Friday, April 27, 2012

Cum sa pierzi sapte zile in Lisabona: ziua 7, partea a doua


Si in aeroport o alta saga. Am ajuns devreme. Atat de devreme ca checkinul nu se deschisese. Norocul nostru, pentru ca ghiseul catre Bucuresti era (evident) intr-un fund de aeroport si ne-a trebuit ceva sa-l gasim. Dupa ce l-am identificat si am vazut ca mai avem o gramada pana plecam, am zis sa cascam gura prin magazinele care cica nu au taxe. Putintele la numar si nu cu o paleta foarte larga de lucruri, daca faci exceptie de traditionalele ziare, carti, bauturi, dulciuri si parfumuri. Plus ceva suveniruri.
Intr-un magazin de-asta cu zorzoane de fericit calatorii de sex feminin, "trebuie sa-mi iau sandale" ocheste niscai clame de par. Interesante, dealtfel. Dar mai scumpe cu un euro fata de ultimii marunti pe care ii mai aveam ramasi prin buzunare. Si, cum Portugalia nu e Turcia iar magazinul din aeroport nu e magazinul din piata, pretul ramane batut in cuie.
In portofel, numai bani romanesti. In aeroport, oha birouri de schimb. Sau, ma rog, era unu' dar, avand in vedere ca afara se intuneca si, la ei ca si la noi, programul de lucru se terminase undeva intre orele 4 si 6 dupa masa, era inchis. Ce daca avioanele zboara pana mult dupa miezul noptii, zburatacitii trebuie sa aiba euro la ei si cu asta basta.

Ghiseul de Western Union, in schimb, deschis. Acolo, un baiat foarte binevoitor si negru mi-a explicat ca ma ajuta cu mare placere sa schimb ce vreau eu in ce vreau eu, dar ca pentru orice operatiune se percepe o taxa de minim 5 euro. Si eu care nu voiam sa schimb decat un euro.
Semidezamagiti (unii dintre noi, care vedeau perspectiva clamelor de par indepartandu-se) si obositi (altii dintre noi, de la plimbat valize prin aeroport), ne indreptam spre coada de checkin, in speranta ca, fiind avion spre Romania, majoritatea sunt romani (aveam sa vedem mai tarziu ca erau chiar toti romani) si trebuie sa gasim pe vreunul care mai are un euro ratacit prin portofel si sa vrea in schimb lei d-ai nostri.

E, si-aici incepe filmul cu prosti.
In autobuzul cu care venisem spre aeroport am ochit un cuplu cu carucior si copil mic in dotarea caruciorului. Cuplu pe care il ochim si acum, la coada noastra. Nu erau cu fata spre mine, dar de la cativa metri se auzea, usor susurat ca apa Ozanei cea frumos curgatoare, limba noastra-i o comoara. Ma duc la "el"-ul cuplului care, ca un stalp al familiei ce se afla, impingea la carucior. Ii zic stii, vreau sa cumpar ceva, imi mai trebuie un euro si nu am unde sa schimb niste bani d-ai nostri ca e-nchis. Calm, baiatu incepe sa zica ceva din care am inteles numai "portugues". Bine mah, zic in gandul meu, dau a lehamite in mana si plec.

Ceva mai incolo, un stol de vreo cativa studenti (dupa varsta, presupun ca asta erau) palavragea raspicat in romaneste. Daca pe primii poate ca nu i-am nimerit, zic, astia sunt, pielea mea, romani. Ma apropii de ei din fata, cam cum faci cu cainele ale carui intentii nu le cunosti, sa te vada ca vii si ca nu esti agresiv, si dau sa le spun si lor la fel. Moment in care pe un gugustiuc din grup il mananca undeva si-mi zice "inglis, pliz".
Urmatoarele secunde trebuie imaginate ca-ntr-un film de Lars von Trier. Ochii lor se bulbuca progresiv pe masura ce eu incep sa debitez cu o viteza la fel de mare ca in romana aceeasi poveste iar balaurii isi dau seama ca nu stiu engleza la nivelul la care si-au propus sa faca misto. Cativa se inrosesc, unul se uita in alta parte, si singurul raspuns pe care il obtin de la un intreg grup de cercopiteci cu pasaport romanesc e: "ăăă".
Bun, zic inca o data in sinea mea, da-va d-aci. E clar, sunteti romani, mor aci daca ma calca masinuta de spalat pe jos a aeroportului si voi nu ma ajutati.
Si revin la coada, sa-mi verific pozitionarea bagajelor intrucat checkinul nu se deschisese dar romanii se inmultisera, si exista pericolul oricarei alte cozi la care sunt cetateni ai acestei tari.

