TV, altminteri cunoscut pasionatilor de documentare si emisiuni de inalta tinuta morala si intelectuala, difuza (e drept, in reluare) o emisiune dedicata melomanilor. Intitulata, firesc, "Zi-i de la mine".

Ce am reusit sa vad, si mi-a parut rau ca nu am putut urmari emisiunea in intregul ei, a fost un singur fragment pe care incerc sa vi-l reproduc asemeni comentatorilor radio de la meciurile romanesti de fotbal.
Cand am deschis televizorul, compozitorul si interpretul Adrian Copilul Minune interpreta, alaturi de un bun coleg al dansului probabil (necunoscut mie datorita - recunosc - marginirii mele intelectuale), urmatoarele:
"sao roma dae daaaeeeeeeee..... uuuuuuuuuuuuuuuuu.... hergheleziiiiiiiiii"

Prima oara am crezut ca nu am auzit cum trebuie. Dar - cum respectivul libret nu avea alta actiune (ca sa ma exprim ca un profan), repetarea mi-a adus confirmarea: da, era vorba de "dae dae" si da, era vorba de "herghelezii".

Probabil ca in protoistoria speciei sale, pe vremurile (din pacate, pe alocuri, destul de recente) cand inca mai furau cai, termenul de "herghelie" a intrat in vocabularul lor fundamental, daca putem sa-i spunem vocabular fara a denatura notiunea.

Si probabil ca Goran Bregovic nu se rasuceste in mormant doar pentru ca inca nu a murit.
Si, probabil, mai avem mult in istoria noastra ca natiune pana la "Sa o Roma, babo, babo/Ej, Ederlezi".