Asaaa... dupa deja cunoscuta masa si cu bagajele deja puse la punct dupa ziua de ieri de la Freeport, am zis hai sa vedem si noi cum arata orasu' asta, sa nu zicem ca am fost turisti si ne-am dus numai la cumparaturi.
Zis si facut. Acelasi traseu, in mare, pana la Il Corte Ingles, parcul Marques de Pombal. Apoi am traversat strada si am coborat pe panta aia frumoasa care poarta si ea nume de parc, Parque Eduardo VII, pe unde alergau in sus si in jos tot felul de joggeri si joggerite de trebuia sa te uiti pe unde mergi ca sa nu te calce in picioare. Coborand noi am avut ocazia sa vedem si un frate mai mare al hotelului nostru - Sana Rex. De la distanta la care l-am vazut presupunem doar ca avea ceva mai multe stele, fie si doar pentru ca se invecina cu un nume care inseamna insasi istoria hoteliera - Ritz Four Seasons.
Apoi acelasi deja vu - Praca Marques de Pombal, Avenida da Liberdade (aia cu vuitton) si Praca Restauradores. Bun. Pana aici mai fusesem si, pentru ca ne simteam in siguranta avand atatea harti (la noi, doar doua; la hotel, inca vreo doua... cred) am zis hai s-o luam de capu' nostru.
Unde sa mergem? Pai hai sa vedem si noi catedrala orasului si castelul lui Sao Jorge (ca asa-i zic ei. Presupun ca e vorba de sfantu' Gheorghe.)
Din Restauradores am bagat de seama ca in apropiere e si Elevador de Santa Justa, daca-l aveti incercuit pe harta sa-l vedeti. N-aveti de ce sa-i faceti mai mult de o poza din afara, e un simplu turn de fier in care urci cu un lift pret de vreo 20 de metri doar ca sa admiri orasul de ceva mai sus. Ca sa urci cu liftul ala de un leat cu turnul Eiffel trebuie sa stai la coada la fel cam ca la acelasi. Si nu merita: in Lisabona sunt locuri publice destul de multe de unde poti admira panorama orasului si nu trebuie sa dai bani. Unul e miradouro despre care am pomenit in ziua a doua (cred), iar altul e asta la care o sa ajungem noi ceva mai incolo, pe drum spre castel.
Noroc ca am plecat de dimineata, pentru ca am mers pe jos. Mult.
Din Restauradores iesi imediat in Rossio, alta piata aproape la fel dar ceva mai mare, unde e si McDonald's - daca te roade foamea sau n-ai gasit o toaleta de stejar extrema urgenta.
Dupa aceea am luat-o in jos pe Rua Aurea. De unde iar am facut niscai cumparaturi. De data asta mai mici si mai scumpe :) Si, ajunsi in Praca do Comercio care era toata inchisa cu gard de tabla fiindca tocmai atunci ii apucase si pe ai lor schimbatul dalelor, am facut-o la stanga si iar la stanga pe Rua da Madalena pana la biserica avand acelasi nume si de unde incepe sa urce o strada cu un tramvai galben si turistic spre castel. De aici, din zona asta (de fapt de la Largo da Madalena) incepe cartierul care se numeste Alfama.
Noi, fiind viteji, am luat-o cum spuneam pe jos.
Pana la catedrala nu e mult de mers. E, insa, din ce in ce mai abrupt. Asa ca dupa vreo zece minute de urcat obosesti. Cam in apropierea catedralei, pe dreapta, e un loc mic de unde poti vedea peste case o panorama a Tejo-ului, pana pe malul celalalt (cred ca undeva pe langa restaurantul Estrela da Se, insa nu mai sunt chiar foarte sigur). Cam toti turistii se opreau aici sa-si traga sufletul si sa faca poze. Si sa se fereasca de singurul cersetor din zona, din pacate extrem de agresiv - cu cat il refuzai mai mult, cu atat se baga mai tare in sufletul tau.
Amplasamentul catedralei e un pic ciudat - in panta, in curba, ai senzatia ca tramvaiul intra inauntru. Catedrala Santa Maria Maior de Lisboa, cunoscuta de intimi si drept Se de Lisboa, m-a dus cu gandul - si nu stiu de ce - la Westminster Abbey. Am intrat, am iesit, era intuneric si liniste, era mareata, goala, n-aveai ce vizita si n-aveai voie sa faci poze. Virtalii si altare am tot fotografiat, asa ca n-aveam ce tine minte.
Pana la castel, aceeasi aruncatura de bat. Tot in curba, tot in panta, tot inghesuit. Iar castelul, cu taxa de intrare. Scump, dom'le, scump. Dincolo era mai ieftin. N-am dat cateva zeci de euro sa ne culturalizam, am preferat sa ramanem profani si inculti in micimea noastra pentru ca nu ne-am dus pana la Lisabona sa vizitam Turnul Chindiei. Am stat, ne-am tras sufletul si aici, am facut o poza la gradina din jurul lui, si am luat-o la picior inapoi spre vale.
Unde cea mai notabila oprire a fost tot in Praca do Comercio, pe extremitatea dinspre apa, delimitata de aceleasi garduri dar circulata pentru ca era iesirea unei statii de metrou.
Aici, intr-o zona imprejmuita langa iesirea metroului si debarcaderul catamaranelor care te duceau pe malul celalalt, e un loc cu niste ghivece-scaun rotunde, din plastic, in care ai senzatia ca te dai in masinute. Frumoase, odihnitoare, bine-venite.