Si am o surpriza. Un nene ceva mai in varsta, cu mainile batatorite, probabil de la carat caramizi, fier beton si facut ciment si alte de-astea, nene care halea cu mare pofta si viteza un ditamai sandwich-ul, ma intreaba ce vreau. Ii explic treaba, pricepe si-mi schimba un euro. Nu ca l-ar fi fericit din cale afara pe aeroport la Baneasa cei patru lei pe care i i-am dat, dar m-a ajutat. Si cand sa plec zice auzi, ia si cartela asta de metrou ca mai sunt calatorii pe ea si eu n-am ce sa fac cu ea. Si eu la fel, mai nene, ii zic, ca doar stam amandoi la coada la avionul spre Romania.
Drept pentru care, ca o paranteza, tin sa-ti multumesc si acu, nene, desi ma indoiesc ca o sa citesti vreodata pe aici. Habar n-am cine esti, dar sa traiesti. Din pacate oameni ca tine imbatranesc si altii nu prea se mai nasc, astia tineri tot o apa si-un pamant.
Asa ca, multumita omului muncitor din tara noastra, aveam sa ne urcam fericiti in avion si cu clame de par.

Dar sa revenim. Asa cum povesteam in primul post, tanti (portugheza, dealtfel) de la checkinul BlueAir pentru Bucuresti se facea ca habar n-are cum e cu (ne)platitul bagajelor de cala. Cativa si-au furat-o si s-au dus, pusi de ea, sa plateasca nu stiu ce taxa pentru bagaj de cala. Noi ne-am infipt cu tupeu pentru ca asa stiam, ca aveam bagajele de cala gratuite. Desi a aratat evident nemultumita, n-a zis nimica.

Si uite-asa ne-am urcat in avion. Ajunsi in dreptul locurilor, am constatat urmatoarele:
- eu aveam loc la geam
- jumatatea mea cu sandale avea loc la mijloc
Acuma, in situatiile acestea, in care se intalnesc simultan doi factori (eu in avion si eu avan loc la geam) nu exista negociere pentru ca nu schimb locul, dar
- locul dinspre culoar era al unui tigan. Tanar, sa zic vreo 25 de ani.
De aceea am zis ca totusi am sa ma asez eu la mijloc (se lasa noaptea oricum si nu prea mai aveai ce sa vezi pe geam :) ).

Si facand aceasta am aflat urmatoarele: 
- ca baiatu' fusese prins la furat in El Corte Ingles si in consecinta, timp de aproximativ doua ore si-a luat-o in mufarina atat de la securitatea magazinului cat si de la politisti, dupa predarea lui de primii catre cei din urma
- ca fiind el mai slab de inger (si probabil singur) a dat toti banii pe care-i "stransese" pana atunci pe primul bilet de avion pe care-l gasise catre Rromania
- ca intentiona, cu prima ocazie (zicea el undeva in preajma Craciunului) sa se intoarca cu o fata. Ca sa faca bani. Ca e mai usor, si mai lipsit de pericole, zicea el. Ceea ce, gandit la cativa ani dup-aia, cred ca o fi si facut.
- si eu ? Mi-a fost oarecum nefiresc sa-i zic ca noi, de fapt, suntem turisti, cand tot avionul era de la munca sau de la rudele care erau la munca. Sau la furat. Mi-a fost ca-l buseste rasul si deranjam naibii un avion intreg.

In rest, zborul a fost OK, cu exceptia portiunii de deasupra judetului Ibiza unde, asa cum ne-a avertizat pilotul, a trebuit sa ne tinem putin de scaune ca ne-a zguduit oarece furtuna care se intampla la momentul respectiv in zona.